Happy birthday, big bro!

O postare care să încorporeze tot ce-aș vrea eu să vă povestesc s-ar numi tocană de amintiri. Încerc să le pun într-o oarecare ordine ca să nu vă amețesc când învârt cu linguroiul de lemn și dacă v-am mai povestit despre astea vă rog să mă iertați. E pentru că sunt anumite chestii care se întâmplă ciclic și pic în melancolie de fiecare data, în fiecare an.

Pentru mine, începutul de iulie nu este ziua Canadei sau a Americii ci ziua lui big bro, ziua în care eu m-am transformat din nebuna zăludă în mama lui și Doamne, cât de bine e, cât de mult iubesc rolul ăsta pe care îl voi juca până voi închide ochii. La mulți ani, viața mea! Să îți vezi visele împlinite și să cauți să fii fericit! Eu voi fi lângă tine să te susțin. Și eu și tata.

Dar, înainte de big bro, m-am pregătit temeinic să devin gospodină, să țin casa, să hrănesc o haită de lupi. Da, de fapt despre asta voiam să vă povestesc mai mult. Plecând de la poza cu borșul, cu care v-am tulburat ieri pe Facebook, am zis să vă dau rețeta așa cum am învățat eu de la mama.

Ei dragii babei, mă mutasem eu singurică. Nici măcar nu știam că există un tata lupilor sub soare. Aveam vreo 19 ani când am evadat de sub autoritatea maternă. Bine, mama e vinovată pentru că mi-a cumpărat apartament și mi-a spus că dacă sunt în stare să mă descurc cu cheltuielile casei fără să apelez la ajutor, pot să stau singură. Acu ziceți și voi cum aș fi putut eu să refuz provocarea!? Am mâncat o vreme doar ochiuri și cartofi prăjiți, salam și alte chestii reci dar mi se făcuse un dor nebun de mâncarea mamei însă eram așa mândra, prostește de mândra. Am pus mâna pe telefon și am sunat la mama să cer rețeta de borș.
- Di cari borș, mamă?
- Păi... care-i cel mai simplu de făcut.
-Apăi fă di cartofi, mamă.
- De cartofi fac, dară!
Și mi-a zis mama să tai o ceapă mărunt (nu vă spun că habar nu aveam nici cum se taie ceapa), un morcov, o rădăcină de pătrunjel și-un ardei (cam două ceasuri am tăiat la alea așa, mărunțel, în cubulețe perfect egale) și-apoi să le undesc puțin în ulei. Până aici toate bune și frumoase dar am uitat să întreb cam cât ulei și cum aveam eu tigaia cu ulei petru cartofi prăjiți am pus aia la încins și am undit toate legumele alea super marunțite, frumos, aurite.
- Mamă, după așeea, li torni în oalî șî li lași sî fiarbî la foc mic.
Așa am făcut! Primul borș din viața mea a avut trei degete de ulei deasupra dar era bun, foarte bun! Era cald și mă ungea la suflet că semăna cu borșul mamei la gust. Bine, mai târziu m-am făcut eu dișteapta pământului și n-am mai prăjit legumele și nici făină în sosuri cum punea mama n-am mai pus că cică nu-i sănătos și, încet-încet, mâncarea mea a început să nu mai semene cu a mamei.

Pârjoalele. Știți ce-s pârjoalele? Așa le zicem noi, moldovenii la chiftele. Tot cu mama la telefon am făcut și primele pârjoale numai că acolo a fost altă eroare. Am uitat să pun ouă și mi se împrăștiau prin tigaie de mă treceau toate transpirațiile și cum îs iute la mânie, n-am insistat. Le-am azvârlit intr-un vas yena și le-am bagat la cuptor. Venise mister lup în vizită și îl pălise foamea. Îmi era jenă să-i dau ce gătisem eu dar nici să-l las să moară de foame nu mă înduram că și-așa era slab. I-am zis timid "Am niște pârjoale. Vrei?" Omul a belit ochii la mine surprins.
"Serios? Făcute de tine?"
"Îhî! Dar să nu râzi că nu mai fac niciodata nimic!" Și a mâncat cu lingura din vasul ăla și m-a lăudat. Ce era să facă? Că doar voia să se însoare cu mine!
Acum, în Canada, gătim moldovenește cu borș făcut de Saveta sau pasteorizat, adus de la Tecuci, cu leuștean și pătrunjel din grădină. Cum vă spuneam, afară e Canada dar la mine în casă e România, e dulcele târg al Ieșilor.