Absolventa mea

Ma ia de mână și mă duce pe canapeaua noastră roșie din living. Mă așează cu grijă, sprijinindu-mă cu ambele ei mânuțe, de parcă aș fi bătrână rău iar eu mă las în grija ei și-mi place!

- Mami, lasă capul pe spate, mă roagă și îmi culege repede două fire de păr răzlete de pe față. Las capul pe spate și sunt fericită. Toată ființa îmi este zâmbet. Cât am visat eu la clipe ca asta! Fetița mea, prietena mea, este mare. Azi termină clasa a opt-a. O lacrimă de mândrie încearcă să se strecoare printre gene dar mă prefac că am ceva la ochi să nu mă vadă. Stau așa, cuminte, cu ochii închiși și aștept. A spus că mă machiază ea azi pentru festivitatea de absolvire. În timpul ăsta îmi trec prin minte tot felul de amintiri ca și cum ar fi un moment de bilanț. 

Datorită ei am plâns pentru prima dată în viața mea de fericire atunci când m-a anunțat moașa că ce-am născut eu acolo nu e băiat cum știam ci fată. A fost din prima secundă minunea noastră. A apărut la cererea expresă a lui big bro care, in Mânăstire la Hadâmbu, și-a împreunat mânutele în fața icoanei și a rugat frumos pe Doamne Doamne să-i dea un surior sau o frățioară. Probabil de-aici și confuzia cu sexul pruncului nenascut încă. S-au uitat cum se uită curca-n lemne ditamai doctorul dar și D în aparatul ăla care trebuia să ne zică daca va fi George sau Teodora și au văzut biluțe. Și-și arătau unul altuia cu convingere biluțele de pe monitor mândri nevoie mare. Le-am tras țeapă! Sorry, băieți, dar eu mi-am dorit fată că băiat aveam deja. Planul meu era întâi un băiat și-apoi o fată ca să aibă el grijă de ea.

Simt cum își baga mânuțele în părul meu să-mi lase fața liberă și începe să mă dea cu fond de ten. Soră-mea, de pe Skype, ne asistă. E nana ei și fata îi seamănă în toate cele mai mult ei decât mie. 

- Nu-i mai pune atâta fond de ten că parcă are mască! Eu doar zâmbesc. Dacă vrea fata mea, azi aș putea ieși și cu mască de clown pe stradă numai să stea ea cu mine să mă coloreze și să-i aud ciripitul vesel de om tânăr cu speranțe. Mi-a băgat fond de ten și în ochi dar tac. La cel mai mic gest de protest ar putea renunța și nu vreau. Momente ca ăsta vor fi printre cele pe care le voi depăna din memorie atunci când voi sta la poartă să-i aștept sa vină.

Mă uit printre gene la ea și nu îmi vine să cred cât e de frumoasă "gogoașa înfuriată". Așa i-a spus big bro când s-au întâlnit prima oară. Venise el, cavaler, aranjat și dichisit, la maternitate să o vadă pe little sis. S-a uitat la bebele gras si roșu de plâns. M-am aplecat duios spre el și l-am întrebat cum i se pare surioara. El s-a întors spre mine, a ridicat din umeri și cu un zâmbet încurcat a decretat:"Arata ca o gogoașă înfuriată!" Și așa i-a rămas numele mult timp.
Știu deja că, dintr-o sală plină de copii, a mea îmi va părea cea mai și cea mai și mai știu că nu numai eu voi crede asta. Vor mai fi acolo bunicul, tatăl si fratele ei și vor plesni și ei de drag și de mândrie.
Zboară și tu puiule, zboară!