Am primit in sfarsit cartea lui Viorel Ilisoi, "Cele mai frumoase reportaje"! Ma simt ca un copil fericit care si-a primit jucaria mult visata dupa indelungi asteptari.
Primele trei capitole si am deja o multime de intrebari. Ma vad stand la povesti cu Viorel despre spitalul de obezi. Mi-as gasi si eu un doctor sa ma invete sa mananc cat sa nu ma mai ingras vreodata ca de diete, de slabit si de pus totul inapoi cu varf si indesat urgent m-am saturat deja. M-am si speriat putintel dar am si ras zdravan. Auzi, ca la obezi putea sa se integreze in peisaj dar la manechine se prindeau alea.
O duminica plictisitoare la munca mi-a fost salvata de vizita la ferma, la cules virtual de mere, alaturi de Viorel. Ca el scrie in asa fel incat te transporta in spatiu si timp la locul faptei. Stateam in scaunul de birou, cu picioarele sprijinite pe carcasa calculatorului, comod oarecum dar eu nu eram acolo ci pe dealurile Falticeniului, in dormitorul comun in jeg si putoare sau in livada mangaiata de soarele toamnei iar senzatiile vizuale si olfactive erau extrem de puternice. Am suferit putin alaturi de Maria, din solidaritate feminina, ca prea faceau toti misto de ea, saraca, m-am ingretosat cand am aflat toate intrebuintarile nocturne ale galetii si am decis ca merele trebuiesc spalate zdravan de azi inainte ca sa nu ajung ca tiganul care sorta prunele: asta-i pisata, asta nu-i pisata... Nu stiti povestea cu tiganul? Nu, asta nu e de la Ilisoi dar era cu tiganii care aveau un morman de prune si dupa ce-au mancat cat au putut s-au pisat peste gramada ca sa nu le fure nimeni peste noapte. A doua zi rupti de foame au inceput sa sorteze prunele pisate de cele nepisate, in ziua urmatoare la fel si tot asa pana le-au mancat pe toate.
Cand am ajuns la povestea cu controlorii de bilete mi s-a facut dor sa povestesc. M-a starnit sa-mi amintesc intrarea mea in politie pentru ca tot asa de urati de oameni sunt si politistii si injurati si scuipati dar din interior lucrurile se vad cu totul altfel.
Era in decembrie 2005 cand am imbracat prima oara uniforma de politist de frontiera. Am fost angajata din sursa externa. Se zvonea ca printre noi ar fi o ziarista infiltrata tocmai ca sa povesteasca lumii despre dedesubturile meseriei de politist de boscheti.
Ne-au adunat pe toti noii sositi intr-o sala mare si a venit un ofiter sa ne vorbeasca. Pe chipul lui citeai multe... printre randuri. Ne-a spus in mare ca am vazut prea multe filme cu politisti si ca viata in frontiera nu e deloc cum ne-o imaginam. Ca programul ala de 12/24 - 12/48 nu e usor, ca atunci cand altii dorm tu umbli fleaura pe malul Prutului iar cand familia iti pleaca la scoala sau la munca tu vii taras grapis catre culcus. Ca anotimpurile nu mai inseamna cules de ghiocei, mers la plaja, frunze ingalbenite sau facut ingerasi in zapada. Nu! Inseamna inot prin noroaie pana la cur, zapada pana la gat, ger si soare cumplit, tantari cat cuprinde si intalnirea cu porcii mistreti dar mai ales cu scroafele fioroase cand au pui de pazit. Chiar asa a si fost. Omul avea dreptate. Si in ziua de azi, involuntar, cand e vreme rea de nu-ti vine sa scoti nici un deget din casa, eu ma gandesc la colegii mei care sunt in frontiera, pe asa vreme cainoasa, la datorie. Dormiti linistiti dragii mei! Cineva chiar va apara.
Imi revin in memorie cateva momente scurte. Daca as sta sa-mi amintesc mai multe as scrie o carte dar nu dau din casa chiar totul.
Am avut misiuni in care au ras colegii de mine ca nu stiam sa merg prin noroi si eram unsa din cap pana in picioare iar ei erau doar putin murdari pe bocanci. Eu mergeam ca printesa la prezentarea de moda pe dig si tot ridicam lostopanele de noroi pe pantaloni, pe spate si prin par.
Am avut surpriza sa constat ca fetele nu fac pipi ca baietii. Un fund descoperit in boscheti atrage milioane de tantari pe centimetru patrat iar iarna e cam complicat sa faci cuburi de gheata ca se raceste toata instalatia dezvelita marinimos. Romantic nu? Sa vezi ce fain e cand te duci noaptea putin mai departe de colegi sa faci si tu un pipi si orice zgomot in boscheti te face sa lesini de frica. Te gandesti ca mistretoaica cu tot cu pui e fix in spatele tau cu ochii rosii de furie gata sa atace si te prinde cu pantalonii in vine. Acum imi este mila tare de fetitele care sunt angajate. Ma uit la ele si imi vine sa le scutur sa isi bage mintile in cap ca asta nu e joaca de copii exact asa cum a facut cu noi ofiterul acela in prima zi.
Tura de noapte e grea cu draci. Am jurat ca nu mai fac ture de noapte in viata mea. Am invatat ca e musai sa dormi inainte de serviciu ca altfel mergi prin somn. Am mers si dormind. Tineam drumul drept vreo doi-trei pasi, apoi o luam razant intr-o parte si tresaream pana s-a prins colegul meu si mi-a zis sa ma tin de bratul lui sa pot dormi mai departe. Mi-a fost rusine. Mi-a sarit somnul. Cum ne-ar fi stat sa mergem in patrula de brat ca doi popandai pe sub dig. Stan si Bran am fi fost.
Am invatat sa ne pazim spatele cat puteam. Toamna, dupa ce se strangea porumbul de pe camp, o gluga de strujeni tinea asa de bine dos de vant si frig chiar daca auzeai soriceii misunand prin ea. Nu mai conta. Un vagon CFR abandonat si mizerabil era un adapost bun pe timp de ploaie. Nu mi-as fi imaginat vreodata sa stau eu ca boschetarii pe cartoane si sa mai fiu si fericita asa.
Nu cred ca ziarista infiltrata a povestit vreodata ceva pe undeva. Eu n-am citit. Nici nu stiu daca a fost adevarata povestea despre existenta ei printre noi dar stiu ca mult timp am fost privite toate fetele cu retinere si ne-a fost testata rezistenta in fel si chip.
Ma scuzati, revin la cartea lui Ilisoi.
No comments:
Post a Comment