Sedinta foto

Sunt trei ani si jumatate de cand bodoganesc pe-aici de una singura numai si numai despre mine. Am decis sa schimb placa si sa va vorbesc despre oamenii frumosi pe care ii intalnesc in aventura mea canadiana. Prima care deschide seria este Ana Lucia, o frumoasa si o talentata in ale fotografiei.

 Nici nu-mi mai amintesc prea bine cum era fotografia publicata de La blouse roumaine cu Ana imbracata in costum national. Important este ca mi-a atras atentia si am citit povestea ei. Asa am aflat ca e in Guelph si ca nu cunoaste decat vreo doi romani in imprejurimi. Nici eu nu cunosteam prea multi in Kitchener atunci asa ca am contactat-o pe Facebook si bine am facut. Da, asa agat eu lumea pe Facebook. Copii, nu faceti ca mine! Numai eu am voie. Doar eu ma pricep la omul bun si omul rau.

Ana mea e o minune de mamica studioasa, cu o alta minune de fetita lipicioasa foc. Ne-am intalnit, dupa indelungi amanari, duminica trecuta sa ne pozam. Imi scrisese ea sa vin sa ne plimbam intr-un parc superb sa prindem cea mai faina raza de soare oglindita in apa si cea mai calda culoare de septembrie pe obrajii mei. N-a zis Ana chiar asa dar inventez si eu acum ca sa fac povestea mai interesanta. Oricum, m-a convins sa ma las pozata si m-am dus sa le iau de-acasa. Nici n-am coborat bine din masina ca mi-a sarit in brate zgaiba mica. Nu pot sa cred ce lipici am la copii! Asa stransa de gat si inlantuita de manutele ei mici am fost cea mai fericita de pe pamant pentru cateva secunde cat a durat imbratisarea ei de copil sincer. Imi amintesc si acum cu mare drag si putin dor de toti copiii care au venit la spectacole la Hansel si Gretel toamna trecuta. Promit sa pun la cale un club pentru copii aici la Kitchener numai sa ma mai adun si eu putin, sa imi pun gandurile si neuronii in ordine. O fac eu si pe asta...

Am descoperit un parc superb in care trebuie neaparat sa mai ajung inca o data cand s-or colora frunzele copacilor in tonuri calde. Cine mai merge cu mine?

M-a pus Ana pe un pietroi in mijlocul apei si mi-a zis sa fiu naturala. Acu ce sa va spun? Apa era cam rece, fusta deja era uda asa ca m-am tavalit prin apa, am ras cu ochii in soare pana mi-au dat lacrimile, mi-a intrat parul in gura, lumea se uita la noi ca la nebune. Pai nu eram numai eu mozolita toata in rau. Ana intrase pana la genunchi si se chircea in toate pozitiile pentru amarata aia de raza de soare. Cu fundul in sus, cu capul in jos, ea tot tac, pac, stai sa reglez lumina, stai, nu misca, da parul din ochi, muta mana aia mai in spate, capul mai sus, umarul mai jos, suge burta, tac, pac! Toate astea ca sa ajung acasa si sa-mi dea copchiii verdictul: mom, ai o varsta! Ce-i cu pozele astea de pustoaica ciufulita? 

E faina fotografita mea! Faina ca om si ca artist! Mie imi plac pozele facute de ea. Sper ca si voua. Eu o recomand din tot sufletul.

Raport de weekend

O alta duminica dimineata lenesa cu aroma de cafea. M-am trezit cu zambet. Mi-e din ce in ce mai clar ca lucrurile marunte ne fac viata frumoasa. Cum poate sa ma faca pe mine fericita o amarata de fasola? Da, o fasola!
Ieri am fost la piata. Dupa 4 luni si o saptamana de cand locuiesc in Kitchener am reusit sa ajung si la  St. Jacobs. Mi-am dorit enorm dar nu am avut cand sau cum sau cu ce. Ieri mi-am convins copiii din dotare sa ma insoteasca si ne-am dus. Numesc asta expeditie de recunoastere. Ne-am intors victoriosi cu fasole boghi. Pentru cei ce nu-s moldoveni habar n-am cum s-or numi. Probabil bobi. Le-am gatit cu incantare, cu magie si cu cimbru. Buuuun de sa te lingi pe degete! Abia astept sambata viitoare sa mai trag o fuga, de data asta in cunostinta de cauza, sa mai iau, multe, multe si sa le pun la congelator. Normal ca imi doresc si ardei si vinete pentru iarna dar mi-ar mai trebui un congelator dupa cat de multe vreau eu.
Mi-ar mai trebui sa gasesc o ferma cu vreo batranica alba si micuta care sa-mi vanda oua proaspete din cuibar. Eventual sa ma lase pe mine sa fur ouale de sub fundul gainii sa ma simt ca pe vremea cand zburataceam gainile prin cotet la bunica. Nici nu apuca biata gaina sa scoata oul ca eram prezenta langa ea si-apoi cu el cald in mana ieseam victorioasa, rumena in obraji si cu ochii scanteietori la ai mei sa le arat comoara. Impielitata mai eram!

Nu prea mai reusesc sa scriu. Incep o postare dimineata si sper sa o termin acum seara.
Azi am fost la biserica sa cunosc oamenii din comunitate. Cica asa se face si pentru ca tot era picnic dupa slujba am zis sa mergem si noi sa ne vedem cu lumea. Faini si preotul si sotia lui! Pana la urma, tabara aceea organizata de biserica a fost scanteia mutarii noastre aici. Faceam naveta in fiecare weekend la Kitchener ca sa se vada fiica-mea cu copiii din tabara pana ne-a placut asa de tare ca n-am mai vrut sa plecam de-aici.

In alta ordine de idei m-as cam lauda cu ce-am mai facut in ultimul timp.
Desi ar parea ca toata ziulica numai de petreceri imi arde pe-aici, mai fac si lucruri serioase. Nu-s chiar asa cu capul in nori cum par.
Acum o saptamana, sambata seara, pe la ora asta ma intorceam de la Niagara. Aveam un suflet asa de plin de bucurie si satisfactie ca nu mai incapeam in masina. Doar frica de autostrada noaptea si pe ploaie mai taiau din elanul meu.
Dragii matusii, am fost profesor la workshopul de pictura de icoane pe sticla in cadrul unei activitati de prezentare a artelor populare romanesti organizata de comunitatea romaneasca de la Niagara. Imi amintesc ca prima oara am facut pictura pe sticla in stagiile de pregatire pentru animatori cu frantujii de la Fundatia Leo Lagrange acum vreo 25 de ani. Amintiri, maica... tinerete...
Toata treaba cu Niagara a mers struna. Am fost mandra de picturile celor ce s-au asezat la masa noastra. Cel mai mult mi-a placut de un tatic de baietel caruia nu ii venea sa creada la final ca aia e pictura lui ca omul insistase la inceput ca nu are talent si nu se pricepe dar s-a asezat asa, ca sa faca si el ceva cat desena copilul.
Si ca sa ma simt eu si mai fericita, implinita, apreciata si minunata, am primit oferta Scolii Romanesti din Oakville sa ma alatur lor, sa lucram impreuna. Da, am primit-o cu amandoua mainile cu mare bucurie. Sambata viitoare imi iau copchila in dinti si fugim in Toronto la dentist si-apoi la Oakville la inscrieri. Ah, tocmai am realizat ca nu mai am cand sa ajung la piata sa iau boghi. Se ofera cineva sa-mi ia?

Multe se intampla nou si frumos in viata mea. Pregatesc si mai multe. Imi tot coc o idee de vreo doua luni incoace dar si cand oi pune-o in practica...