Customer service, my love!

Va scriu la nervi azi asa ca sa-mi scuzati limbajul de politist. Castamar servisul curului, cine l-o fi inventat!
De cand am venit in Canada tot invat sa zambesc, sa ma pisicesc si sa imi reprim toate pornirile romanesti de-al baga in ma-sa pe clientul, stapanul nostru, care o ia adesea razna pe campii. Si cum fug eu mai tare de pupat in cur toti frustratii si dereglatii pe-aici parca tot numai joburi de-astea gasesc, mai in contact cu ei, mai apropiata. Nu zic ca nu m-am specializat la dat limbi dar cateodata mai am si limite. In general stiu lectia si toate talentele mele actoricesti, pe care nu le-am slefuit vreodata, stralucesc la mare inaltime cand ma ploconesc mai ceva ca in fata sultanului.
Bai... dar cum sa fac asta cand am dreptate???? Stiu, clientul are intotdeauna dreptate! Stiu, capul plecat sabia nu-l taie! Stiu ca "Sorry" face minuni in Canada! Numai ca uneori nu pot!!!!
Imi vine azi una cu o scrisoare trimisa de noi pe care o citise pe diagonala si-a inteles ce-a vrut din ea numai ce trebuia nu si imi cerea sa-mi cer eu scuze ca a fost ranita in amorul propriu de ceea ce a vrut ea sa inteleaga (engleza impecabila, scrisoare trimisa de contabila noastra canadianca). Bai tanti, stai ca nu-i chiar asa. Iaca, scrie aici, pe paragrafe, ce si cum am facut. Nope, ea a inteles altfel si nu vrea decat sa imi pun eu cenusa in cap ca nu-i frumos sa trimiti asa scrisori omului si sa nu explici. Ei, cum sa nu ramai cu gura cascata si cu mainile tremurand de draci dar cu un zambet crispat pe moaca sa iti ceri scuze? Iti ceri, cum sa nu... O mangai frumos pe obrajor si o intrebi daca prostia doare? O mangai saracuta... Ca te gandesti ca si tie iti place sa fii scarpinat pe spate si intre cornite cand esti castamarul.
Cel mai adesea ma calmez si ma redresez cand imi amintesc de vanzatoarea aia din Romania care nu a vrut sa felieze salamul pentru ca... nu a vrut ea, iaca asa! Cred ca daca as alege vreodata sa ma intorc acasa m-as certa zilnic cu vanzatoarele si-as fi eu clientul de cosmar ca nici ca aici nu-i bine dar nici ca acolo.
Gata, m-am mai calmat ca vorbeam si cu seful meu acum, un sarb intelept, venit aici de multi ani. Tare mi-e drag! I-am povestit aproape plangand de frustrare istoria si el nu-i ca alti sefi sa fi dat cu mine de pamant. M-a luat la povesti ca asa era si el cand a venit din tara lui, ca suntem si romanii si sarbii mai agresivi si mandri ca natii si ne e greu sa cedam dar el a invatat filosofia canadiana de-a te detasa de problema cerand scuze cumva omului nervos din fata ta ca... te-am facut sa intelegi gresit ba, clientule...


Mai am de invatat!
Acum chiar mi-a trecut, m-am descarcat si pana la urmatorul ciufut de-asta iar ii iubesc pe toti si fac si pe naiba in patru sa ii vad multumiti.

La vanatoare de case in Kitchener

Acum doi ani cand am luat apartamentul in care stam acum am avut un noroc chior. Acelasi noroc il invoc si acum de dimineata mai ceva ca ielele care dansau goale noaptea in poiana ca sa vina ploaia. Parca asa era... sau incurc legendele? Toate ca toate dar parca nicio zi din viata mea nu s-a tarait mai cu incetinitorul ca asta de azi si parca niciodata n-am rastunat muntii intr-o singura zi mai ceva ca acum.

Am pus o a doua oferta la o casa din Kitchener. Pe prima am pierdut-o dar nu mi-a parut rau. A fost de antrenament. Culmea e ca daca o pierd pe asta cred ca plang de ciuda. Mi-a iesit si herpes de emotie. Somatizez fiecare traire de ma imbolnavesc de-a binelea si de-adevaratelea cand sunt stresata. Cand ma veti vedea pe mine bolnava sa ma intrebati ce ma apasa de fapt ca boala e doar o reactie de revolta a organismului meu.

Va scriu acum, in timp ce astept sa ma sune Alison, agenta mea din Kitchener sa imi spuna daca am castigat casa. E nasoala rau. La casa ma refer. Trebuie renovata cu varf si indesat dar eu o vreau! Si daca eu o vreau este tocmai pentru ca vreau sa o fac sa fie casa mea, sa imi pun amprenta exact cum mi-am pus si pe apartamentul asta pe care l-am vandut bine de tot intr-o singura zi. Imi plac renovarile si mirosul de nou. Imi place sa aleg gresie si faianta, mobila de bucatarie, culori de var si de parchet. Imi place cand lumea se uita in jur si zice ca e fain si eu ma fac paun cu coada in vant de mandrie ca e dupa imaginatia si gustul meu. Bine, de data asta ma voi bate putin cu fiica-mea care vrea sa aiba si ea un cuvant de spus la chestia asta. De cand vrea sa devina arhitect pretinde ca e mai buna ca mine la design interior. Ok, bine, o las si pe ea, nu ma certati! N-o sa infranez tocmai eu elanul creator al copilului.

De ce naiba nu suna odata?