Lapte si oua adevarate

Si-a fost un weekend frumos, cu raze sfioase de soare strecurate printre frunzele muscate de nuantele toamnei, cu miros de legume aduse de la ferma, cu gust de lapte si oua de tara, ca acasa, cu prieteni atat de faini ca-ti vine sa-i strangi in inima si sa nu le mai dai drumul si multumesti cerului ca ti i-a scos in cale. Daca ar fi sa pot opri timpul in loc intr-o zi ca cea de ieri l-as tine.


Apropo de prieteni, nustiu ce fel de moldoveni suntem noi ca numai printre ardeleni ne invartim si va spun cu mana pe inima ca-s oameni tare faini! Nu ca n-as fi stiut asta...


Am adormit aseara cu zambetul pe buze, incantata ca am fiert lapte adevarat in ceaun (ce amintiri!). De mai bine de patru ani bem lapte din cutie de carton cu 3% grasimi adica un fel de pipi cu gust de apa chioara. Bunatatea asta la care am ajuns dimineata dupa ce am dat caimacul gros la o parte e cu adevarat gustos! Si-am luat mult lapte sa fac si branzica si iaurt ca acasa. Laptele cu mamaliga va spune ceva? Sau o placinta facuta cu oua, lapte si mere adevarate?


Am o multime de treaba cand ajung azi acasa dar jur ca nu ma plang. Sunt bucuroasa ca un copil care a primit o jucarie noua. Un munte de fasole boghi incuiate in pastai abia asteapta sa le desfac plus un alt munte mai mic de ardei de copt si de cazat in congelator. Boghi le ziceti si voi la boabele alea mari si moi? Ca noi de cand avem prieteni din alte zone ale tarii avem si dubii daca vom fi intelesi pe deplin cu regionalismele noastre. Ieri, spre exemplu, prietenii nostri din Baia Mare nu cunosteau cuvantul "scranciob" iar noi sinonimul in varianta lor ca am si uitat cum ii spuneau. Parca "hututui"?


Toate astea ma fac sa ma simt... mai acasa. Imi amintesc bucataria mamei toamna cu gramezi de legume ce se pregateau sa devina zarzavat pentru bors, zacusca, tocana de legume, coapte, curatate si aranjate pe caprarii cuminti si ascultatoare sub mainile harnice si pricepute ale mamei. Imi amintesc apoi cand am crescut si m-am dus la casa mea cum mergeam la piata si ma plimbam interesata printre ardei si gogosari, morcovi si radacini de patrunjel si-mi era rusine sa ma tocmesc si nici sa le aleg prea bine habar nu aveam dar faceam pe-a gospodina. Cel mai bine era cand mergea mama cu mine chiar si dupa ce am imbatranit. Ea se pricepe la toate. Eu doar ma prefac.

Am Facebook pentru blog!

Dupa cum stiati deja, in viata mea a reaparut o mare pasiune, o iubire mare din tinerete care m-a sedus atunci si-apoi ne-am abandonat reciproc pentru o vreme. Pentru o vreme mai indelungata adica... pentru vreo  douajde ani, asa... Despre teatru vorbesc oameni buni nu va ganditi la prostii ca parca va si vad zambetul cu subinteles.

Ei, de cand ma ocup cu teatrul, viata mea parca a prins culoare, cred ca am intinerit cu vreo cateva decade si nu ma mai simt atat de singura pe-aici prin Canada asta rece. Pe langa un moment jucat perfect, cu regizoarea, care e zgarcita cu laudele de felul ei, aplaudandu-ne si laudandu-ne mai sunt si zilele cand ne intalnim sa repetam si ne intindem la povesti pana la miezul noptii cand incep sotii din dotare sa ne trimita mesaje disperate ca ei au impartit deja pijamalele, inchid pravalia si ne lasa sa dormim pe pres daca nu binevoim sa poposim pe la casele noastre. Eu am un pact cu al meu: io nu zic nimic sambata dimineata cand se duce la fotbal iar el nu zice aproape nimic cand imi urmez eu visul.

Pentru ca suntem gata cu repetitiile si pozele, la sfarsit de saptamana am vrea sa lansam campania de promovare a tot ceea ce facem noi frumos acolo caci jocul actorului nu-si gaseste rasplata decat prin aplauzele si caldura publicului iar noi am vrea sa auziti cat mai multi despre noi, sa veniti sa ne vedeti si sa ne indragiti.

Tot din acest motiv am exersat azi inaugurand pagina blogului, sa o mesteresc putin, sa apas toate butoanele, sa vad cum functioneaza ca sa mearga treaba mai simplu si mai profesionist cand o fi sa le lansam pe celelalte. Din acest motiv ati primit azi invitatii la noua casuta a blogului. Va invit la lectura, la comentarii ba chiar sa postati povestile voastre personale. Cred ca puteti posta ca invitati iar daca nu, trimiteti-mi mesaje private ca le postez eu in numele vostru sau anonime, cum vreti voi. Mi-ar placea sa abordati aceasta pagina cat mai interactiv.

PS. Nu ma mai fac blonda. Multumesc pentru feedbackurile primite! Cea mai convingatoare e tot sora-mea. Cica o punga de samanta si-o tiganca blonda in fata la Rogers Centre ar face ceva bani?

Joi voi fi blonda iar

Am facut-o si pe asta! Mi-am luat decolorant sa imi fac suvite blonde ca atunci cand eram acasa. 

Imi amintesc o faza faina rau. Ramasesem fara benzina si ma duceam la munca. Am coborat la benzinarie si un angajat care se invartea pe langa pompe a venit repede sa ma ajute. I-am zambit si i-am multumit ca a sarit in ajutor cand m-a vazut si politista si blonda pe deasupra ca nu de alta dar cine stie ce istorie faceam pe-acolo.

Da, stiu ca atat timp cat am fost blonda am pierdut cateva zeci de unitati din coeficientul de inteligenta in ochii celorlalti dar am castigat amabilitate si ingaduinta. Lumea le priveste mai cu simpatie pe blonde iar eu atat imi doresc: peace si flower power! Hai, ca v-am auzit! Lasati aia cu lupul schimba parul dar naravul ba! Pe cutie scrie born blonde, da?

Ia, urati-mi succes cu suvitele ca nu le fac la coafor ci experimentez cu prietena mea pe capul meu. Daca nu ies cum trebuie ma tund scurt, baieteste. O creste el pana la primavara!

M-au cryogenizat

Ziua se anunta interesanta de dimineata cand m-am imbracat frumos, cu rochita lunga si lejera ca sa pot purta bandaj pe picior. Aveam programata la ora 10 o mica operatie de scoatere a unui fir de par care a crescut sub piele si s-a incapatanat sa se incapsuleze acolo. Sa tot fie vreo 6-7 ani de cand ma paraziteaza sub genunchi nemernicul!

Mai aveam inainte de a intra pe mana dermatologului si un mic dejun impreuna cu chiriasii la blocul din Elm Street. M-am dus, cum sa nu ma duc ca-mi sunt dragi cu totii: chiriasii si colegii. Am avut pentru 1 septembrie 40 de apartamente de inchiriat si am scos-o la capat superb ca sa ma laud putin. Treaba asta mi-a adus aprecieri unanime dar si deservicii. M-a luat seful al mare prin invaluire ca-s nemaipomenita si nemaivazuta si... sa ma duc o saptamana la un alt bloc sa rezolv problema cu ceva apartamente neinchiriate acolo. Mai poti sa spui ceva? M-am dus desi nu mi-a picat bine ca fix cand sa-mi trag si eu sufletul dupa o vara fierbinte la propriu si la figurat, in care am avut zile de-am stat cu picioarele pe pereti de-atata alergatura cu aratatul apartamentelor, acum o iau de la capat. M-au aburit ca daca rup gura targului ma vor face un piculet de sefuta. Nici macar nu stiu daca vreau asta ca mi-a iesit pe nas sefia la Tim Hortons. In plus, sefutul meu, dupa ce am lipsit doar vreo doua zile, azi, cand m-a vazut, parca vazuse pe maica-sa. Cica sa fac bine sa vin inapoi luni. Pai eu vin dar nu stiu daca e dupa mine.

Dincolo, la celalalt bloc, la intersectia lui Yonge cu St. Clair, e dragut dar ma plictisesc de mor. Daca nu suna telefonul sau nu primesti vreun e-mail, daca nu vine nimeni sa vada vreun apartament iti cam vine sa te urci pe pereti si sa fluieri a pustiu. N-ai niciun coleg sau colega sa mai schimbi o vorba, sa mai spui o poanta. Nimic. Multumesc din inima celor care m-au inteles zilele astea, celor pe care i-am stresat cu mesaje nenumarate si fara un motiv anume dar si celor care imi vor tine de urat pe aceeasi cale joi si vineri cat mai dureaza exilul meu. Daca primiti de la mine un timid "Salut! Ce mai faci?" si faceti pacatul sa-mi raspundeti v-ati ars! Va tin de vorba pana va plictisiti sau pana va pica ochii in gura de somn (pt. Romania). Ati putea de asemenea sa ma intrebati si voi ce mai fac daca o cautati cu lumanarea ca indata ma starnesc si va povestesc tot, de la Adam si Eva incoace. As aprecia si mai mult daca m-ar scoate cineva la lunch dar hai, stiu ca cer prea mult, lasati-ma in singuratatea mea, acolo, in biroul ala mic cam cat o buda.

Ajung sa ma gandesc la tot felul de bazdaganii si filosofii ieftine de nici nu-mi mai amintesc cate si mai cate. Printre ultimele pe lista azi erau cum apar oamenii in vietile noastre, toti cu cate un rost. Mai apoi am sarit la frumusetea care nu exista decat in masura in care sufletul nostru e deschis sa o gaseasca. Ei, nu va puneti mintea pe bigudiuri acum ca sa ma pricepeti pe mine ca nu vreau sa va chinui.

Aoleu, de ce ma tineti de vorba ca uitam sa va povestesc cum a fost la dermatolog. Ajung la clinica. Fite de downtown. Gagici care mai de care care isi rezolvau ba o buza, ba un rid, genti si rochii de firma, aere si fasoane. Printre toate astea... io! Nustiu cum dar ma simteam norocoasa ca inca n-am nevoie sa indrept ceva ce strica legile gravitatiei, ma intristam in acelasi timp ca vremea aia nu e chiar departe si imi era frica rau de ceea ce avea sa se intample dupa ce voi pasi in cabinet.

Mai fusesem o data tot pentru treaba asta dar atunci doctorul imi spusese ca daca va fi nevoit sa ma taie cicatricea aia va fi mai urata decat bubita pe care o am acum si ca cel mai bine ar fi sa o criogenizeze ca se micsoreaza. Data trecuta am plecat acasa sa ma hotarasc asa ca acum venisem pornita sa o scot fie ce-o fi dar in urma unor descrieri foarte plastice si explicite ale unei cicatrici oribile si profunde ce avea sa ia locul bubitei daca insist sa o scot, am ales sa o crio...cum zicea el, ca eu habar nu aveam ce e aia. Deci, a inceput sa imi dea pufuri de-alea drept in inima bubitei si ustura rau cum ustura gheata iar dupa ce a incetat, usturimea a crescut la intensitatea unei arsuri. Mi-a pus un plasture cu polysporin si m-a trimis la plimbare cu indicatia ca se va umfla si va mustaci vreo doua saptamani dupa care ar trebui sa se faca mai mica ceea ce insa nu este si obligatoriu. Dar am incercat! Nustiu daca pe voi va interesa povestea bubitei mele dar eu ma simt in secolul 21 cu tehnica cu care m-am intalnit azi. Sper sa aiba si efect.

Hai, va pup si va tin la curent! Si daca va plictisiti maine si poimaine sa ma sunati ca va povestesc tot si de la capat.

Mi-e lene azi

Nu v-am iertat ca nu comentati dar pentru ca e joi si pentru ca sunt libera azi cu mancarici de limba si n-am cu cine vorbi (oamenii muncesc, nu ca mine) am zis sa scriu, sa-mi strig durerea: mi-e lene, ma, mi-e lene!

Si chiar ma dor toate osicioarele din corpul asta ramolit de la ploaia care a inceput aseara si inca nu-i hotarata daca sa mai stea sau sa plece. Stiti cum e relatia mea cu ploaia? Ca intr-o iubire cu nabadai: eu o iubesc si ea ma doare ceea ce nu ma face sa o iubesc mai putin insa.

Aseara, cand a inceput, cu ropot mare si cu stropi grei as fi alergat prin parcare desculta si-n chiloti de bucurie. No, nu sariti ca inca nu am luat-o razna! Am stat doar cuminte in balcon, sub streasina si m-am bucurat de sunete, de mirosul de praf incins udat si de stropii de apa purtati de cate o rafala mai indrazneata pe fata mea care avea incremenit tamp un zambet pana la urechi.

Cand eram mai tanara nu luam umbrela niciodata tocmai pentru ca imi placea sa merg prin ploaie. Acum nu mai fac asa ca-mi ploua rimelul dar pe la doisprezece ani coboram din dealul Copoului unde era scoala mea mergand cu sandalutele fix prin siroaiele care se scurgeau pe langa trotuar si nu-mi pasa de nimic. Pe la optsprezece mergeam tantosa pe strada care duce spre Palat, pe Stefan cel Mare, si ma uitam sfidatoare la multimea inghesuita pe sub stresinile magazinelor asteptand sa treaca ploaia de vara ivita din senin.

Aseara doar am stat cuminte, ghemuita pe un scaun, cu rochita trasa peste genunchi si ma bucuram ca un copil de gradinita. Ma uitam la balcoanele din jur si nu vedeam la altii aceeasi bucurie si acelasi zvac si nu pricepeam. Am uitat sa ne bucuram de lucrurile marunte.

Azi mi-e lene! O fi tot de la ploaie? Azi va dau voie sa spuneti ca sunt cea mai lenesa fiinta de pe pamant. Nu-mi pasa. Puteti sa ma impingeti de colo colo ca nu va zic nimic numai sa nu ma puneti sa fac treaba.

E sarbatoare mare acasa. E Sf. Maria. Aici nu simt c-ar fi. Nici nu avem pe cine sarbatori. Maine e alta sarbatoare, e Sf. Ana, onomastica maicutei mele. Sper din tot sufletul sa nu uit sa o sun dimineata. Mereu imi amintesc tarziu dupa ora ei de culcare.

Cred ca ma culc daca nu ma tineti de vorba. Cel mai simplu! Apoi, daca imi vine cheful, poate ma mut in bucatarie. Poate!

Nu va mai scriu daca nu ziceti si voi ceva

Ba, fiti atenti la mandea ca m-ati prins in toane bune si cand mi se mai intampla de-astea spun tot. Cand sunt bosumflata tac si zac.
Acu, ca tot va amenintam, va spun: io nu va mai scriu nimic! Iaca asa mi s-a pus mie pata acu ca tot dau din gura ca melita pe-aici si am impresia ca vorbesc singura ca surda in pustie. Nimeni nu zice nimic, nicio reactie, nimic! Ba, macar sa-mi spuneti sa tac naibii ca nu va intereseaza dar nimic e mai nasol decat daca mi-ati fi dat peste bot.
Hai ca mai vad maine... Daca ma trezesc cu ceva ciocolata la cafea va iert si daca va iert iar va toc la cap cu prostiile mele c-asa-s eu: va bat si-apoi va pup si plang eu!

Au sosit costumele!

Mare om ala care-a spus ca plodul care nu plange nu primeste tzatza! Daaa... Io-s unul dintre pruncii care atunci cand vrea ceva urla pana il aude si ma-sa din Romania.

Blogul asta, cum ar fi, e un fel de miorlaiala de-a mea si cum ma perpeleam eu pe-aici ca vreau ceva mai mult, ca parca as vrea o cofetarie a mea, ca pot multe si marunte iaca-ta ca ma suna intr-o zi Emilia si dintr-una in alta o punem de o intalnire sa planuim frumos impreuna. Eu sunt genul visator de felul meu dar cand vreau ceva cu adevarat apoi nu ma las nici in ruptul capului pana nu iese cum imi imaginez eu asa ca, nici una, nici doua, ne-am intalnit si-am pus tara la cale cumva. Sunt convinsa ca vi s-a intamplat si voua sa fauriti planuri marete care sa moara in fasa sau pe care sa le scoateti de la naftalina dupa multa vreme in care au zacut uitate. Si mie! Ei, dar pe-atunci nu ma cunosteam cu Emilia! Nu, asta sigur nu am mai experimentat. Nu aveti idee pe unde imi era mandibula cand m-a sunat cateva ceasuri mai tarziu, in aceeasi zi, sa-mi povesteasca ce a facut ea de cand ne-am despartit. Ce molii sa se aseze, frate, pe planurile nostre!? Cu Emi!? Nuuuu, numai cei ce o cunosc stiu cum e si pot intelege. De dimineata cand am baut noi cafeaua impreuna pana spre seara aveam tot planificat si rezolvat.

Aveam echipa de ursitoare, costumele erau comandate din Romania, gata sa plece spre noi, aveam sala de repetitii, roluri si un prim contract!!!!! Eu abia avusesem timp sa diger ce vorbiseram, ma bucuram de o zi frumoasa, libera, cum s-ar zice frecasem menta toata ziulica iar ea deja rasturnase juma de lume. Ma pufneste rasul cand ma gandesc ce grozav organizator ma credeam eu. Adica, va dati seama de diferenta de calibru, da?

Toate ca toate dar am repetat, ne-am distrat, ne-am hlizit la repetitii, am ratat alte repetitii ca sa dezbatem subiecte arzatoare, am facut slalom printre programele noastre ca sa ne putem intalni toate. Ieri insa ne-au ajuns costumele si parca dintr-o data nu mi s-a mai parut o gluma. Am imbracat rochita roz cu ajutoare. Nu ma mai bagasem niciodata in cercurile unei crinoline. Dupa ce-am tras totul pe mine o vad pe Emi ca ia un cordon lat, mi-l petrece peste talie, imi striga din spate "infinge-te bine pe tocuri" si strange. Frate, daca asa se chinuiau fetele sa respire pe vremea cand se purtau de-astea, apoi bodaproste ca am trait pe vremea blugilor taiati in genunchi si a tricourilor cu Metallica! D'aia lesinau alea numai daca se uita vreun dragut la ele: ca n-aveau aer!

Indata vom da gata si pagina noastra de Facebook cu primele poze de la proba costumelor. Sa ne urmariti acolo de-a lungul timpului, sa ne vedeti la petreceri, speram sa ne indragiti si mai ales nu uitati sa ne chemati cand veti avea in propriile familii evenimente fericite sau sa ne recomandati cu caldura altora. Ce mai, puteti deja sa ne chemati acum ca avem si costumele. Eu sunt ursitoarea cu voce de copil alintat care va promite ca nu veti fi dezamagiti!