Kitchener, here we are!

Ma asez pe scaun cu mainile atarnand neputincioase si ma uit in jur. Cutii, cutiute, pungi si pungute. O casa straina, intr-un oras strain. Totul suna a gol cand pasesti. Pocnituri, mirosuri si scartaieli necunoscute. Asta noapte n-am dormit desi eram obosita rau si ma dureau toate dar sunt fericita. Nu exista vreo magie care sa puna fiecare lucrusor la locul lui totusi?

Da, ati inteles bine: ne-am mutat! Ma simt ca in emisiunile alea cu nebuni care cumpara case nasoale si le renoveaza. Eu stiu ca nu sunt tocmai sanatoasa la cap dar nici little sis, nici big bro nu sunt mai normali ca mama lor. Singurul om asezat si cu scaun la cap in casa asta e tata' lor dar e coplesit numeric, saracutul.

Ah, sa va povestesc cum l-am sunat pe George Vasilache acum vreo doua luni (da, ii fac reclama pentru ca merita si sper sa nu se supere!) L-am sunat si i-am spus ce vreau sa fac. Sa vand, sa cumpar, sa ma mut. Eu stiam ce vreau dar nu imi era clar daca si cum voi reusi. El trebuia sa descalceasca itele cu mortgage-ul si simplu nu era in cazul nostru. Mi-a spus optiunile, variantele, m-a luminat. Eu atat l-am intrebat: George, imi gasesti o solutie in caz ca nu merge bine treaba? Te bati pentru mine cu bancile? Iar el a zis "Da, Vero! Gasim!" Asta mi-a fost de-ajuns sa merg mai departe. Eu nu fac treaba cu looserii. Ori rezolvam, ori ce, mama ma-sii? Iar George este un adevarat coechipier.

Acum nu imi ramane decat sa astept sa vina mesterul nostru care e in vacanta in Romania deocamdata. Il astept pe Nutu... ca pe tata! Baia de sus e prima pe lista. Promit sa va arat poze dupa fiecare coltisor renovat. Nu cereti poze inainte ca nu va dau decat cu curticica la care am visat atat de mult si cu peluza din fata.

V-am pupat! Am niste dulapuri de bucatarie de spalat. Ceva voluntari? Am glumit...

O noapte alba

Duminica dimineata tot omul vrea, unii chiar reusesc, sa doarma mai mult. Eu nu pot.

Chiar daca asta noapte am fost la Nuit Blanche, dimineata la 8 fix ochii mi s-au deschis precum jaluzelele din desene animate. Cum sa nu stiti care jaluzele ca doar nu m-am uitat numai eu la un singur canal tv pana mai acu vreo doi, trei ani cand mi-a trecut si ultimul copchil de pe Cartoon Network pe Netflix si Youtube?! Ma straduiam sa ii tin inchisi ca poate-poate adorm din nou dar cum stateam eu, asa, in intunericul pleoapelor mele, incercand sa ma gandesc la ceva frumos, mintea mea nu a gasit altceva decat imaginea unei cani plina cu cafea aburind si, parca, deja simteam si mirosul ei dandu-mi tarcoale si chemandu-ma ca o fata Morgana. Ei, nu, ca doar ma stiti! Eu rezist ispitelor... M-am sucit pe partea cealalta, am strans patura mai bine pe mine si am batut perna sa fie mai pufoasa hotarata sa dorm mult azi, mult de tot. Am reusit chiar sa alung cafeaua din fata ochilor cand, deodata, mi-am amintit de petrecere. Fix o fractiune de secunda i-a luat curiozitatii sa se insurubeze ca un cui in inima. Oare au fost postate fragmente de filme? Oare au aparut poze de-aseara? Si-atat mi-a trebuit! Am intins mana dupa tableta, am deschis coperta si... dus a fost somnul meu! 

Ieri, inainte de petrecere, am avut momente cand as fi vrut sa renunt. Eram intr-o stare jalnica. Moralul sub nivelul marii. Motive serioase. Primul si cel mai important e ca nu imi ajunsese rochita de pe Amazon. Am sperat pana in ultima clipa ca va veni dar nu, nu a vrut, nu a putut, nu a aparut! Apoi bilete luasem impreuna cu prietena mea, partenera mea oficiala de petreceri. De cand am ajuns in Canada am fost impreuna la mai toate dansurile, in familie sau in societate. Acu imi daduse vestea ca nu mai poate merge. Va dati seama: nici rochie, nici prietena! Trist! Si cum stateam eu asa de trista, intr-o casa plina de cutii pregatite pentru mutare, deci intr-un decor si mai trist, am hotarat ca ma duc la petrecere macar sa uit cateva ceasuri de impachetat si case cumparate sau vandute. Va povestesc eu si cum a fost cu mutarea cand s-o incheia totul cu bine.

Am insfacat de pe unde era aruncata cea mai alba rochita pe care o aveam in dotare (ca asa era tematica petrecerii), am calcat camasa lui Dan (ca aia macar a ajuns la timp), am aplicat un strat de tencuiala pe mutrita bosumflata si tupai-tupai amandoi ne-am luat de manuta si ne-am dus. Ei, dragii babei, de cum am intrat pe usa salii am stiut ca nu voi regreta ca am venit. Stanga, dreapta, numai cunoscuti si pupaturi. Specialistii de la nustiu ce universitate engleza ne avertizasera ca imbratisarile elibereaza endorfine dar eu n-am crezut pana nu am simtit pe pielea mea aseara. Am uitat complet de probleme, de rochie si de tot. Ba o pupatura aici, ba una colo, ba te intalneai pe la mijlocul salii cu Anca la pupat. Fac si eu acum ca mama cand o pupam noi "Toate-mi trec, dragii mei!"

Va amintiti probabil, daca nu va rog sa recititi, ca v-am mai povestit cat sunt de faine petrecerile organizate de Daniel Predoi. I-am sugerat dupa petrecerea de ziua indragostitilor sa aduca si pentru doamne ceva dansatori ca nu numai domnii trebuie sa se uite dupa funduri cu pene. Ah, ca mi-am amintit de-aseara cum unii domni, saracii, n-au curaj nici sa ridice ochii de pe servetelul de pe masa cand le flutura penele alea pe la nas ca papa numai pateu si conserve de peste toata saptamana daca indraznesc. Daca n-am ce face si studiez oamenii din jur... Ei, dar sa revenim la customer service si ce inseamna sa faci pe plac clientului. Nu imi pot reveni din uimire cum s-au facut organizatorii luntre si punte sa aduca doi frumusei de dansatori si pentru doamne. Ce s-au mai distrat doamnele de toate varstele si ce chiuiala era acolo! I-am zis sotului ca vreau poza cu baietii iar el, blazat, a zis ca n-am decat. Pffff...

Si iar am dansat de ma ustura talpile si ma dor genunchii. Astept pozele si filmele si va arat si voua ce fain e la petrecerile unde este DJ Connex Ro. Mircea, ne vedem la Kitchener!