Sunday, April 23, 2017

O noapte alba

Duminica dimineata tot omul vrea, unii chiar reusesc, sa doarma mai mult. Eu nu pot.

Chiar daca asta noapte am fost la Nuit Blanche, dimineata la 8 fix ochii mi s-au deschis precum jaluzelele din desene animate. Cum sa nu stiti care jaluzele ca doar nu m-am uitat numai eu la un singur canal tv pana mai acu vreo doi, trei ani cand mi-a trecut si ultimul copchil de pe Cartoon Network pe Netflix si Youtube?! Ma straduiam sa ii tin inchisi ca poate-poate adorm din nou dar cum stateam eu, asa, in intunericul pleoapelor mele, incercand sa ma gandesc la ceva frumos, mintea mea nu a gasit altceva decat imaginea unei cani plina cu cafea aburind si, parca, deja simteam si mirosul ei dandu-mi tarcoale si chemandu-ma ca o fata Morgana. Ei, nu, ca doar ma stiti! Eu rezist ispitelor... M-am sucit pe partea cealalta, am strans patura mai bine pe mine si am batut perna sa fie mai pufoasa hotarata sa dorm mult azi, mult de tot. Am reusit chiar sa alung cafeaua din fata ochilor cand, deodata, mi-am amintit de petrecere. Fix o fractiune de secunda i-a luat curiozitatii sa se insurubeze ca un cui in inima. Oare au fost postate fragmente de filme? Oare au aparut poze de-aseara? Si-atat mi-a trebuit! Am intins mana dupa tableta, am deschis coperta si... dus a fost somnul meu! 

Ieri, inainte de petrecere, am avut momente cand as fi vrut sa renunt. Eram intr-o stare jalnica. Moralul sub nivelul marii. Motive serioase. Primul si cel mai important e ca nu imi ajunsese rochita de pe Amazon. Am sperat pana in ultima clipa ca va veni dar nu, nu a vrut, nu a putut, nu a aparut! Apoi bilete luasem impreuna cu prietena mea, partenera mea oficiala de petreceri. De cand am ajuns in Canada am fost impreuna la mai toate dansurile, in familie sau in societate. Acu imi daduse vestea ca nu mai poate merge. Va dati seama: nici rochie, nici prietena! Trist! Si cum stateam eu asa de trista, intr-o casa plina de cutii pregatite pentru mutare, deci intr-un decor si mai trist, am hotarat ca ma duc la petrecere macar sa uit cateva ceasuri de impachetat si case cumparate sau vandute. Va povestesc eu si cum a fost cu mutarea cand s-o incheia totul cu bine.

Am insfacat de pe unde era aruncata cea mai alba rochita pe care o aveam in dotare (ca asa era tematica petrecerii), am calcat camasa lui Dan (ca aia macar a ajuns la timp), am aplicat un strat de tencuiala pe mutrita bosumflata si tupai-tupai amandoi ne-am luat de manuta si ne-am dus. Ei, dragii babei, de cum am intrat pe usa salii am stiut ca nu voi regreta ca am venit. Stanga, dreapta, numai cunoscuti si pupaturi. Specialistii de la nustiu ce universitate engleza ne avertizasera ca imbratisarile elibereaza endorfine dar eu n-am crezut pana nu am simtit pe pielea mea aseara. Am uitat complet de probleme, de rochie si de tot. Ba o pupatura aici, ba una colo, ba te intalneai pe la mijlocul salii cu Anca la pupat. Fac si eu acum ca mama cand o pupam noi "Toate-mi trec, dragii mei!"

Va amintiti probabil, daca nu va rog sa recititi, ca v-am mai povestit cat sunt de faine petrecerile organizate de Daniel Predoi. I-am sugerat dupa petrecerea de ziua indragostitilor sa aduca si pentru doamne ceva dansatori ca nu numai domnii trebuie sa se uite dupa funduri cu pene. Ah, ca mi-am amintit de-aseara cum unii domni, saracii, n-au curaj nici sa ridice ochii de pe servetelul de pe masa cand le flutura penele alea pe la nas ca papa numai pateu si conserve de peste toata saptamana daca indraznesc. Daca n-am ce face si studiez oamenii din jur... Ei, dar sa revenim la customer service si ce inseamna sa faci pe plac clientului. Nu imi pot reveni din uimire cum s-au facut organizatorii luntre si punte sa aduca doi frumusei de dansatori si pentru doamne. Ce s-au mai distrat doamnele de toate varstele si ce chiuiala era acolo! I-am zis sotului ca vreau poza cu baietii iar el, blazat, a zis ca n-am decat. Pffff...

Si iar am dansat de ma ustura talpile si ma dor genunchii. Astept pozele si filmele si va arat si voua ce fain e la petrecerile unde este DJ Connex Ro. Mircea, ne vedem la Kitchener!

Friday, March 31, 2017

Customer service, my love!

Va scriu la nervi azi asa ca sa-mi scuzati limbajul de politist. Castamar servisul curului, cine l-o fi inventat!
De cand am venit in Canada tot invat sa zambesc, sa ma pisicesc si sa imi reprim toate pornirile romanesti de-al baga in ma-sa pe clientul, stapanul nostru, care o ia adesea razna pe campii. Si cum fug eu mai tare de pupat in cur toti frustratii si dereglatii pe-aici parca tot numai joburi de-astea gasesc, mai in contact cu ei, mai apropiata. Nu zic ca nu m-am specializat la dat limbi dar cateodata mai am si limite. In general stiu lectia si toate talentele mele actoricesti, pe care nu le-am slefuit vreodata, stralucesc la mare inaltime cand ma ploconesc mai ceva ca in fata sultanului.
Bai... dar cum sa fac asta cand am dreptate???? Stiu, clientul are intotdeauna dreptate! Stiu, capul plecat sabia nu-l taie! Stiu ca "Sorry" face minuni in Canada! Numai ca uneori nu pot!!!!
Imi vine azi una cu o scrisoare trimisa de noi pe care o citise pe diagonala si-a inteles ce-a vrut din ea numai ce trebuia nu si imi cerea sa-mi cer eu scuze ca a fost ranita in amorul propriu de ceea ce a vrut ea sa inteleaga (engleza impecabila, scrisoare trimisa de contabila noastra canadianca). Bai tanti, stai ca nu-i chiar asa. Iaca, scrie aici, pe paragrafe, ce si cum am facut. Nope, ea a inteles altfel si nu vrea decat sa imi pun eu cenusa in cap ca nu-i frumos sa trimiti asa scrisori omului si sa nu explici. Ei, cum sa nu ramai cu gura cascata si cu mainile tremurand de draci dar cu un zambet crispat pe moaca sa iti ceri scuze? Iti ceri, cum sa nu... O mangai frumos pe obrajor si o intrebi daca prostia doare? O mangai saracuta... Ca te gandesti ca si tie iti place sa fii scarpinat pe spate si intre cornite cand esti castamarul.
Cel mai adesea ma calmez si ma redresez cand imi amintesc de vanzatoarea aia din Romania care nu a vrut sa felieze salamul pentru ca... nu a vrut ea, iaca asa! Cred ca daca as alege vreodata sa ma intorc acasa m-as certa zilnic cu vanzatoarele si-as fi eu clientul de cosmar ca nici ca aici nu-i bine dar nici ca acolo.
Gata, m-am mai calmat ca vorbeam si cu seful meu acum, un sarb intelept, venit aici de multi ani. Tare mi-e drag! I-am povestit aproape plangand de frustrare istoria si el nu-i ca alti sefi sa fi dat cu mine de pamant. M-a luat la povesti ca asa era si el cand a venit din tara lui, ca suntem si romanii si sarbii mai agresivi si mandri ca natii si ne e greu sa cedam dar el a invatat filosofia canadiana de-a te detasa de problema cerand scuze cumva omului nervos din fata ta ca... te-am facut sa intelegi gresit ba, clientule...


Mai am de invatat!
Acum chiar mi-a trecut, m-am descarcat si pana la urmatorul ciufut de-asta iar ii iubesc pe toti si fac si pe naiba in patru sa ii vad multumiti.

Tuesday, March 21, 2017

La vanatoare de case in Kitchener

Acum doi ani cand am luat apartamentul in care stam acum am avut un noroc chior. Acelasi noroc il invoc si acum de dimineata mai ceva ca ielele care dansau goale noaptea in poiana ca sa vina ploaia. Parca asa era... sau incurc legendele? Toate ca toate dar parca nicio zi din viata mea nu s-a tarait mai cu incetinitorul ca asta de azi si parca niciodata n-am rastunat muntii intr-o singura zi mai ceva ca acum.
Am pus o a doua oferta la o casa din Kitchener. Pe prima am pierdut-o dar nu mi-a parut rau. A fost de antrenament. Culmea e ca daca o pierd pe asta cred ca plang de ciuda. Mi-a iesit si herpes de emotie. Somatizez fiecare traire de ma imbolnavesc de-a binelea si de-adevaratelea cand sunt stresata. Cand ma veti vedea pe mine bolnava sa ma intrebati ce ma apasa de fapt ca boala e doar o reactie de revolta a organismului meu.
Va scriu acum, in timp ce astept sa ma sune Alison, agenta mea din Kitchener sa imi spuna daca am castigat casa. E nasoala rau. La casa ma refer. Trebuie renovata cu varf si indesat dar eu o vreau! Si daca eu o vreau este tocmai pentru ca vreau sa o fac sa fie casa mea, sa imi pun amprenta exact cum mi-am pus si pe apartamentul asta pe care l-am vandut bine de tot intr-o singura zi. Imi plac renovarile si mirosul de nou. Imi place sa aleg gresie si faianta, mobila de bucatarie, culori de var si de parchet. Imi place cand lumea se uita in jur si zice ca e fain si eu ma fac paun cu coada in vant de mandrie ca e dupa imaginatia si gustul meu. Bine, de data asta ma voi bate putin cu fiica-mea care vrea sa aiba si ea un cuvant de spus la chestia asta. De cand vrea sa devina arhitect pretinde ca e mai buna ca mine la design interior. Ok, bine, o las si pe ea, nu ma certati! N-o sa infranez tocmai eu elanul creator al copilului.
De ce naiba nu suna odata?

Saturday, February 25, 2017

Cinci ani

Se vede treaba ca imbatranesc! Cum poftesc la o cafea dupa ora pranzului, cum ma prinde miezul noptii scriind, pictand sau plafonand.
Azi am mai recitit din urma daca tot e blog de emigrant si daca tot implinim maine cinci ani de cand am venit pe-aici. Am constatat cu uimire cum imi evolueaza sentimentele fata de oameni si intamplari. Ceea ce pot spune insa, sigur, este ca atunci cand scriam eram sincera si cu mine si cu voi. Daca am scris cu drag despre Tim Hortons si jobul meu de acolo, inseamna ca atunci chiar asa simteam. Acum nu cred ca as mai face asta din nou. Daca am laudat pe cineva pe-aici vreodata, inseamna ca a meritat. Chiar daca unii m-au dezamagit, de-au bubuit cerul si pamantul mai tarziu, nu imi retrag cuvintele spuse atunci. Totul face parte din experienta mea de proaspat emigrant cu entuziasmul si heirupismul de inceput. Nu spuneam eu inainte de-a pleca din Romania ca fac orice, ca spal si bude daca trebuie? Iata ca dorinta mi-a fost indeplinita!
Vindeam odata cu o indianca la Tim Hortons si a venit sa-si ia cafea un sarb. M-a aratat cu degetul si i-a spus indiencei ca fata asta nu va sta mult aici. Si-apoi a spus catre mine: in maxim jumatate de an vei fi doamna de birou ca asa fac europencele. Eu eram asa de pierduta in spatiu... munceam de ma dureau toate oscioarele din corp. Cand sa te mai duci sa faci scoala? Cum sa gasesti joburi mai bune cand singura mea experienta canadiana era Tim Hortons? Ce prostii debita asta acolo? Cum!? Cum sa scap de-acolo? Nu cunosteam pe nimeni. Nu vedeam nicio luminita la capatul tunelului si totusi am strans din dinti si am mers mai departe. Am ajuns managera acolo. A fost o mare realizare pentru mine: munceam dublu! Aveam marea onoare de-a face totul in magazin: de la curatenie pana la comenzi si bani. Da, stiu povestea cu delegarea sarcinilor... dar eu mi-am condus echipa prin puterea exemplului. Cum faceam eu, cu manuta mea, nu mai facea nimeni sau cel putin asa credeam eu. Si daca atunci va povesteam ca ma duc cu drag la munca apoi asa era!  Doamne, ce bine ca m-ai inzestrat cu memorie scurta si pot uita unele dureri si frustrari! Bucuriile nu prea le uit. Daaa, deci am memorie selectiva, nu scurta. M-am corectat.
Intre timp lucrurile au evoluat, viata mea s-a schimbat. S-a schimbat si jobul, s-au schimbat si prietenii. Nu voi critica vreodata pe cineva aici dar nici nu ma mai grabesc sa laud pe nimeni asa repede desi tot o voi face atunci cand simt ca trebuie. Spre exemplu, azi am pus aparat dentar copilului la o scumpete de doctorita romanca. E atat de finuta ca nu stiu cum poate face extractii minunea asta de femeie. Eu ma declar fanul ei si o recomand cu mare drag. Are cabinet la Yonge cu Eglinton. Accesibil, nu? Plata o facem in rate. Suportabil, nu? Aaa, Anca Jivan este numele celei mai calde doctorite din Toronto. Gugaliti si o gasiti sigur.

Iata, se apropie miezul noptii si implinim indata primii cinci ani de Canada. Nope, n-am ajuns inca la confortul de acasa. Mai avem de tras. Sa fim sanatosi ca daca ne-am descurcat noi in Romania, ne vom descurca si aici cu siguranta!

PS. Tuna si fulgera in februarie sau sunt artificii pentru noi, pentru cei cinci ani?

Monday, February 13, 2017

Valentine's Day

Maine este sarbatoarea iubirii aici, pe taram canadian. Foarte bine! Noi sarbatorim si cu canadienii si cu romanii ca ne place. Hai, bine, recunosc: mai mult mie decat Valentinului meu dar... ce sa-i faci? Eu sunt nebuna din casa asta! Si sa nu aud de-alea cu iubirea trebuie sarbatorita in fiecare zi. In care fiecare zi? In alea in care ne scriem mesaje siropoase de genul: ai luat paine si lapte? Cred ca ne mai trebuie si cartofi. Sau in zilele alea cand ne ciupim dragastos de fund si ne impingem care mai de care catre chiuveta din bucatarie plina de vase care asteapta spalate? Slava Domnului ca am scapat de schimbat pampers ca si acolo ne aruncam niste priviri pline de subinteles!


In concluzie, eu ma bucur ca exista o zi in plus pe lumea asta in care voi primi flori. Pun pariu cu voi ca imi ia bulbi de zambile. Dupa douaj de ani de scandal de fiecare data cand imi aducea buchete, a invatat omul, in sfarsit, ca vreau doar ghivece cu flori de sezon. Bine, tot freziile raman preferatele mele si alea nu le gasesti decat rupte saracutele.
Maine imi ia flori si-atat pentru ca eu mi-am primit deja cadoul sambata seara. Bai, nu va ganditi la prostii! M-a dus omul la party, da? Tulai, ce repede va fuge mintea de ma faceti sa rosesc! Credeti ca eu nu stiu?
Toata postarea asta o fac pentru a multumi frumos intai barbatului meu care stie ca nevasta-sa e petrecareata rau si ii canta in struna si apoi vreau sa multumesc frumos organizatorilor si sponsorilor. A fost superb! Cea mai reusita petrecere la care am fost vreodata! O sa ma intrebati ce a fost asa minunat, nu? Pai... cam tot! Sa le iau pe rand.
Parcarea imensa. Urasc sa ma duc la petreceri si sa nu gasesti loc de parcare, sa fii nevoit sa lasi masina la mama supararii.
Sala foarte eleganta, imensa. Decoratiuni, aranjamente la superlativ! Un mare zece cu felicitari pentru ringul de dans. Este pentru prima oara cand nu m-am chinuit sa incap si eu pe-acolo. Am avut loc sa ma desfasor dupa cum mi-au dictat sufletelul si pantofiorii care m-au cam nenorocit pentru vreo saptamana. Atata am dansat de ma dor pernutele de la talpi si acum. Cred ca nu am antrenament suficient. Mi-ar trebui cate o petrecere de-asta in fiecare sambata. Of, Daniel Predoi si Mircea sa va ganditi la mine si sa organizati mai des asa minunatii. V-ati specializat, oameni buni!
Sa continuam cu analiza. Mancarea. A fost multa si buna. Eu oricum la dieta dar am observat si asta ca pofticioasa tot sunt chiar daca i-am pus lacat gurii. Ceea ce a fost de apreciat pe langa calitate si prezentare a fost servirea la mese. Niciodata, la nicio petrecere, nu mi-a placut sa defilez cu farfuria prin sala sa imi iau singura mancarea. Imi aminteste de anii cand mancam la cantina liceului si stateam la rand cu tava nerabdatori sa ajungem odata in fata si-apoi sa facem echilibristica pana la masa. Eram fericita daca nu puneam nimanui fasolea in cap sau ciorba pe uniforma proprie. Nu ca as fi eu vreo sclifosita acum dar chiar imi place sa merg la o petrecere si sa nu-mi mai bat capul cu mancarea si cu statul la rand.
Au fost si fetitele alea care au dansat. Frumos momentul desi ma uitam la domnii din jur si ii invidiam. Se vede treaba ca organizatorii sunt barbati altfel ar fi adus si pentru noi, doamnele, niste baietei dansatori. Da, poate ar fi o idee! Sa vedeti atunci fericire pe doamne. Ok,  stiu ca multe dintre noi avem baieti de varsta dansatorilor dar macar nu vedem numai zgaibele alea de fete trase prin inel de sa-mi stea friptura in gat gandindu-ma la colaceii mei. Glumesc! Ma uitam doar cum le saltau penele de pe fund si n-aveau pic de celulita. Haha!
Mdaaaa, sa trecem la punctul forte al petrecerii: muzica. Muzica a fost sub bagheta de magician a lui Mircea sau DJ Connex Ro. Numele lui de scena imi aminteste de vremurile cand lucram la Connex in Romania dar nu asta voiam sa va spun ci ca are de toate pentru toti. Nu exista gen muzical sa nu il aiba. Iar cu muzica populara impaca toate regiunile istorice ale tarii si sa vedeti cum joaca tot poporul hore si pe muzica moldoveneasca si pe ardeleneasca, dobrogeana sau munteneasca. Au, Mircea, daca ai sti cum ma dor talpile dupa petrecerile tale! Si daca ai sti cum atunci cand nu mai pot si nu mai pot ma asez la masa si dansez ca babele pe sub masa!
Si au mai fost acolo si prietenii mei. Ce mult conteaza sa ai prietenii aproape la chestii de-astea. Singuri nu prea are haz ca am putea pune muzica acasa si sa dansam pana lesinam dar nu e acelasi lucru ca atunci cand mergi cu gashca ta. Mai ai si surprize sa te vezi cu oameni pe care nu i-ai vazut demult desi ti-s tare dragi. Acum, dupa atatea petreceri cu DJ Connex si Daniel Predoi ajungi sa ii cunosti din vedere pe cei din sala si chiar spuneam cuiva ca te simti ca la o petrecere in familie. Da, cred ca asta face petrecerile lor diferite: te simti bine venit, ca in familie!
Eu vreau acum sa va multumesc frumos si in mod oficial tuturor celor ce ati pus umarul la organizarea acestei petreceri. Imi imaginez ca nu-i usor si din acest motiv va apreciez enorm efortul!

Saturday, February 11, 2017

Kitchener, Waterloo, Guelph...

Nici n-a dat firul ierbii si noi ne-am mutat interesul pe realtor.ca. Toata ziulica studiem case si zone din Kitchener si imprejurimi. V-am mai spus ca ne e tare draga zona aceea. Ne-am tot plimbat pe-acolo vara si toamna trecuta, am dat tarcoale ca mitza la oala cu smantana dar ne-a potolit iarna avantul. In asteptarea primaverii dam acum tarcoale pe net caselor de vanzare din zona. Ne gandim cum o fi sa ne mutam mortgage-ul dintr-o parte in alta. O sa-l sunam pe George, sa intrebam cum facem cu treaba asta. Dupa asta vom avea nevoie de un agent imobiliar dar pana acolo mai este.


Deocamdata cautam joburi in zona c-am vrea sa avem macar unul dintre noi job la momentul mutarii.


Am gandit postarea asta ca pe un anunt la ziar de genul cautam locuri de munca, bla, bla.


Deci, eu caut orice poate face o cuconeta ca mine cu studii in educatia speciala (studii romanesti), in contabilitate (un amarat de curs Canadian) sau cu experienta canadiana in inchiriat apartamente si tot ce presupune munca intr-un office de genul asta. Zic sefii mei ca-s cea mai grozava de pe planeta, ca pot sa vand si... era sa zic chilotii de pe ei dar zau ca la asta nu m-as baga! Na, daca asta zic ei, eu ii cred ca nu e treaba mea de angajat sa pun la indoiala ce zice seful. Nu ma dau inapoi nici de la invatat lucruri noi.


El e prof de mate si computer science dar cauta orice alt job care ar avea legatura cu domeniul ca nici el nu-i mofturos si nu vrea sa murim de foame pana o apare postul ala de profesor mult asteptat. Tester sau de gadilat niste calculatoare ba pe-o parte, ba pe alta... s-ar pricepe de minune!


Cam astia suntem, ne-am laudat cum am stiut mai bine. Trimitem resumeuri in caz ca primim ponturi si sarbatorim angajarea cu mare bucurie.


Dau de baut cand ne mutam. Fac o petrecere de sa ma tineti minte!

Wednesday, February 8, 2017

Mimoza Pudica

Azi mi-am muncit mintile toata ziulica sa scot o postare despre prietenie dar parca in ultimul timp sunt cam tampitica intr-ale scrisului si nu mai gasesc literele prin alfabetar sa le ordonez frumos pe hartie.
Am invatat atat de multe despre prietenie de cand sunt in Canada de-am ajuns sa ma bucur de propria mea companie si chiar sa apreciez solitudinea. Chiar constat cu bucurie ca sunt o persoana placuta, cu simtul umorului si de incredere! Hai sa traiesti, fata draga!
Am invatat in primul rand ca prieteni ca acasa nu voi mai gasi in veci. Cu ei pot sa nu vorbesc luni intregi fara sa punem sub semnul intrebarii prietenia ce ne leaga. Pot sa spun sau sa intreb tot ce imi trece prin cap fara a se uita cineva urat la mine. Ei stiu deja ca sunt impulsiva si am gura mare si ma iubesc asa cum sunt. Nu sufera nimeni de scenarita, nu imi sunt interpretate vorbele in fel si chip si nici nu se simte nimeni scos la raport de o banala intrebare despre planurile pe ziua in curs.
Am invatat ca cel care se chema cel mai bun prieten la un moment dat poate deveni pur si simplu un strain din... diverse motive. Am invatat ca aici prieteniile tin cont mai ales de interese (nu neaparat materiale). Am servit pe post de umar bun de plans pentru fiinte deprimate fara job aflate  la debutul vietii canadiene si am facut-o cu drag, am fost vaca buna de muls pentru altii o bucata de vreme fara sa realizez ca asta reprezint de fapt pentru ei dar am mai fost si mascariciul amuzant de la scara de-alaturi pentru altii sperand ca asa ii voi pastra aproape de mine. Am constatat pe rand ca atunci cand nu au mai avut nevoie de mine am ramas doar cu cate un mesaj rece primit de ziua mea sau de Craciun sau si mai trist cu vorbe grele de mahala.
De multi dintre acestia am preferat sa ma distantez eu cat mai iute cu putinta pentru ca sunt oameni toxici pe care nu ii vreau in preajma mea.
In acelasi timp am intalnit oameni minunati in anturajul carora as vrea sa fiu dar de care imi este mie frica acum sa ma mai apropii si chiar e pacat pentru ca merita. Cred ca sunt ca planta aceea pe care daca o atingi se inchide si se inchirceste speriata. Un simplu gest de raceala sau respingere si ma retrag discret. Parca Mimoza Pudica ii zicea. Asa imi va ramane numele!
Acum am multe cunostinte. Vorbesc cu toata lumea dar ma feresc sa mai spun cuvantul prietenie.  Prietenii ne-au ramas acasa.
Prieten pt mine e acela care isi face timp sa stea la sfat cu mine. Nu mai suport oamenii care imi spun ca n-au avut timp sa imi raspunda la mesaj sau la telefon si jur ca nu sunt genul agasant sau sufocant. Iata, descopar ca am si eu o alergie dobandita in Canada. Ok, inteleg ca nu imi poti raspunde chiar in secunda asta dar stim cu totii ca pentru persoanele care conteaza gasesti o secunda sa spui ca esti foarte ocupat acum si ca suni mai tarziu.
Prieten e acela care te include in weekendurile, petrecerile si vacantele sale pentru ca n-avem neamuri pe-aici si daca la sarbatori fiecare pleaca la alti prieteni, cum am patit in trecut, te intrebi: atunci, prietenii tai care sunt?
Imi doresc o prietena dupa chipul si asemanarea mea! Am zis! Cica ai grija ce iti doresti ca s-ar putea intampla... Aaaa, apropos, daca ar fi dupa chipul si asemanarea mea si m-ar deranja o vorba de-a ei spusa poate fara sa-si dea seama (ca ar avea gura mare ca mine si nu neaparat conectata la creier) i-as spune imediat in cel mai elegant mod posibil cu o poaca dupa cap iar ea ar intelege si ar pufni in ras inevitabil.
Gata, am spus cam tot ce aveam pe suflet. M-am racorit! Blogul asta tine loc si de spovedanie vad dar am obosit sa alerg dupa oameni si scriu si eu pe-aici cand ma doare cate ceva. Acum c-am spus tot ma simt usurata si eliberata. Apelez la scris si pictura cand dau pe-afara de prea mult si prea plin.
Aaaaa.... va pup!
Aaaaaaaaa.... sunt libera joi si vineri. Astept oferte de prietenie!