Tuesday, June 24, 2014

O saptamana plina

In ciuda faptului ca in Canada pare ca nu se intampla niciodata nimic, saptamana ce a trecut de la ultima postare a fost una plina pentru mine. A fost un amalgam de ganduri, griji, compasiune, planuri de viitor, bucurii parintesti dar mai ales drag de oameni si voi incerca sa va fac partasi la nebunia mea atat cat voi putea fi de coerenta.

Am inceput sa adun banuti pentru Rodica din Montreal si am trecut printr-o larga paleta de simtaminte in acest demers al meu. Fara ca ei sa stie ca eu exist si ma gandesc la ei, i-am insotit cu toata energia mea pozitiva si am facut aceasta campanie micuta de strangere de fonduri. Am vrut sa fac ceva pentru ei, ceva mai mult decat sa citesc despre cazul lor si sa spun "saracii!" Mi-am spus ca oricat voi aduna va fi ceva mai mult decat zero si ca putin de la mine plus putin de la altii va face o suma ce le va fi de un real folos si ii va face sa nu se mai simta atat de singuri si amarati intr-o tara straina. Am adunat, cu ajutorul unor oameni minunati despre care va voi povesti indata, suma de 820 de dolari, bani ce au ajuns in contul Rodicai ieri la pranz. Va transmit, dragii mei, pe aceasta cale, toate multumirile unui suflet abatut si biciuit de soarta exact cand dadea sa-si intinda aripile sa zboare! Mi-a ramas in minte ca l-am sunat pe Veaceslav sa-l intreb daca se descurca sa ridice banii in caz ca ii trimit prin Western Union si a spus ca nu stie unde gaseste vreun birou de-al lor. L-am intrebat in prostia mea daca n-au trimis bani acasa si el a zambit amar si-a zis: da' de unde? am ajuns sa primim noi ajutor de-acasa in loc sa fim noi sprijin parintilor!

Am pus apelul pentru Rodica pe blog si, sa fiu sincera pana la capat, ma asteptam sa adun banuti de la prietenele mele, de la fetele pe care ma bazez, care au cate un suflet minunat, care ma cunosc si au incredere in mine. Asa a fost dar am avut si minunata surpriza sa primesc bani de la familii complet necunoscute, oameni care imi citesc blogul si care au demonstrat ca romanul meu e frumos si bun. Puteti spune ce vreti acum dar eu am primit confirmarea ca romanii sunt o natie cladita pe un fond bun.

Mi-as dori sa nu-i uitam pe cei trei din Montreal si daca va puteti lipsi de o suma cat de mica sa treceti pe la RBC si sa o puneti in contul Rodicai si al lui Veaceslav Popusoi (027 03461 003 5026661). Dureaza fix un minut. Dna Elena, prietena si sustinatoarea mea din Vancouver, spunea ca a facut transferul online ca atunci cand platesti orice factura. Deci, nici macar nu trebuie sa mergeti pana la banca. E simplu tare! Trebuie doar sa vrem sa ajutam!

Spuneam ca am fost tare ocupata si cu planurile mele de viitor. V-am spus ca ma atrage tare mult o cariera de tehnician dentar. Am fost la colegiu sa vorbesc cu Entry Advisorul si-am plecat de-acolo mai tulbure decat am venit. Salariile nu sunt foarte mari dar as putea avea ocazia sa-mi deschid propriul laborator iar asta suna bine. Pe de alta parte, inscrierile pentru septembrie 2014 sunt acum. Sa-mi mai fac echivalarea diplomei de bacalaureat mi-ar lua prea mult timp si nici nu m-ar ajuta ca n-am chimie si fizica in clasele 11-12. Asa ca singura varianta propusa de tipul cu care am vorbit ar fi sa dau teste la engleza, mate, chimie si biologie acum! What? Mai omule, eu am terminat liceul acum 20 de ani!!!!! Dupa cum va spuneam, am rumegat oferta de ieri pana azi, m-am culcat tarziu si m-am trezit devreme sa mai citesc pe internet despre colegii si programe si-am zis: POT! Sa nu radeti de mine daca pic, ok? Daca pic inseamna ca nu e pentru mine si sa-mi vad de treaba.

Zis si facut: m-am dus pe ontariocolleges.ca, mi-am facut cont, am aplicat, am platit taxa si-acum... sa vedem ce urmeaza. Din cate inteleg eu, ar trebui sa primesc o scrisoare de la colegiu sa imi spuna ca trebuie sa dau examenele astea. Ca sa fiu sigura ca am inteles bine le-am trimis un e-mail sa clarific treaba. Sper sa si raspunda pana maine. Daca nu raspund, ii sun maine cand vin de la munci. Din nou, daca sunt admisa, voi avea nevoie de sfaturi pentru burse, osap sau imprumuturi. Cine se ofera? 

Si, ca sa inchei intr-o maniera mai vesela si optimista, va voi spune ca sunt mandra tare de progeniturile mele care au incheiat scoala cu note mari, sunt frumosi, sanatosi, veseli, sportivi si ii iubesc de ma topesc! De ce ii laud asa tare? Pentru ca sunt doi copii care acum doi ani si ceva au fost smulsi din lumea lor, adusi aici si nevoiti sa se adapteze din toate punctele de vedere: sa invete limba, sa isi faca prieteni, sa se descurce intr-un sistem cu totul nou si au facut toate astea in scurt timp. Nu spuneti ca le-a fost usor, ca asa-s copiii adaptabili. Nu, nu le-a fost usor dar noi am fost alaturi de ei sa ii sustinem si o vom face toata viata!

 

Monday, June 16, 2014

Un strigat de ajutor!

Am pus pe pagina mea de Facebook acest strigat de ajutor si n-am primit prea mult feed-back asa ca m-am gandit sa fiu mai explicita aici.

Povestea am preluat-o de pe un forum al romanilor din Quebec si am verificat-o. http://www.quebec.ro/forum/taclaua-quebec-ro/nevoie-de-ajutor-urgent!/

Eu nu sunt o persoana care sa ma las usor pacalita si stiu ca multi dintre voi nutriti la fel ca mine un sentiment de neincredere cand vine vorba de astfel de cereri de ajutor. Am rugat o canadianca get-beget din Montreal sa sune la spitalul respectiv si sa intrebe doar daca exista internata o pacienta cu numele Rodica Papusoi. Pentru mine era suficient sa fie in spital ca sa stiu ca fata asta chiar are nevoie de ajutor asa cum am simtit eu, in adancul sufletului, imediat ce am citit povestea lor. Canadianca mea a spus ca este inregistrata dar cu numele de domnisoara ceea ce m-a bagat in ceata si mai tare. Am vrut sa renunt la caz dar am zis sa mai incerc o data si i-am scris unei foste colege de liceu stabilita in Montreal rugand-o si pe ea sa sune la spital sa intrebe acelasi lucru. Va voi reda aici raspunsul prietenei mele sperand ca nu se va supara pentru ca pana la urma cauza este una nobila. Ea zice asa: "Am fost deja si la spital si acasa. Am vorbit personal cu Rodica. Este tanara, frumoasa si desteapta. Pare de 18 ani. Nu a fost niciodata bolnava pana acum. Poti sa te implici cu toata increderea. Sotul ei a reinceput sa lucreze. Pe fetita au primit-o la gradinita dar au foarte mare nevoie de ajutor. Sa ma mai intrebi ce vrei sa stii. Imi pare rau ca nu am facut poze la spital. Nu m-am gandit. Ma bucur ca vrei sa-i ajuti si poate le dai incredere si altora. Daca ai prieteni care sunt prin Montreal si vor sa mearga la spital macar sa-i duca o floare sau sa dea un telefon de incurajare ar fi extraordinar. Spital Notre Dame, Rue Sherbrook, chambre 29, Rodica Popusoi Dumitras". Numele de Dumitras imi fusese dat si de canadianca mea asa ca acum m-am lamurit.

Dragii mei, este vorba despre o familie de oameni tineri si plini de speranta, sanatosi si dornici de reusita intr-o tara promitatoare precum este Canada, familia Popusoi. Totul parea a fi minunat pana cand, intr-o zi, tinerei mamici i s-a facut rau suferind un accident vascular cerebral. Fiind in Canada de mai putin de trei luni, familia noastra nu era acoperita de asigurarea medicala si fiecare zi de spitalizare costa enorm pentru bugetul lor. Zic eu ca nu-i mai ajuta acum cu nimic sa ii criticam sau sa ne dam cu parerea ca n-au fost prevazatori sa-si faca o asigurare medicala privata care sa-i acopere pana la sosirea cardului de sanatate. Noi ne-am facut si tot am tremurat cand mi-a spus fiica-mea ca o doare in zona apendicelui si ma gandeam ca o eventuala operatie nu se stie daca ar fi acoperita in totalitate de suma asigurata. Haideti mai bine sa-i ajutam! Haideti sa fim mai umani si sa ne pese cand sufera un om langa noi!

Poate ca banii pe care ii putem trimite noi nu ii vor scoate din datorii fata de spital dar macar le vom plati chiria si le vom pune o paine pe masa luna asta. Daca ii ajuta Doamne Doamne si se face bine Rodica, incetul cu incetul toate se vor rezolva dar zilele astea, mai ales daca sotul ei nu a lucrat o perioada, le este foarte greu cu banii si nu vreau sa-mi imaginez o posibila evacuare din apartament sau o manuta intinsa care cere de mancare. Nici eu nu sunt bogata dar de unde am sau n-am voi rupe cativa dolari sa-i trimit. Haideti sa adunam cat poate fiecare, aici, in Toronto, sa ii trimitem o suma mai marisoara. Un 20 de dolari daca pune fiecare si tot se va strange ceva-ceva.

Imi puteti scrie aici, pe Facebook sau pe mama.canadei@gmail.com As vrea ca pana martea viitoare sa adun cat mai multi bani si sa ii trimit odata cu urarile noastre de insanatosire grabnica pentru mami a lor. 

Wednesday, June 11, 2014

Cautari...

N-am scris marti asa cum mi-am propus pentru ca sunt putin stresata sa ma gasesc. Atentie: sa ma gasesc nu regasesc! Nu m-am pierdut pe nicaieri ci doar nu am gasit inca jobul vietii mele. Unii probabil inteleg ce vreau sa spun altii sunt sigura ca asteapta sa gaseasca explicatii in randurile ce urmeaza. Nu stiu sa va explic prea mult pentru ca daca as putea sa-mi explic mie in primul rand, totul ar fi mai simplu. Poate ca incercand sa va explic voua imi voi limpezi si eu gandurile. Poate unii dintre voi vor sti sa imi dea ceva idei...

Acasa nu mi-am batut capul prea mult cu asta. Aveam un job, veneau banii sa avem ce intinde de la un salariu la altul... daca eram eu bucuroasa cu ceea ce faceam sau nu, asta nu prea conta ca si asa prea multe optiuni nu erau. Odata ajunsa aici am simtit ca pot face absolut tot ce-mi doresc doar ca marea mea problema este ce sa-mi doresc. Revine urlatoare in capul meu sacaitoarea intrebare: Eu ce ma fac atunci cand voi fi mare??????

Cand am ajuns in Canada am acceptat orice job pentru ca eram fortati de imprejurari dar intre timp am dedus ca fara scoala canadiana e greu sa gasesti un job bine platit si cum mai am vreo 25 de ani cel putin pana la pensie am zis ca merita sa vad ce pot face acum pentru mai tarziu pana nu e... prea tarziu. Am avut ca tema de gandire sa gasesc un domeniu, o meserie, care sa imi placa, sa fie bine platita si care sa se mai si caute. Degeaba faci scoala daca nu sunt locuri de munca, degeaba faci scoala si cheltui o groaza de bani pe ea daca nu iti recuperezi banii aia vreodata sau degeaba gasesti angajator si esti platit frumos daca tu esti pe zi ce trece mai nemultumit de viata ta. Trebuie gasit un echilibru intre cele trei.

Prima mea alegere s-a dovedit a fi una gresita. Am facut un curs de contabilitate gratuit (pe care il recomand cu incredere celor pasionati ce isi cauta job in domeniu) la St Gabriel Adult Learning Centre. Am avut practica la firme in ultimele doua luni (din sase) si la final am fost angajata de compania unde am muncit cu drag si spor doua luni dovedind cat sunt de priceputa, serioasa, isteata... bla, bla. Am dat de baut si toate au fost bune si frumoase inca vreo doua luni cand am realizat ca ma plictisesc ingrozitor. Atunci a venit oferta de la Tim Hortons sa ma intorc "mare managera" de magazin si iaca asa am legat contabilitatea de gard. Chiar daca acum imi pare rau, cale de intoarcere nu prea mai vad si chiar de as gasi altceva pe contabilitate parca tot nu m-as duce cu inima deschisa.

Nu ma deranjeaza sa o iau de la capat pentru ca am facut-o de mai multe ori in viata si simt ca inca ma ajuta capusorul. Problema mea cea mare, asa cum v-am mai spus, este catre ce. Ma tot gandesc ca in clasa a 8-a cand trebuia sa dam treapta I eu voiam sa plec la Targu Mures la tehnica dentara dar prietena mea din acea vreme si care este minunata mea prietena si in ziua de azi a insistat sa mergem la pedagogic (Moas-ta pe gheata, Cata, ca n-ai mers cu mine la Targu Mures!). Ce-ar fi acum sa-mi urmez visul din copilarie si sa ma fac ce mi-am dorit? Ar suna ca o regasire, nu?

Exista totusi o problema: m-am uitat la Colegiu si am vazut ca cer notele din liceu la mate, biologie, engleza si chimie sau fizica iar eu n-am facut chimie si nici fizica decat pana in clasa a 10-a iar ei vor fix notele din clasele 11, 12. Voi cere totusi o intrevedere cu un consilier sa vad ce e de facut. De fapt i-am trimis un e-mail si astept sa vad daca raspunde. In caz ca nu raspunde il sun maine cand ma intorc de la munci.

Cum intentionez sa supravietuiesc pe perioada scolii? Cer OSAP. Este un imprumut de la stat pentru a face scoala si iti sunt acordati si bani pentru supravietuit. Inca trei ani de strans cureaua nu ne omoara... ca tot o strangem de 18 ani de cand ne-am casatorit. Suna frumos in teorie dar sa vedem cum stam cu realitatea. Poate stie cineva mai multe despre OSAP sa-mi spuna si mie cum functioneaza povestea asta. Oricum, sunt invatata sa muncesc pentru ca am mai facut o facultate muncind ba chiar m-am maritat si-am mai facut si un copil in vacanta dintre anul 3 si 4. Hahaha, mereu radem de fiu-miu ca de-aia e asa destept ca a facut deja anul 3 de facultate cand era in burta si a scris lucrarea de diploma impreuna cu mine. Oricum, a fost intelegator si s-a nascut a doua zi dupa ce am predat lucrarea de la practica si-am incheiat astfel cu bine sesiunea de vara.

Iar m-am intins cat o zi de post dar macar asa va dati seama de furtuna gandurilor din capul meu.

Tuesday, June 3, 2014

Exercitiu de sinceritate

Cei care citesc acest blog se impart in doua mari categorii: cei ce ma cunosc personal si sunt curiosi sa vada ce mai fac si cei ce nu ma cunosc dar sunt interesati de o eventuala emigrare in Canada. Stiu insa ca toata lumea vrea impresii numai ca, vedeti voi, impresiile evolueaza de la o zi la alta si uneori se intampla ca ceea ce simt azi sa fie total opusul a ceea ce am simtit ieri asa cum parerea mea formata in primele zile de la aterizare a suferit modificari de-a lungul timpului. La mine nimic nu e alb sau negru ci color, mai pastel sau in nuante mai violente in functie de starea de spirit.

Inainte de plecarea din Romania m-a intrebat cineva ce cred ca voi gasi acolo. Ce asteptari am? Raspunsul meu a fost ca imi imaginez Canada ca un alt fel de Germanie: strazi asfaltate perfect, trotuare curate, oameni corecti si seriosi, bla-bla. Culmea este ca in ultimul timp am tot mai des impresia ca am gasit un alt fel de Romanie aici. Ori poate astea or fi primele semne ca incep sa ma simt ca acasa? Ziceam ca m-am saturat sa vad toti nesimtitii care ies la plimbare pe Pacurari cu cainii si lasa in urma, pe trotuar, productia partii dorsale a patrupedului. Am gasit si aici surprize de acest gen si asta destul de des. Chiar, la un moment dat era plantat langa blocul nostru un anunt care cerea in engleza si intr-o romana de Google Translate sa se stranga dog shitul de pe trotuar. In Romania ma sufocam cand vedeam hartii aruncate pe strada sau peturi lasate aiurea pe marginea drumului. Ohoho cate am vazut si pe-aici... Alte asemanari? Am vazut inclusiv tiganci cu fuste si banuti in par, aranjate cu salbele la gat pregatite pentru Inviere. 

Sunt si aspecte ale Canadei care imi plac la nebunie. Unul dintre ele ar fi lipsa cu desavarsire a cainilor vagabonzi. Recunosc faptul ca mi-e frica de ei si ca treceam cu inima in gat pe langa haitele ce bantuiau prin cartier. Aici nu exista asa ceva. Foarte multe familii detin unul sau mai multe patrupede si am fost mirata sa vad ca nu sunt neaparat rase pure. Maidanezii nostri ar fi invidiosi sa vada corcitii de aici cu blanita stralucind de sanatate mergand tantosi pe langa stapanii lor.

Imi place autoritatea pe care o are politia aici si numarul mare de patrule pe strazi. Aproape ca daca te opresti si iti rotesti ochii in jur ai sanse mari sa zaresti o uniforma sau o masina de politie. Vara trecuta, pe plaja, i-am vazut si calare. M-au uns la suflet cat de frumosi erau! Adevarul este ca intr-o tara in care vin oameni din cele patru zari ale lumii, ar fi haos daca politia nu si-ar face datoria. Sa fac o comparatie cu Romania? Nu cred ca are sens. 

Imi place politetea oamenilor de aici. Unii i-ar numi spalati pe creier. Eu ii numesc educati. Chiar si cel mai nenorocit homeless canadian cand vine sa ceara o cafea incepe cu: May I have a... please? Iar la final spun frumos Thank you! si Have a nice day! Desigur ca am si clienti nepoliticosi dar astia sunt de obicei noi veniti pe-aici. Astia vin si spun direct ce vor, iti arunca banii pe tejghea isi iau cafeaua si pleaca. Imi place la nebunie sa le zambesc, sa le multumesc si sa le urez o zi buna. Abia astept sa ma intalnesc acasa cu vanzatoarele acre si plictisite pe care le stiu! Aveam una preferata care pur si simplu a refuzat sa-mi felieze pastrama ca n-are chef si daca nu-mi convine sa nu cumpar. 

Pe langa faptul ca sunt extrem de politicosi, canadienii sunt si foarte stricti cand vine vorba de calitatea serviciilor. Daca sunt nedreptatiti sunt invatati sa spuna, sa faca reclamatie, sa vina sa returneze marfa daca ceva este gresit sau pur si simplu odata ajunsi acasa nu le mai place cum se aseaza bluza tocmai cumparata. Au drepturi si stiu sa si le ceara!

In ceea ce priveste casele nu ma exprim ca nu suntem inca mandrii posesori ai unei asemenea valori dar stiu ca in Toronto sunt tare scumpe. Cred ca nu exista nimic sub 400 de mii. Sper sa nu dau informatii eronate. Apartamentele de inchiriat sunt, cel putin la noi in bloc, curatele si frumusele. Am auzit insa povesti infioratoare despre bed bugs si gandaci de bucatarie. Acasa nu auzisem pana la venerabila mea varsta de acesti bed bugs (pt bica si tataia: plosnite). Cica odata ce i-ai luat nu mai scapi de ei. Asta a fost printre primele lectii invatate in Canada. Mi-a fost istorisita povestea unei familii care s-a procopsit cu ei si au lasat tot in apartament, s-au dus in magazin si s-au schimbat de haine si au plecat in lumea lor.

Concluzia ar fi ca sunt convinsa ca fiind aici imi va fi dor mereu de Romania dar si ca, daca am hotari sa ne intoarcem definitiv acasa, ne-ar lipsi Canada imediat. Incepem sa uitam supararile cu care am plecat de-acasa dar si primele impresii negative legate de Canada si sa indragim tot mai mult ambele tari ale noastre cu bune si cu rele, asa cum sunt ele ca doar stim cu totii (daca suntem adulti rezonabili) ca  nimic nu e perfect pe lumea asta.

Monday, June 2, 2014

Bilete de avion

Desi v-am anuntat pe Facebook ca venim acasa, m-am gandit sa imortalizez momentul si aici, pe blog, pentru ca unul dintre planuri ar fi sa va descriu sentimentele incercate la revederea cu Romania si tot ce inseamna ea pentru mine. Asadar... am cumparat biletele de avion pentru data de 5 august!!!!!

 Stiu ca sunt scumpe in perioada asta dar alta luna de mers acasa noi nu avem din cauza scolii copiilor. Si mie mi-au dat concediu cu chiu cu vai asa ca n-am mai stat pe ganduri. Ne gandim noi ca in anii urmatori ne asteapta Universitatea copilului ceea ce presupune bani multi si poate nu vom mai putea asa ca asta ar fi momentul cu doruri cand inca se mai poate.

 Mai sunt doua luni si cand astepti cu nerabdare par si mai lungi dar vor trece pana la urma si va voi strange in brate pe toti cat de curand!