Postare banala de sambata dimineata

Iubesc diminetile de vara, de weekend, cand ma trezesc prima din casa si pun tiptil de cafea. Deschid fereastra larg sa ma inunde tot aerul racoros de Kitchener si sa ascult pasarile in zori. E liniste pe strada mea. Toata suflarea doarme inca. Dorm si ai mei. Ma uit la copacul din fata casei care pare sa aiba niste fructe mici si rosii. Or fi merisoare salbatice. N-am avut timp sa-l observ de cand ne-am mutat. Trece un mos alergand cu catelul. De unde or avea oamenii de varsta lui atata energie? Eu sunt lenesa ca pisica vecinilor pe care o vad scaldandu-se in praf sub o raza de soare. Imi iau cafeaua fierbinte, torn mult lapte peste ea si o lingurita de zahar, invart in soapta cu lingurita sa nu trezesc lupii si ma asez in living cu tableta. Am chef de scris, am chef sa povestesc cu voi si iar ma amarasc ca nu am diacritice pe tableta si nu stiu sa le pun.
Toata saptamana am avut chef de scris dar nu am gasit timp. Am vrut sa povestesc despre cum am hotarat eu sa slabesc a mia oara de nu ma mai crede nimeni. Poate nici eu nu mai cred ca as putea. Un articol pe Facebook aproape m-a convins sa ma iubesc asa cum sunt si-am zis un da cu d mare dar vine altul imediat cu nustiu ce actrita care la 60 de ani arata inca superb si ma rusinez ca eu la anii mei is varza de bruxelles, adica infoiata si creata. Salvarea a venit de la postarea aia pe care am si distribuit-o ca sa n-o uit, aia de zice ca "Sezonu slabesc pana la vara s-a incheiat. Urmeaza sezonul cine ma iubeste, ma iubeste si asa!" Hai, ziceti voi ca nu ma iubiti si asa! Imi amintesc si acum de Cristi, colegul meu de la politie care, dupa o cura de slabire zdravana de-a mea, mi-a zis: "Vero, nu te supara, dar nu-ti sta bine slaba. Arati asa palida, incercanata si abatuta!" Deci, nu ma mai strofoc sa slabesc. Ba daaaaaaa, ca ma cam strang hainele si nu am bani de altele. In fine, vad eu...

In alta zi am vrut sa va povestesc despre cum conduc eu singurica pe autostrada. N-am crezut sa ajung sa o vad si pe asta! In Romania aveam un Matiz micut. Era ca o a doua piele pe care o dezbracam cand intram in casa si o luam imediat ce ieseam. Nu mergeam nicaieri fara masinuta mea. Spaima soselelor, ce mai! Nu, nu ma dau mare soferita. De multe ori faceam prostii in trafic de ajungeam acasa cu genunchii tremurand de frica dar niciodata nu am renuntat. Ajunsa in Canadezia insa, am renuntat total. Ma speriau intersectiile largi, semafoarele puse altfel decat la noi, aglomeratia din trafic, autostrada in special. Am luat si cateva ore de conducere ca sa imi schimb mintea pe sistem canadian si ma speria instructorul de moarte la intrarea pe autostrada cand facea "Gazut, baga gazut! Baga, baga ca te ia ala din spate!" Fereasca toti sfintisorii din ceruri! Ma lua ameteala ca eu n-am mers in viata vietilor mele cu 120 la ora. Ma luau pe rand vertijul si pipi si transpiratii de frica. Am zis ca eu n-oi conduce niciodata aici dar iata ca mutata in Kitchener mi-am luat inima in dinti si am condus prin oras mai intai dar cand am primit oferta de lucru in Burlington, neavand incotro, a trebuit sa o fac si pe asta, sa ies pe sperietoarea aia de autostrada. Vreo saptamana l-am chinuit pe D sa ma duca si sa ma aduca dar nu asta era solutia. Am urcat eu la volan cu el in dreapta inca vreo saptamana si-apoi mi-a dat drumul singura. Inca sunt varza de oboseala seara cand ajung acasa de concentrare si frica. Am febra musculara la maini de cat strang volanul. De fapt am febra musculara peste tot ca strang si din fund iar spatele sta teapan in scaun iar picioarele nu mai spun cam cum stau de incordate. Ma intreb cand ma voi simti confortabil sa conduc, sa admir peisajul, sa ascult muzica si sa fie drumul spre casa ca o plimbare in parc cum am auzit ca e pentru altii. Apropos de muzica, cine ma bucura si pe mine cu un stick cu muzica buna ca mi s-a cam acrit de sogore, mai sogore, ne plac sogoritele si leagana barca, sa facem valuri... atata am, atat ascult ca la radio ma enerveaza aia cu vorbaria lor. D nu are timp de muzica mea ca face stacco pe-afara la casa iar daca rog pe big bro m-oi trezi cu niste muzica de-aia numai cu injuraturi si n-am gresit cu nica, zau! Mai bine ascult cu sogoritele desi Taxi de la un capat la altul as vrea ca sa fiu dureros de sincera.

Gata, gata cu povestitul ca trebuie sa fug la jobul de weekend. In weekend lucrez in Kitchener. Nu mai conduc la Burlington. Floare la ureche! Aici totul e aproape. Pui adresa pe gps si cand vezi 10 minute te pufneste rasul de distantele astea. Sar in ia mea si fug la munca. Si nu, nu-s disperata dupa bani cum mi-a sugerat cineva dar pana si-o gasi jumatatea mai buna a mea job oi face si asta ca mie asa mi-a zis acolo la starea civila ceva cu la bine si la greu.
Va pup si va doresc weekend placut!