Saturday, February 25, 2017

Cinci ani

Se vede treaba ca imbatranesc! Cum poftesc la o cafea dupa ora pranzului, cum ma prinde miezul noptii scriind, pictand sau plafonand.
Azi am mai recitit din urma daca tot e blog de emigrant si daca tot implinim maine cinci ani de cand am venit pe-aici. Am constatat cu uimire cum imi evolueaza sentimentele fata de oameni si intamplari. Ceea ce pot spune insa, sigur, este ca atunci cand scriam eram sincera si cu mine si cu voi. Daca am scris cu drag despre Tim Hortons si jobul meu de acolo, inseamna ca atunci chiar asa simteam. Acum nu cred ca as mai face asta din nou. Daca am laudat pe cineva pe-aici vreodata, inseamna ca a meritat. Chiar daca unii m-au dezamagit, de-au bubuit cerul si pamantul mai tarziu, nu imi retrag cuvintele spuse atunci. Totul face parte din experienta mea de proaspat emigrant cu entuziasmul si heirupismul de inceput. Nu spuneam eu inainte de-a pleca din Romania ca fac orice, ca spal si bude daca trebuie? Iata ca dorinta mi-a fost indeplinita!
Vindeam odata cu o indianca la Tim Hortons si a venit sa-si ia cafea un sarb. M-a aratat cu degetul si i-a spus indiencei ca fata asta nu va sta mult aici. Si-apoi a spus catre mine: in maxim jumatate de an vei fi doamna de birou ca asa fac europencele. Eu eram asa de pierduta in spatiu... munceam de ma dureau toate oscioarele din corp. Cand sa te mai duci sa faci scoala? Cum sa gasesti joburi mai bune cand singura mea experienta canadiana era Tim Hortons? Ce prostii debita asta acolo? Cum!? Cum sa scap de-acolo? Nu cunosteam pe nimeni. Nu vedeam nicio luminita la capatul tunelului si totusi am strans din dinti si am mers mai departe. Am ajuns managera acolo. A fost o mare realizare pentru mine: munceam dublu! Aveam marea onoare de-a face totul in magazin: de la curatenie pana la comenzi si bani. Da, stiu povestea cu delegarea sarcinilor... dar eu mi-am condus echipa prin puterea exemplului. Cum faceam eu, cu manuta mea, nu mai facea nimeni sau cel putin asa credeam eu. Si daca atunci va povesteam ca ma duc cu drag la munca apoi asa era!  Doamne, ce bine ca m-ai inzestrat cu memorie scurta si pot uita unele dureri si frustrari! Bucuriile nu prea le uit. Daaa, deci am memorie selectiva, nu scurta. M-am corectat.
Intre timp lucrurile au evoluat, viata mea s-a schimbat. S-a schimbat si jobul, s-au schimbat si prietenii. Nu voi critica vreodata pe cineva aici dar nici nu ma mai grabesc sa laud pe nimeni asa repede desi tot o voi face atunci cand simt ca trebuie. Spre exemplu, azi am pus aparat dentar copilului la o scumpete de doctorita romanca. E atat de finuta ca nu stiu cum poate face extractii minunea asta de femeie. Eu ma declar fanul ei si o recomand cu mare drag. Are cabinet la Yonge cu Eglinton. Accesibil, nu? Plata o facem in rate. Suportabil, nu? Aaa, Anca Jivan este numele celei mai calde doctorite din Toronto. Gugaliti si o gasiti sigur.

Iata, se apropie miezul noptii si implinim indata primii cinci ani de Canada. Nope, n-am ajuns inca la confortul de acasa. Mai avem de tras. Sa fim sanatosi ca daca ne-am descurcat noi in Romania, ne vom descurca si aici cu siguranta!

PS. Tuna si fulgera in februarie sau sunt artificii pentru noi, pentru cei cinci ani?

6 comments:

  1. Ti.a spus cineva ca scrii minunat? Si sigur nu ti.a spus nimeni ca trebuie sa pastrezi sinceritatea fìindca asta te face unica? Ramai romancuta noastra care, cu cinste, expune adevarul. Chiar daca doare, e autentic, e pur. Ca manastirile din moldova si ca apa de izvor.....

    ReplyDelete
  2. Roxana, iti multumesc! Imi amintesti de draga mea prietena care ma cearta mereu ca am sters blogul meu de literatura. Credeam ca nu scriu bine, ca nu ma pricep, pentru ca nimeni nu comenta. Abia dupa ce l-am sters m-au certat dar era prea tarziu. De aceea complimentul tau este foarte bine venit. Aici e doar jurnal de emigrant iar toata povestea este extrem de subiectiva. N-am intalnit inca doua istorii asemanatoare. Fiecare e cu norocul lui.

    ReplyDelete
  3. Mulți ani, mulți ani, mulți ani!!! Sigur erau artificii pentru voi. :)

    Poveștile tale sunt colorate: pe de o parte e o româncă autentică, dar cu inimă care bate nu doar puternic, dar și foarte românește, pe de alta o pereche de ochi mirați de copil care observă și desenează lumea nouă în care a intrat: așa cum este. Cu locuri, oameni, întâmplări. Cu câte-o trântă (metaforică), dar și cu râs sănătos și bucurie pentru fiecare înmugurire de om nou venit și cu drag primit. Și pentru fiecare binecuvântare răsărită în noua viață de aici, de la capătul lumii.
    Ești haioasă, folosești extrem de bine autoironia și umorul, ai „furat” tu ceva de la strămoșul tău Creangă, căci pagina aceasta e... proaspătă. Savuroasă. :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Em, sora mea geamana din alta dimensiune, tu scrii frumos. Tu te joci cu cuvintele. Cum ai gasit tu "inmugurire de om nou venit si cu drag primit"? Asa multe inseamna pentru mine cuvintele tale!
      Ca-s haioasa stiu. Si-mi place sa fiu asa. Zici ca de la Creanga mi se trage? Stii ca in tinerete le spuneam tuturor ca eu sunt Veronica lui Eminescu reincarnata?

      Delete
    2. Seman? M-ai facut sa zambesc. De fapt sunt bucuroasa tare ca m-ai citit. Abia astept sa am cartea ta. De fapt voi avea nevoie de doua carti: una pentru mine si alta pentru sorela mea care imi trimisese zilele trecute postarea ta inchinata mamei si imi spunea ca ii place tare mult cum scrii. Eu nu i-am spus cat am plans la alte scrieri de-ale tale. Sunt una dintre invatatoarele de la casa de copii Budai si pentru mine ceea ce povestesti uneori are ochii lui Alex sau ai Anei, surioara lui. Acum ii am prieteni pe Facebook si ei ma asigura mereu ca am fost buna si le-am fost draga dar eu tot am regrete pentru ce a fost. Eram tanara tare. Aveam 19 ani si tocmai fusesem intarcata eu insami. Ne vedem in Toronto la lansare.

      Delete