La vanatoare de case in Kitchener

Acum doi ani cand am luat apartamentul in care stam acum am avut un noroc chior. Acelasi noroc il invoc si acum de dimineata mai ceva ca ielele care dansau goale noaptea in poiana ca sa vina ploaia. Parca asa era... sau incurc legendele? Toate ca toate dar parca nicio zi din viata mea nu s-a tarait mai cu incetinitorul ca asta de azi si parca niciodata n-am rastunat muntii intr-o singura zi mai ceva ca acum.

Am pus o a doua oferta la o casa din Kitchener. Pe prima am pierdut-o dar nu mi-a parut rau. A fost de antrenament. Culmea e ca daca o pierd pe asta cred ca plang de ciuda. Mi-a iesit si herpes de emotie. Somatizez fiecare traire de ma imbolnavesc de-a binelea si de-adevaratelea cand sunt stresata. Cand ma veti vedea pe mine bolnava sa ma intrebati ce ma apasa de fapt ca boala e doar o reactie de revolta a organismului meu.

Va scriu acum, in timp ce astept sa ma sune Alison, agenta mea din Kitchener sa imi spuna daca am castigat casa. E nasoala rau. La casa ma refer. Trebuie renovata cu varf si indesat dar eu o vreau! Si daca eu o vreau este tocmai pentru ca vreau sa o fac sa fie casa mea, sa imi pun amprenta exact cum mi-am pus si pe apartamentul asta pe care l-am vandut bine de tot intr-o singura zi. Imi plac renovarile si mirosul de nou. Imi place sa aleg gresie si faianta, mobila de bucatarie, culori de var si de parchet. Imi place cand lumea se uita in jur si zice ca e fain si eu ma fac paun cu coada in vant de mandrie ca e dupa imaginatia si gustul meu. Bine, de data asta ma voi bate putin cu fiica-mea care vrea sa aiba si ea un cuvant de spus la chestia asta. De cand vrea sa devina arhitect pretinde ca e mai buna ca mine la design interior. Ok, bine, o las si pe ea, nu ma certati! N-o sa infranez tocmai eu elanul creator al copilului.

De ce naiba nu suna odata?