Mimoza Pudica

Azi mi-am muncit mintile toata ziulica sa scot o postare despre prietenie dar parca in ultimul timp sunt cam tampitica intr-ale scrisului si nu mai gasesc literele prin alfabetar sa le ordonez frumos pe hartie.
Am invatat atat de multe despre prietenie de cand sunt in Canada de-am ajuns sa ma bucur de propria mea companie si chiar sa apreciez solitudinea. Chiar constat cu bucurie ca sunt o persoana placuta, cu simtul umorului si de incredere! Hai sa traiesti, fata draga!
Am invatat in primul rand ca prieteni ca acasa nu voi mai gasi in veci. Cu ei pot sa nu vorbesc luni intregi fara sa punem sub semnul intrebarii prietenia ce ne leaga. Pot sa spun sau sa intreb tot ce imi trece prin cap fara a se uita cineva urat la mine. Ei stiu deja ca sunt impulsiva si am gura mare si ma iubesc asa cum sunt. Nu sufera nimeni de scenarita, nu imi sunt interpretate vorbele in fel si chip si nici nu se simte nimeni scos la raport de o banala intrebare despre planurile pe ziua in curs.
Am invatat ca cel care se chema cel mai bun prieten la un moment dat poate deveni pur si simplu un strain din... diverse motive. Am invatat ca aici prieteniile tin cont mai ales de interese (nu neaparat materiale). Am servit pe post de umar bun de plans pentru fiinte deprimate fara job aflate  la debutul vietii canadiene si am facut-o cu drag, am fost vaca buna de muls pentru altii o bucata de vreme fara sa realizez ca asta reprezint de fapt pentru ei dar am mai fost si mascariciul amuzant de la scara de-alaturi pentru altii sperand ca asa ii voi pastra aproape de mine. Am constatat pe rand ca atunci cand nu au mai avut nevoie de mine am ramas doar cu cate un mesaj rece primit de ziua mea sau de Craciun sau si mai trist cu vorbe grele de mahala.
De multi dintre acestia am preferat sa ma distantez eu cat mai iute cu putinta pentru ca sunt oameni toxici pe care nu ii vreau in preajma mea.
In acelasi timp am intalnit oameni minunati in anturajul carora as vrea sa fiu dar de care imi este mie frica acum sa ma mai apropii si chiar e pacat pentru ca merita. Cred ca sunt ca planta aceea pe care daca o atingi se inchide si se inchirceste speriata. Un simplu gest de raceala sau respingere si ma retrag discret. Parca Mimoza Pudica ii zicea. Asa imi va ramane numele!
Acum am multe cunostinte. Vorbesc cu toata lumea dar ma feresc sa mai spun cuvantul prietenie.  Prietenii ne-au ramas acasa.
Prieten pt mine e acela care isi face timp sa stea la sfat cu mine. Nu mai suport oamenii care imi spun ca n-au avut timp sa imi raspunda la mesaj sau la telefon si jur ca nu sunt genul agasant sau sufocant. Iata, descopar ca am si eu o alergie dobandita in Canada. Ok, inteleg ca nu imi poti raspunde chiar in secunda asta dar stim cu totii ca pentru persoanele care conteaza gasesti o secunda sa spui ca esti foarte ocupat acum si ca suni mai tarziu.
Prieten e acela care te include in weekendurile, petrecerile si vacantele sale pentru ca n-avem neamuri pe-aici si daca la sarbatori fiecare pleaca la alti prieteni, cum am patit in trecut, te intrebi: atunci, prietenii tai care sunt?
Imi doresc o prietena dupa chipul si asemanarea mea! Am zis! Cica ai grija ce iti doresti ca s-ar putea intampla... Aaaa, apropos, daca ar fi dupa chipul si asemanarea mea si m-ar deranja o vorba de-a ei spusa poate fara sa-si dea seama (ca ar avea gura mare ca mine si nu neaparat conectata la creier) i-as spune imediat in cel mai elegant mod posibil cu o poaca dupa cap iar ea ar intelege si ar pufni in ras inevitabil.
Gata, am spus cam tot ce aveam pe suflet. M-am racorit! Blogul asta tine loc si de spovedanie vad dar am obosit sa alerg dupa oameni si scriu si eu pe-aici cand ma doare cate ceva. Acum c-am spus tot ma simt usurata si eliberata. Apelez la scris si pictura cand dau pe-afara de prea mult si prea plin.
Aaaaa.... va pup!
Aaaaaaaaa.... sunt libera joi si vineri. Astept oferte de prietenie!