Plec pe intuneric, vin pe intuneric...

Azi am observat ca plec pe intuneric si ma intorc pe intuneric. Nu stiu cine a ciopartit ziua asa de tare si de ce dar mie nu imi mai ajunge. Si in plus, habar nu am cand s-a intamplat asa ceva. Deodata!

Diminetile mele, dupa ce reusesc sa ma smulg din casa, incep stand la coada la Tim Hortons pentru un “large, 2 cream, 1sugar”. Imi iau cafeaua din Kitchener ca sa am ocupatie in caz ca se blocheaza autostrada pe undeva si cum in ultima vreme se infunda conducta aproape zilnic cu cate un accident, eu imi pornesc caldura la maxim in scaun (ca tot ma dor salele ca pe babe), incalzesc volanul, dau muzica tare cum imi place mie, savurez bunatate de cafea si ma gandesc la nemurirea sufletului, la ce naiba caut eu acolo la ora aia sau la vanatoarea mea zilnica de joburi.

Dupa aproape un an de cautat job in Kitchener sau Waterloo ma declar invinsa. Am aplicat de mi-a venit acru si sunt din ce in ce mai convinsa ca aici functioneaza cu varf si indesat recomandarile ori... Resumeul meu e atat de prost ca se prapadesc aia de ras cand il vad. Ca sa elimin varianta a doua am rugat-o pe Ramona sa arunce un ochi pe Resume si cand va termina de tavalit pe jos cu mainile de burta sa imi zica si mie ce e de ras acolo si cum sa ma fac si eu femeie serioasa. Cu recomandarile merge si mai greu pentru ca eu nu am timp sa cunosc oamenii din Kitchener. Nici orasul nu il stiu inca. Plec pe intuneric, vin pe intuneric!

Imi extind cautarile spre Mississauga. Poate acolo sa am mai mult succes.

Seara, la intoarcerea spre casa se merge si mai greu dar prietenii stiu ca intre 5 si 6:30 ma bucur daca ma suna sa imi tina de urat. Apropos, daca vreti sa ma sunati atunci e cel mai bun moment. Sau dimineata intre 6:45 si 7:45. Daca nu aveti numarul meu il donez in privat.