Tuesday, February 2, 2016

Testul pentru cetatenie

Sa va poevstesc acum, cat sunt proaspete impresiile. Azi am avut testul pentru cetatenie.
Toata istoria asta cu cetatenia incepe inca din momentul in care aterizezi in Canada ca proaspat permanent resident. Landing paperul pe care il primesti atunci este foarte important pentru calcularea zilelor de rezidenta. Noi am fost printre ultimii care am depus dosarul pe vechea lege, la sfarsitul lunii mai 2015.
A fost ceva bataie de cap sa adunam actele necesare la dosar, am avut de trecut si teste de limba engleza (noi, parintii) dar pana la urma ne-am incadrat in timp. A fost mai complicat pentru ca toata alergatura asta s-a suprapus peste alergatura cu cumpararea apartamentului asa ca nu degeaba am albit si mi-a cazut tot parul dupa aceea. Pe 1 iunie ne-am mutat in casa noua si tot atunci am primit confirmarea ca dosarul de cetatenie a ajuns la ei. Apoi s-a asternut linistea... Toti cei care au depus cam in aceeasi perioada cu noi ne spuneau ca au dat testul, apoi au depus si juramantul, si-au facut pasapoartele... Numai la noi era liniste. Am incercat sa sun la ei sa intreb ce se intampla dar nici nu m-au lasat sa deschid gura. Au spus ca daca nu a trecut un an inseamna ca sunt in grafic si sa nu ma mai compar cu altii. Se fac verificari si la unii poate veni rezultatul mai repede, la altii mai greu. M-am gandit eu mai apoi ca dintre toti cei pe care ii stiam noi cu dosare, noi eram singurii cu copii si poate ca si faptul ca suntem mai multi face procesul mai dificil pentru noi. Poate dosarul nostru s-a plimbat pe la mai multe birouri.
Dupa 8 luni de cand am aplicat iata-ne azi de dimineata gata de marele test. Nu pot sa spun ca este un test greu dar daca nu citesti nu ai cum sa ghicesti 15 raspunsuri corecte din 20 posibile. Este o cartulica subtire pentru pregatire plus cateva site-uri cu teste online. Cred ca 2-3 zile de pregatire sunt suficiente.
Am ajuns la centrul din Scarborough, am intrat pasind emotionati (ca oricat de matura si de stapana pe mine sunt in general, in situatie de examen ma transform in copil de maxim clasa 1) in cladirea imensa si am urcat la etajul 3 cautand camera 300. Acolo era un tip glumet care ne-a dat niste formulare verzi in care trebuia sa semnam ca nu suntem urmariti, vinovati sau mai stiu eu cum in razboi cu legea. La intrarea in sala de test pe mine m-au asezat in prima banca iar pe D. l-au trimis  tocmai in spate, in ultima banca. Omul meu isi uitase ochelarii si abia azi am realizat cat de rau vede fara ei. Asta mi-a intensificat emotiile. Ne explica tipa aia cum sa completam numele si alte cele pe foaia de raspuns si eu ma uitam la el cum se chinuia sa vada ce scrie acolo. Uf, mosnegutul meu!
Am avut un test care nu mi-a creat mari probleme. Au fost chiar vreo doua intrebari cu nu-i asa ca-i asa? Glumesc dar nu-s departe de adevar. Mi-am dat seama imediat ce am iesit care este intrebarea pe care am gresit-o dar nu ma mai puteam intoarce sa corectez. M-am rugat sa nu mai fie si altele gresite si sa ma pice pentru ca as fi putut repeta abia peste 2 luni. Deci, daca se pica testul, nu e o mare tragedie, se poate repeta.
Dupa test astepti intr-o camera alaturata alaturi de ceilalti candidati. In fata ta sunt vreo 5-6 mese cu cate o tanti care primesc dosarele cu rezultatele la teste si incep sa te cheme sa iti spuna rezultatul si sa poarte o scurta conversatie cu tine sa iti verifice cumva nivelul de engleza. In toate cazurile, inainte noastra, cand a fost vorba de cupluri erau chemati ambii inculpati odata si li se spunea ce si cum. Cand a venit randul nostru l-a chemat pe D. primul si a vorbit cu el. Va imaginati ce era in sufletul meu! Ma si gandeam ca am picat, ca de-aia nu ne-a chemat impreuna... Oricum, analizand acum, la rece, nu inteleg de ce a procedat asa ba chiar mi se pare putin ciudat.
In fine, am trecut amandoi si ni s-a spus sa asteptam pana in 4 luni sa primim invitatia in posta sa mergem la juramant. Atunci vom merge toti patru si va depune juramantul si puiul meu cel mare. Cea mica nu.
Cam asta a fost ziua de azi. Promit ca de la juramant va pun poze.
Pe curand!

2 comments: