Duminica

Cine-o face ca mine, ca mine sa pateasca! Aveam planuri marete pentru ziua de azi. Trebuia ca la intoarcerea de la serviciu sa gatesc pentru vreo doua - trei zile, sa satur haita de lupi si sa nu-i mai aud ca-s mama denaturata si nu le fac mofturile. Ti-ai gasit! Veruta avea o carte primita tot de acasa pe care o savura cate putin, cate putin in metrou spre sau de la munca. Azi, intorcandu-ma acasa, ca intr-o frumoasa zi de duminica insorita, in metrou, deschid "Scrisoare de dragoste" si ma las prinsa de poveste. Si atat de tare m-a acaparat incat chiar si dupa ce am coborat din metrou si apoi din autobuz am continuat sa citesc pe strada ca un zombi. Am intrat in casa si m-am trantit pe canapea eu si cartea mea.
Fiica-mea nu a intarziat sa apara contrariata ca am venit si nu spun nimic. Zic stai putin sa termin cartea si vorbim. Cand esti la punctul culminant nu mai vezi si nu mai auzi nimic in jur. Apoi apare fiu-miu, se uita la mine intr-o dunga, se uita la ceas si concluzioneaza ca am venit de vreo doua ceasuri si nici nu m-am schimbat... plus ca ei nici n-au mancat de pranz. Ii fac semn sa caute ceva in frigider si sa ma lase.
Copiii mei n-au mostenit dragostea mea pt carti. Nu am putut sa le aprind scanteia. Nu m-am priceput... Imi amintesc cum citeam seria celor O mie si una de nopti cand eram mica tare si abia invatasem sa citesc. Imi amintesc un zece luat in facultate la engleza cand m-a lasat profa la examen sa ii vorbesc despre cartea si scriitorul meu preferat si i-am bodoganit mult si bine despre Calinescu. Daca mi-ar fi impus un subiect n-as fi avut atata inspiratie dar despre carti si scriitori eram oricand dispusa sa povestesc.
Uf, o singura mare problema am acum la batranete: uit, uit ca si cum nu ar fi fost vreodata! Ca doar am citit cartea asta cand eram pustoaica dar am uitat ca toti uitatii ce se intampla acolo. Imi aminteam, pe masura ce citeam, pasaje, fragmente, bucati de poveste si cand am flashuri de-astea de memorie parca o vad si pe Vera adolescenta si mereu indragostita devorand cartile pana tarziu in noapte, cu grija ca vine mama sa-i stinga lumina.
Am recitit multe din cartile mele dragi in ultima vreme si uneori ma bucur ca le descopar ca si cand ar fi prima oara cand pun mana pe ele. Alteori ma intristez cand ma gandesc ca nu as mai fi in stare sa sustin un dialog civilizat legat de literatura universala. Cum as putea daca eu nu-mi amintesc subiectul cartii "Rosu si negru" spre exemplu si era candva printre favorite. Bine ca mai stiu macar titlul!
In fine, de ce spuneam ca cine o face ca mine, ca mine sa pateasca? Pentru ca acum, asteptand sa se coaca musacaua de care m-am apucat pe la 10 seara dupa ce am inchis cartea, nevoita sa-mi umplu timpul cu ceva, stau si scriu pe blog in loc sa dorm si nu-i decat putin trecut de miezul noptii... si maine nu-i decat luni, o noua zi de munca!