O vizita la Consulat

Din vorba in vorba, cu ocazia votarilor de maine, mi-am amintit de unica mea vizita la maretul Consulat al Romaniei in Toronto. Desi pentru multi dintre cunoscutii mei a fost de fiecare data o experienta umilitoare, pentru mine a fost amuzant. Probabil din cauza ca nu i-am luat asa in serios pe cat voiau ei sa para. Astazi va voi povesti cum m-am intalnit eu cu birocratia romaneasca in Canada.

Consulatul in mintea mea ar fi trebuit sa fie o viluta cocheta cum am vazut la Bucuresti cand mergi spre Arcul de Triumf de-o parte si de alta a acelui bulevard (am uitat acum numele lui). Ar fi trebuit sa ne reprezinte dar... poate ca de fapt asta face! Aflat intr-o cladire de birouri (cred), Consulatul nostru este cat cabinetul unui medic dar nici pe departe atat de prezentabil. Parca as fi fost intr-o primarie undeva intr-un sat uitat de lume. Pe pereti atarnau cateva prosoape traditionale prafuite si vai de capul lor. In fata, un ghiseu de gara in spatele caruia nu era nimeni cand am intrat. In sala de asteptare erau cateva persoane foarte tacute plus o familie de tigani cu purandelul pisat, incrucisat si cu mucii pana in gura care urla ca la comanda cand ii lua ma-sa jucaria din mana. Si aia parca avea o placere sadica sa-i ia jucaria mereu si sa-l starneasca...

Tiganii erau urmatorii la rand cand a aparut personajul principal al povestirii mele: domnul mare si rosu ca racul fiert care avea impresia ca este ceva de genul "buricul pamantului". M-a socat din start cand am auzit cum il lua pe tigan la pertu. Da, sunt de vreo 3 ani in Canada, m-am obisnuit ca toata lumea sa fie "you" dar cand vorbesc cu alti romani (altii decat prietenii mei) nu ma pot adresa decat cu "dumneavoastra". Asa am fost invatata de mica si atunci cand se vorbeste altfel intr-o institutie ma zgarie pe timpan. M-a pufnit rasul cand tiganul, transpirat si agitat ca nu gasea nustiu ce hartie, si-a luat piranda la rost pe limba lor iar domnul de dupa sticla a inceput sa se ratoiasca la ei sa vorbeasca romaneste ca sunt la Consulat iar acolo trebuie sa vorbeasca romaneste. Ce vorbesti frate? Adica daca venea vreunul vorbind engleza ar fi fost la fel pus la colt ca nu stie romaneste? Pun pariu ca nu! Stiu ca multi dintre noi nu voteaza cu tiganul acum mai ales ca ne fac de ras in toata lumea si mai nou in Canada dar in situatia data mie mi s-a parut o mare exagerare si un abuz de putere.

Urmatorul a fost un cetatean britanic fost student in Romania care voia un cazier. Se vedea ca este un domn stilat si din pura curiozitate feminina am aruncat un ochi pe diploma universitara pe care o avea in mana. Facuse medicina omul. Domnul de la ghiseu l-a expediat rapid de parca i-ar fi tras doua perechi de palme. Eu am simtit asta de parca mi-ar fi tras mie palmele alea. In fata doctorului mi-a fost rusine pentru cum s-a comportat mitocanul ala. Sper ca englezul daca a facut 6 ani de scoala in Romania sa stie ca nu toti romanii sunt asa.

In fata mea, o doamna foarte simpatica, vizibil intimidata de individ si-a gresit numele pe cererea pe care i-a inmanat-o. A pus numele de domnisoara pentru ca era vorba de o succesiune si probabil s-o fi gandit ca ar trebui sa faca parte si ea din familie. In fine, nustiu ce-a fost in capul ei de a gresit dar a facut-o ala de doua parale. Se inrosise toata saracuta dar nu riposta in niciun fel. Am avut senzatia o clipa ca ne-am intors in comunism cand toti trebuiau sa stea ghiocel in fata sefului.

Cand mi-a venit randul m-am dus hotarata sa ma iau de el daca ma tutuieste dar spre surprinderea mea a aratat ca stie si pronume personale de politete. Problema a aparut cand mi-a citit numele pe cerere si mi-a atras atentia ca nu stiu cum ma cheama. What? Pai da, ca numele dumneavoastra nu este Veronica L... ci L... Veronica. Intai se scrie numele si-apoi prenumele. Nu observatia m-a revoltat ci tonul de atoatestiutor. Zic izbucnind in ras de-a binelea: Nu! Poate sunt si eu o personalitate si-mi pun prenumele primul precum Traian Basescu sau alt mare nume romanesc Bianca Dragusanu. N-a gustat gluma mea si a plecat mormaind in spate, in alta camera sa proceseze documentele. Adevarul este ca n-am mai pus numele primul din clasele primare cand ma striga tovarasul invatator Dumitru in loc de Veronica. Am asteptat o ora sa imi dea o hartie cu experienta mea in condus pe meleagurile natale. M-a iritat asteptarea mai ales cand stiu ca am lucrat cu baza de date in care m-a cautat si stiu ca e la distanta de un click sa afle totul despre mine.

Am petrecut o jumatate de zi la Consulat si mi-a ajuns pentru jumatate de viata. Sper sa nu mai am treaba pe-acolo niciodata iar daca se va intampla sa apelez din nou la ei sper sa fie schimbat nenea ala ca nu de alta dar la final s-ar putea chiar sa-l aplaud ca la o comedie buna.