Nu, n-am inceput sa facem bagajele efectiv dar de vreo luna sau poate de cand am cumparat biletele de avion ne tot agitam sa gasim ceva de dus acasa in Romania deci se poate spune ca ne invartim in jurul subiectului. In afara de sirop de artar si alte suveniruri canadiene nu prea ne-a dus mintea ce sa luam pentru ca se gasesc de toate si in Romania.
Pentru ca ne asteapta cu nerabdare niste musterii mititei pe care eu, personal, abia astept sa-i chinui si sa-i pupacesc si mi-e dor de ei de mor, am cumparat jucarii care sa faca ochisorii lor incredibil de frumosi sa scanteieze de bucurie. Bucuria lor va fi bucuria noastra. Aproape zilnic ma uit la ele si le asez pe caprarii: asta pentru X, asta pentru Y si tot asa pana constat ca mai am nevoie de ceva si dau fuguta valma prin magazine in cautare de solutii salvatoare. Mi-a spus cineva sa nu car jucarii de-aici ca n-are sens dar noi aterizam pe la amiaza in Iasi iar ei asteapta. Ei stiu ca matusa sau nana Vera, dupa caz, vine cu ceva pentru ei si nu pot sa-i dezamagesc, sa le spun ca le cumpar maine. Abia astept sa-i vad cat au crescut si sa-i aud bodoganind! Cand am plecat eu, ei abia vorbeau...
Mai am o serie de copii mai marisori pe care ii iubesc mult si carora le-am pregatit cate o mica surpriza. Cu (pre)adolescentii mei m-am inteles bine mereu pentru ca eu inca sunt in mintea lor. Chiar ma uitam azi la pozele de cand eram tanara si ma intrebam cum de corpul asta imbatraneste cand sufletul meu simte si traieste exact ca atunci. In fine, asta e! Parintii copiilor astia ar trebui sa fie avertizati ca ei vor creste si vor veni toti la mine iar eu voi face tot ce imi sta in puteri sa ii ajut sa ajunga aici. Abia atunci cred ca ma voi simti acasa in Canada.
De ce va povestesc toate astea? Pentru a va face sa traiti alaturi de mine febra pregatirilor pentru intoarcerea acasa prima oara dupa doi ani si jumatate. Mai sunt 9 zile care trec greu, parca se taraie si pe cat de greu se scurge timpul acum pe atat de repede sunt sigura ca vor trece cele 10 zile acasa.
Eu nu ma duc acasa sa compar cele doua lumi ale mele ci sa-mi revad familia, prietenii, casa si locurile dragi. Acum spun ca nu voi face analiza asupra starii in care voi regasi Romania si sper sa fie asa. Nu cred ca s-a schimbat ceva atat de mult desi daca voi scrie despre asta la intoarcere va insemna ca ceva important mi-a atras atentia. Deci, nu vreau odihna, ca doar nu vin in statiune. Vreau sa-mi vad cat mai multi prieteni asa ca imediat ce voi ajunge voi posta pe Facebook numarul meu de telefon si va rog mult de tot sa ma sunati, sa veniti sa ne vedem, sa va iau cu mine inapoi, in amintirile mele.
Imi iau ramas bun acum de la voi, sa fiti cuminti si promit sa va scriu imediat ce ma intorc... dupa 15 august.
No comments:
Post a Comment