La tuns in Canada sau Doamne-ajuta!

Subiectul meu de azi: podoaba capilara sau... cele trei fire de par valvoi pe care le mai am.
Mai ales primavara le apuca pe femei jumuleala si cum fac si eu parte din aceeasi categorie de vietuitoare ma tot chinuia de cateva zile oglinda si un dracusor mic si impielitat tot ma impungea in fund sa fac ceva ca parul asta nu mai sta nicicum.
Azi, zi libera, cafea, muzica si vreme faina, io bine dispusa... pana cand dau cu ochii de capul strain in care salasluieste creierul meu. No, no, no, azi facem ceva cu tine ca nu se mai poate sa-mi strici diminetile. Am asteptat linistita sa-mi plece sotul la serviciu, n-am zis nici pas si-apoi tiptil m-am strecurat pe usa ca si cand as fi facut cine stie ce pozna catre nea chinezul cu foarfecele. Cred ca v-am mai povestit eu de mosul asta de pe Danforth. Tare huschit e! Ras pe laterale dar cu o pala pe par ce vine pe o parte, vopsit si mereu aranjat, cred ca are mai mult de 55 de ani dar nu-i arata. La el ma tund de cand am ajuns in Canada. Am avut mult timp parul lungut si tuns in trepte ca sa para cu mai mult volum. Mai mereu eram la el si tot strigam: mai mult volum, mai mult volum! Ce volum, femeie ca de unde nu-i nici Dumnezeu nu cere!? Cred ca asa spunea in pasareasca lui ca eu una nu inteleg nimic din ce zice. Un fel de Tina Turner ma visam si eu!
Intr-o buna zi, o amica mi-a zis ca ea se tunde la o romanca (chiar ieseanca de-a mea) tare priceputa si care iti mai da si idei, sfaturi... M-am dus si eu la ea anul trecut in toamna si i-am zis sa faca ce crede ea ca ar fi mai bine pentru mine. Am iesit din mainile ei wow! Toata lumea imi spunea ca e super-mega-extra tunsoarea mea asimetrica si imi sta de milioane. Fata asta chiar stie meserie! Problema e ca nu ma prea regaseam eu in mine. Cine naiba e doamna asta stilata care se uita la mine moarta de somn in fiecare dimineata cand intru in baie? Abia dupa ce ma trezeam mai bine imi dadeam seama ca sunt eu, zuza si nebuna. Mai aveam cate un soc in oras cand treceam prin dreptul vreunei vitrine dar evitam sa ma uit de teama sa nu ma salut cu respect. Cum te transforma viata asta din rockerita turbata in mamaie...
Azi m-am intors la chinez. M-am dus si i-am spus sa faca ce vrea el cu mine. A inceput precipitat sa ciripeasca. V-am spus ca nu inteleg nimic dar cred ca zicea ca trebuie sa imi tin parul scurt, ca am fruntea prea mare si sa fac breton si ca daca la final nu-mi place si am reclamatii de la sot sa vin inapoi ca il repara el. Ha, ha! Mi-l si imaginam adunand firele de pe jos sa le puna la loc. L-am linistit ca sunt fetita mare si nu plang la final. Doamne, ce mai plangeam cu sughituri cand eram mica si ma ducea la tuns. Eu voiam codite si mama ma tundea baieteste ca tare multi paduchi i-am mai adus la casa. Chiar asa multi paduchi erau in Romania pe vremea copilariei mele sau ii adunam eu pe toti?
Acum imi place la tuns. Ating aprope starea aceea de care ne vorbea Dafinoiu la Psihoterapie, o stare de relaxare Ericksoniana. Inchid ochii si las chinezul sa ma spele pe cap cu maini blande si pricepute iar eu alunec incetisor pe plaja mea de vis si-i spun sa ma trezeasca la final.
Ei, cand am deschis ochii, de data asta imi venea sa adun eu parul de pe jos sa-l pun la loc. Seman cu mamaaaaa!!! M-a tuns scurt, asimetric si franjurat din nou! Chinezul si ieseanca s-or fi vorbit? Am promis ca nu plang dar nodul din gat nu-mi da pace. Care este viteza cu care creste firul de par? Ce ma fac? Cat costa extensiile? Sau mai bine un baticut? Cum ma duc eu maine la serviciu cu capul asta?
Jur ca nu ma mai tund niciodata!