Sunt trei ani si jumatate de cand bodoganesc pe-aici de una singura numai si numai despre mine. Am decis sa schimb placa si sa va vorbesc despre oamenii frumosi pe care ii intalnesc in aventura mea canadiana. Prima care deschide seria este Ana Lucia, o frumoasa si o talentata in ale fotografiei.
Nici nu-mi mai amintesc prea bine cum era fotografia publicata de La blouse roumaine cu Ana imbracata in costum national. Important este ca mi-a atras atentia si am citit povestea ei. Asa am aflat ca e in Guelph si ca nu cunoaste decat vreo doi romani in imprejurimi. Nici eu nu cunosteam prea multi in Kitchener atunci asa ca am contactat-o pe Facebook si bine am facut. Da, asa agat eu lumea pe Facebook. Copii, nu faceti ca mine! Numai eu am voie. Doar eu ma pricep la omul bun si omul rau.
Ana mea e o minune de mamica studioasa, cu o alta minune de fetita lipicioasa foc. Ne-am intalnit, dupa indelungi amanari, duminica trecuta sa ne pozam. Imi scrisese ea sa vin sa ne plimbam intr-un parc superb sa prindem cea mai faina raza de soare oglindita in apa si cea mai calda culoare de septembrie pe obrajii mei. N-a zis Ana chiar asa dar inventez si eu acum ca sa fac povestea mai interesanta. Oricum, m-a convins sa ma las pozata si m-am dus sa le iau de-acasa. Nici n-am coborat bine din masina ca mi-a sarit in brate zgaiba mica. Nu pot sa cred ce lipici am la copii! Asa stransa de gat si inlantuita de manutele ei mici am fost cea mai fericita de pe pamant pentru cateva secunde cat a durat imbratisarea ei de copil sincer. Imi amintesc si acum cu mare drag si putin dor de toti copiii care au venit la spectacole la Hansel si Gretel toamna trecuta. Promit sa pun la cale un club pentru copii aici la Kitchener numai sa ma mai adun si eu putin, sa imi pun gandurile si neuronii in ordine. O fac eu si pe asta...
Am descoperit un parc superb in care trebuie neaparat sa mai ajung inca o data cand s-or colora frunzele copacilor in tonuri calde. Cine mai merge cu mine?
M-a pus Ana pe un pietroi in mijlocul apei si mi-a zis sa fiu naturala. Acu ce sa va spun? Apa era cam rece, fusta deja era uda asa ca m-am tavalit prin apa, am ras cu ochii in soare pana mi-au dat lacrimile, mi-a intrat parul in gura, lumea se uita la noi ca la nebune. Pai nu eram numai eu mozolita toata in rau. Ana intrase pana la genunchi si se chircea in toate pozitiile pentru amarata aia de raza de soare. Cu fundul in sus, cu capul in jos, ea tot tac, pac, stai sa reglez lumina, stai, nu misca, da parul din ochi, muta mana aia mai in spate, capul mai sus, umarul mai jos, suge burta, tac, pac! Toate astea ca sa ajung acasa si sa-mi dea copchiii verdictul: mom, ai o varsta! Ce-i cu pozele astea de pustoaica ciufulita?
E faina fotografita mea! Faina ca om si ca artist! Mie imi plac pozele facute de ea. Sper ca si voua. Eu o recomand din tot sufletul.
No comments:
Post a Comment