Dupa o saptamana

A trecut o saptamana de cand am ajuns acasa si ma simt extrem de linistita, cum nu ma asteptam de linistita. Viata a reintrat pe fagasul normal inca de-a doua zi dupa aterizare. Sambata, la 6.30 eram deja la serviciu. Pupaturi si imbratisari mai mult sau mai putin sincere...dupa caz. Sper ca nu-si face nimeni iluzii ca in Canada sunt numai oameni corecti, prietenosi si sinceri. Nu, e doar o lume ca oricare alta, cu oameni, cu bune si rele dar ma simt... cum sa spun sa nu gresesc? Confortabil cred.

Am crezut ca voi veni inapoi cu inima zdrobita, ca voi regreta plecarea de langa ai mei dar, surprinzator, am senzatia ca, de fapt, mi-am incarcat toate bateriile si mai am vreo doua de rezerva sa-mi ajunga pana la urmatoarea revedere. Ma ia duiosia numai cand ma gandesc la parul alb al mamei si la amaraciunea cu care mi-a spus ca daca ea moare si eu pierd iar avionul ca la Frankfurt nici nu ajung la inmormantarea ei. Mi-ar fi trebuit putin mai mult timp sa stau cu mama mea, sa mai despicam firul in patru asa cum facem noi dar sunt convinsa ca vom mai avea ocazii si nu vor mai fi asa scurte ca acum. Oricum, mamuta mea e o femeie puternica si mereu mi-a fost exemplu. Cand mi-a fost greu m-am gandit ca ea nu ar pierde timpul sa se planga sau sa se panicheze asa ca asta fac si eu acum. Stiu ca desi m-ar vrea langa ea, mama mea ma intelege si stie de ce am plecat la capatul lumii.

Revenind in Canada chiar am simtit ca vin acasa. Ciudat sau nu dar cand ma gandesc la acasa acum are doua locatii pentru mine. Eu nu am fost in concediu ci acasa si m-am intors tot acasa. Fiind in Canada vorbeam mult pe skype si la telefon cu prietenii din Romania iar cand m-am dus acolo simteam ca imi lipsesc prietenele de aici. Ma aflu suspendata intre doua lumi si constientizez lucrul acesta. Poate ca asa voi trai toata viata si chiar n-ar fi nicio tragedie ori poate ca la un moment dat se va produce o ruptura pe undeva. Timpul le va aseza pe toate exact asa cum trebuie sa fie.

Deocamdata traim aici si acum. Incepem sa ne interesam cum sta treaba cu cetatenia... daca s-o fi aprobat legea aia cu 4 ani si de cand intra in vigoare sau apucam si noi sa depunem actele in martie? Ne mai echivalam diplome, asteptam rezultate pe la colegii si muncim cu drag si spor incercand sa adunam si noi de-un avans la o casa, la o masina... ca tot omul tanar. Chiar ma gandeam ca mi-as mai putea gasi un job pentru luni si marti daca tot sunt libera. Acum cat mai pot, cat ma mai tin balamalele! De ce nu?