Sunday, February 25, 2018

Sase

Sase ani. Fix atat a trecut de cand am aterizat in Canada. Mi-a trecut prin minte gandul asta si m-am dus la fiu-miu sa-l intreb daca stie ce zi e azi. In drum spre camera lui mi-au trecut prin fata ochilor, cu viteza fulgerului, imagini de acum sase ani cand am plecat in lume cu doi copii care abia stiau sa spuna caine si mâță in engleza. Imi amintesc de ei cum se intindeau pe genti sau pe banchete cat am asteptat in aeroport la Londra. Doi amarati mititei care nu intelegeau ce se intampla si in ce aventura am pornit. Acum eu intreb in romana iar ei imi raspund in engleza. Al mai mare chiar intr-un slang torontez de ma uit crucis sa pricep si eu ce zice iar uneori chiar am nevoie de traducere. Nu-i vorba, vorbesc perfect romaneste amandoi si sunt mandra de asta doar ca incetul cu incetul engleza le-a devenit mai la indemana. Nu ma supar. Ma trezesc uneori ca si eu conversez cu ei in engleza si ma minunez de mine insami. Niciodata nu stii ce iti aduce viata. Sa-mi fi spus cineva acum vreo douaj de ani unde ma va duce gandul meu naravas, n-as fi crezut.

Intru la el in camera. Drake urla in boxe, pe un monitor lucreaza ceva pentru facultate, pe celalalt cred ca e ceva social media (ma depasesc total chestiile astea!!!!) si ii arunc intrebarea de baraj. Deci, ce zi e azi? El se uita la data: February 25th? Asa... Aaaaa, e ziua cand am aterizat acasa. Ba nu, eu de fapt am fost nascut aici! Ptiu, manca-l-ar mama pe el de frumos cum zambeste el strengareste! Seamana atat de bine cu mine copilul asta in toate. Puiul meu considera Canada casa lui. Nici prin cap nu ii trece sa se intoarca in Romania. Eu il inteleg si ma bucur ca totusi nu am facut rau ca l-am adus aici. Toronto e marea lui iubire si vrea sa se intoarca acolo cand o fi sa termine scoala. Zboara, puiule, zboara! Lumea e toata a ta asa cum nici mie nu mi-a putut pune nimeni bariere.

Mie? Mie mi-e dor de Romania in continuare dar eu ma simt bine in Canada si simt ca locul meu e aici.

3 comments:

  1. Buna ! Vi se pare normal ca atunci cand copiii Dvs. se vor intoarce in Toronto sa plateasca pe o casa peste 800 CAD...vorbim de o casa decenta si trecem ca e din PFL....asta e standardul, aia e piata, aia e valoarea...dar, ca si mama, cum vedeti treaba asta...? Va intreb ca si noi venim spre Canada si ma ingrozeste acest lucru....ii aducem sa fie robi pe viata avand in vedere sumele f mari la case sau apartamente in Toronto?!....plus ca tot vin 250 k de persoane in Canada an de an si nu se va apri Guvernul Canadain ptr ca asta e parte din strategia Canadei...sunt articole recente care spun clar ca nu se opeste emigrarea, ci din contra se va mari numarul celor care vor fi eligibili....As aprecia un raspuns onest si realist !...Cu drag, sotul, din Romania...(o tara care moare)...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Sotul din Romania ziceai? Doamne fere! Cati oi avea si pe unde in lumea asta?
      Ce sa zic? Eu m-am intins mereu cat mi-a fost plapuma. Am avut un apartament dragut in Toronto. Chiar uneori imi e dor de el... Am dat pe el in jur de 250 mii acum 3 ani. Intre timp preturile au mai crescut chiar si la apartamente. Daca salariul tau nu iti permite sa platesti rate la o casa de 800 mii atunci cel mai bine e sa stai in patratica ta si sa cumperi dupa buget sau sa stai cu chirie. Aici este ceva absolut firesc sa stai cu chirie. E cu totul alta lume. Inca nu indraznesc sa visez la case de 800 de mii dar le doresc asta copiilor mei. Daca banca le va aproba imprumutul inseamna ca si venitul lor lunar e pe masura. Am avut colegi in Romania care dadeau salariul intreg pe rata la casa. Nu-i cam aceeasi Marie dar cu alta palarie? Eu am fost norocoasa in Romania pentru ca nu plateam rate. Mi-a dat mama casa... ca daca era dupa salariul meu de acolo... nu as fi avut nimic in veci!

      Delete