Un grup de adolescenti

Acum un an ma pregateam de o noua emigrare la Kitchener. Era frumos afara. Imi iesise leusteanul si tot faceam calcule sa il iau cu mine cand m-oi muta. Azi nu avem decat imaginea dezolanta a unei zapezi de aprilie, nema leustean! Totu-i gheata derdeluș, asa... un fel de ploaie inghetata. Te sfichiuie pe obraji de ustura locul atins, iti intra in ochi si in urechi. Te simti biciuit. Se circula greu si asta numai dupa ce reusesti sa jumulesti gheata de pe parbriz si sa te strecori in masina congelata (daca ti-a trebuit casa fara garaj, Veronico!)

Zapada, ne-zapada, gheata sau nu, azi am mers la serbarea de Pasti, de dupa Pasti, de la Banatul. Copila mea si prietenii ei tot exerseaza dansuri populare de ceva vreme impreuna cu dl instructor. De Craciun au avut prima serbare. Atunci am crezut ca sunt faini tare si am incurajat-o sa continue. Nu neaparat pentru dansuri dar mai ales pentru ca tot grupul asta de adolescenti cresc impreuna si se au unii pe altii, isi tin loc de verisori. Azi nu a fost doar bine. A fost superb! Daca mai invata vreo doua dansuri ar putea sustine ei singuri un spectacol intreg. Grupul se mareste vazand cu ochii, sunt cam toti de aceeasi varsta si atat de frumosi ca ii scuip pe rand si in grup sa nu mi-i deoache careva.

Mare problema mare am cu fusta fiica-mii insa. Intai a avut fusta de moldoveanca de-aia infasurata ca un hot-dog de pasea precum gheisele. Cum or fi dansat femeile la batutele moldovenesti pe vremuri cu asa fuste nu ma duce inchipuirea. Ca eu stiu ca moldovencele mele dansau de rupeau podelele nu alta! Imi amintesc ce viteza prind picioarele mamei pe la nunti si rad.

Azi a avut o fustita rosie plisata dar nici asta nu e buna ca e scurta si celelalte fete au fuste lungi. Ce ma fac???? Acu serios, cine imi poate pune la pachet, din Romania, o fusta frumoasa cu brau cu tot pentru moldoveanca mea? Numai sa fie marime de tantar ca eu cresc o trestioara in batatura nu stejarul din Borzesti. Celelalte fete au costume superbe si trebuie sa fim si noi in rand cu lumea. Mereu mi-au placut costumele din Maramures. Si celelalte cu negru si alb sunt frumoase. Habar nu am din ce zona sunt. Banuiesc ca de prin Fagaras.

Un alt parinte glumea aseara (Nu eu, jur ca nu eu! Desi gandesc la fel dar de data asta nu am fost eu!) ca sala de la Banatul e numai buna de nunti... Va dati seama ca noi stam ca babele la hora pe vremuri si comentam tot ce misca. Tare mi-s dragi toti, toti!

8 Martie

Gata, mi-am revenit in simtiri dupa ultima destrabalare pricinuita de 8 martie cel care da impresia femeilor ca sunt pretuite si iubite. Pretuite si iubite pe naiba ca la fiica-mea la scoala, toata ziua, in mod special, le-au vorbit toti profesorii despre egalitatea sexelor. Mi-am adus aminte asa de colegii mei politisti care aveau o vorba de n-oi uita-o toata viata. Cica da’ ce? Femeile nu baga cardul in parete la fel ca mine? Sa munceasca la fel ca mine! De pe vremea aceea mi s-a cam acrit de eglitate. Parca as vrea mai degraba rol de printesa.

Din pacate, nici printesa nu-s. O petrecere la Arta din Kitchener si mi-e clara treaba ca-s cam batrana si terminata de articulatii. Am fost lehuza toata ziua de duminica. Ma ruga fiica-mea sa o plimb, cu cardul bineinteles, pe la mall a doua zi dupa dezmat dar eu rastignita in pat, abia ridicam cate o manuta si-mi adunam limba in gura sa spun ca nu pooooot, ca nu ma simt in stare sa stau copacel. Si n-am baut. Nuuuu, nu-i nevoie sa beau ceva cu grade ca sa ajung in situatia asta. E de ajuns sa topai vreo doua ceasuri si gata, salvarea sta in pol position sa ma ia cand pic lata. Si-a pus Felicia niste muzica de-au dat dracii in noi de-atata zbucium. Unii mergeau in maini de-acu ca i-or fi usturat talpile, ma gandesc.

Noi am vrut sa mergem numai intre noi, fetele, dar toate planurile pareau ca s-au dus pe apa sambetei cand au inceput sa ma sune prietenele cu cateva ceasuri inainte de petrecere ba ca e bolnav copilul, ba ca nu mai are chef de condus din Toronto la Kitchener, ba ca a cazut pe scari. Ma si vedeam stand singura la ditamai masa de 8 persoane. Pana la urma au venit vreo doua si mi-am scos parleala cu ele. Le-am dansat pana si-au aruncat papucii. Mai aveau putin si aruncau si fustele ca eram toate numai rauri si delir. A fost tare faina muzica. Suflet tanar dj-ita noastra. Ca noi! Se pricepe. Eu, impreuna cu fetele mele, toate am zis ca mai vrem!

A ramas o garoafa pe bordul masinii mele sa imi aminteasca. Inapoi la munca, interviuri si proiecte de viitor.

Martisor

N-am primit nimicuta. Ba nu, mint: o tona de iubire revarsata in zeci de mesaje primite pe Facebuci. Oameni cu care n-am vorbit niciodata si-au adus aminte de mine brusc si mi-au trimis floricele, fluturasi si martisoare virtuale. Ptiu, sa nu fiti de deochi si sa mai faceti asa si altadata! Apoi am vazut femei revoltate, tot pe-acolo pe Facebook, ca primesc mesaje la duzina, ca nu-s personalizate, ca nu costa nimic, ca asa se trezesc muierile sa le puta mereu cate ceva. Io ma bucur. Poate ca ei nici nu stiu ca mi-au trimis si mie mesaj la gramada dar io nu ma las si le multumesc ca poate doar doar asa or mai observa unii altii ca inca traiesc.

Am un coleg roman la munca. L-am prins de dimineata si l-am intrebat daca i-a luat martisor si ghiocei nevestii. Macar ei... zic si eu. Aaaa, nuuuu, ca el e canadian la faze de-astea. Si parca martisorul era sarbatoare comunista... Era martisorul sau 8 martie? Nici el nu mai stie. Cauta doar scuze. Zic: “Bine, bine, mai, canadiene, dar Valentine’s Day ai sarbatorit? Sau aia e sarbatoare americana si tu esti roman?”

Un singur martisor am oferit anul acesta. Aveam programare la doctorita mea de familie. E o scumpa! Si pe deasupra are si nervii de otel daca rezista ipohondriei mele. I-am pus un martisor facut de Irina pe tastatura de la laptop. Atata s-a bucurat si se uita la el cu atata drag ca mi-a crescut o inima mare de tot si-asa m-am bucurat si eu de bucuria ei. Cred ca de la zambetul tembel de primavara mi-au iesit si analizele bune. Cica dau pe-afara de grasa dar la colesterol stau bine. V-am spus eu: grasa si frumoasa ca vacile olandeze!

Dragele mele, dragi, sa fiti iubite si fericite! Sa va faca barbatul din inima voastra sa va simtiti frumoase si apreciate in fiecare zi dar mai apasat de 8 martie!

Sase

Sase ani. Fix atat a trecut de cand am aterizat in Canada. Mi-a trecut prin minte gandul asta si m-am dus la fiu-miu sa-l intreb daca stie ce zi e azi. In drum spre camera lui mi-au trecut prin fata ochilor, cu viteza fulgerului, imagini de acum sase ani cand am plecat in lume cu doi copii care abia stiau sa spuna caine si mâță in engleza. Imi amintesc de ei cum se intindeau pe genti sau pe banchete cat am asteptat in aeroport la Londra. Doi amarati mititei care nu intelegeau ce se intampla si in ce aventura am pornit. Acum eu intreb in romana iar ei imi raspund in engleza. Al mai mare chiar intr-un slang torontez de ma uit crucis sa pricep si eu ce zice iar uneori chiar am nevoie de traducere. Nu-i vorba, vorbesc perfect romaneste amandoi si sunt mandra de asta doar ca incetul cu incetul engleza le-a devenit mai la indemana. Nu ma supar. Ma trezesc uneori ca si eu conversez cu ei in engleza si ma minunez de mine insami. Niciodata nu stii ce iti aduce viata. Sa-mi fi spus cineva acum vreo douaj de ani unde ma va duce gandul meu naravas, n-as fi crezut.

Intru la el in camera. Drake urla in boxe, pe un monitor lucreaza ceva pentru facultate, pe celalalt cred ca e ceva social media (ma depasesc total chestiile astea!!!!) si ii arunc intrebarea de baraj. Deci, ce zi e azi? El se uita la data: February 25th? Asa... Aaaaa, e ziua cand am aterizat acasa. Ba nu, eu de fapt am fost nascut aici! Ptiu, manca-l-ar mama pe el de frumos cum zambeste el strengareste! Seamana atat de bine cu mine copilul asta in toate. Puiul meu considera Canada casa lui. Nici prin cap nu ii trece sa se intoarca in Romania. Eu il inteleg si ma bucur ca totusi nu am facut rau ca l-am adus aici. Toronto e marea lui iubire si vrea sa se intoarca acolo cand o fi sa termine scoala. Zboara, puiule, zboara! Lumea e toata a ta asa cum nici mie nu mi-a putut pune nimeni bariere.

Mie? Mie mi-e dor de Romania in continuare dar eu ma simt bine in Canada si simt ca locul meu e aici.

Blonda si gripa

Nustiu cum am reusit sa imi fac rost de o gripa dar m-am descurcat si de data asta. Saptamana trecuta a fost bolnava Maria si din drag de ea am zis sa nu o las singura. Vorba vine ca doar nu stam impreuna ci doar suferim la unison. La mine e cu dureri musculare si de articulatii plus bonus ameteli si dureri de cap. Cu toate astea am venit la munca. Am zis ca numai daca mor sun sa spun ca-s bolnava iar prietena mea a zis ca in felul asta as putea verifica si conexiunea telefonica intre Rai si Pamant. Asa am aflat ca-s nemuritoare pentru ca eu sigur nu ma duc in Rai la cat is de rea iar ea m-a anuntat ca Iadul e aici deci n-am unde sa ma mai mut dupa.

Da, da, stiu ca in felul asta sunt contagioasa dar promit ca nu ma pup cu nimeni zilele astea si nici nu sar sa-i imbratisez cum fac eu de obicei (tocmai mi-au luat colegii temperatura cu un pistol cu infrarosu, de la distanta). Daniela chiar radea de mine ca eu nu ma pot abtine sa nu sar in gatul oamenilor. Mi-a facut poza pe furis cand cu Stratan. De mica imi zicea mama ca-s lipicioasa...


Oricum, ideea era ca dupa atata ger cumplit n-a crapat nici pui de virus de-a ajuns el si la mine.

Mai presus de gripa si febra voiam sa va povestesc cat de greu e cand te muti in alt oras si nu mai are cine sa-ti faca parul sau unghiile, n-ai medic de familie si nica, nica. Te duci si-ti ascuti unghiutele ba la un salon ba la altul sperand ca vei gasi ceva pe gustul tau. De cand m-am mutat in Kitchener am plecat mai mereu dezamagita de la manichiura si nu imi fac mare branza ci un amarat de French Shellac. Mi-a adus pana si Mos Craciun un gift certificate la cel mai fancy salon din Kitchener si tot nefericita am plecat de-acolo. Jur ca nu sunt dificila si exagerata! Toate astea insa au luat sfarsit acum doua seri cand am ajuns la June https://www.instagram.com/f.u.n._nail_art/ la recomandarea Feliciei. Trebuie sa stii pe cine sa intrebi ca sa gasesti raspunsul potrivit! Simplu! Te uiti in jur si vezi cine are ceva ce iti doresti si tu si intrebi. Tot asa am facut si pentru par. Macar cu parul nu am incercat diverse coafeze. N-am avut curaj.  Am tot asteptat si-am asteptat ca nici eu nu eram chiar hotarata ce vreau. De la o vreme imi tot doream suvite blonde insa. M-am uitat in jur, la prietenele mele, si am constatat ca mai toate sunt blonde si frumoase si-am vrut si eu sa fiu asa. Nicole mi-a recomandat cea mai buna coafeza romanca din Kitchener. E super! Am pupat-o la final si-am imbratisat-o tare, tare. Asa de multumita am fost de rezultat. Acu suntem toate blonde.

Eu si blondele mele mergem la party de ziua femeii, pe 10 Martie la Kitchener, dar nu oricum. Mergem singure, de capul nostru, fara sotii din dotare. Sa vezi distractie pe capul nostru! Cica dansam pana aruncam papucii si continuam desculte. Ah, Danielo, am uitat ca trebuia sa fie secret ca mergem singurele. Eu si gura mea sparta...

Va pup de la distanta sa nu va virusez!

Frig, frig!

Hai, la multi ani Ioane si Ioni! Matale, tata, odihneste-te in pace! El a fost cel mai drag Ion sufletului meu.  Obisnuia sa spuna razand ca Ion e nume de prost. Fiind si numele lui sper ca ii veti ierta gluma. Era un tip haios in felul lui. Cam acid, cam ca mine. Marea lui calitate a fost ca ma iubea mult.

La postarea trecuta, cea cu finalul de an, cineva mi-a spus sa scriu mai des. N-am tiiiimp! Cumpar timp. Duminica as putea dar aia o petrec in semi lenevire de pana si mintea imi intra in repaos. E si frig al naibii de nu-mi vine sa ies de sub patura. In casa e cald. Duduie centrala. Numai daca te uiti pe geam iti ingheata sangele in vene. De la usa pana la masina deja ramai paralizat. Zici ca te-a lovit brusc un atac cerebral. Si-apoi vezi ca in Romania casca mațele pe la colturi de cald sau infloresc magnoliile si te apuca damblalele de ciuda. Cum, frate? Cand eram eu acasa erau niste ierni de-alea de se infundau soselele si acu e primavara din decembrie?

E fain sa vezi diferite natii pe-aici si felul lor de a reactiona la frig. Canadienii umbla despuiati. Acum la minus douazeci si ceva isi pun, in sfarsit, un hanorac mai grosut si zic “Damn, it’s cold, man!”. Est europenii au haine groase de iarna si caciuli. Desi avem si noi ierni grele (mai bine spus: obisnuiam sa avem ierni grele) noi nu suntem asa caliti la frig. Inca ne imbracam bine. Numai copiii mei ies balalau, descheiati la geci si imi rad in nas “I am canadian, woman!” Cei care vin din tari calde se infofolesc de nu le mai vezi nici ochii si umbla ca teleghidati. Eram intr-o seara parcata langa o masina mare, faina de tot. Apare o tipa, cred, ca nu se vedea nimic sub sutele de fulare, caciuli, manusi si geci. Se catara in masina cu greu, si pleaca. Am gasit-o infipta cateva minute mai tarziu in primul stalp. Cum naiba sa conduci asa impachetata?

Azi, desi nu am chef sa scot niciun degetel afara va trebui sa o scot pe toata Vera din casa. Ma duc in Cambridge diseara la Pavel Stratan la spectacol. Cand am luat biletele habar nu aveam ca va fi atat de frig si mie atat de lene. Va povestesc dupa...

2017, bye! 2018, welcome!

Se mai incheie un an. Treaba lui, ca eu am hotarat sa nu mai imbatranesc. Anii astia neseriosi trec mult prea repede parca. Nici nu apuci sa te obisnuiesti sa scrii data corect ca, pac, iar se schimba!

Stiu ca in fiecare an am facut retrospective si mi-am pus dorinte. Hai sa facem la fel si acum, la final de 2017.

Anul trecut pe vremea asta imi doream liniste si sanatate. Mda, am avut vreo cateva zile la inceput de an mai linistite, asa... pana mi s-a pus pata sa ne mutam la Kitchener. Da-i si lupta sa convingi sotul din dotare, da-i si lupta cu mortgage-ul... am vandut si am cumparat in 3 zile. Am avut o super agenta care s-a batut tare pentru mine. Nu inteleg de ce au dat multi din cap cu subinteles ca asa-i cu nebuna. Apoi, fratilor, nu mi-am cumparat palat. Ia, o casuta mititica si o bucatica de curticica acolo cat sa ma simt cumva acasa. Bine, nu spun inca un gand ascuns pe care nici eu nu am curaj sa il gandesc dar imi cam place din ce in ce mai mult Burlington si Oakville. No, nu sariti ca-s nebuna ca stiu! Mai analizez inca...

Anul trecut pe vremea asta nu conduceam aproape deloc prin Toronto. Puneam frumusel piciorusul pe scara metroului si trageam cate un somn zdravan pana la destinatie. Nu ma durea capul de trafic si semafoare. Odata mutata in Kitchener a trebuit sa conduc. Mai intai cu sfiala, mai apoi cu curaj pana cand m-am pomenit ca va trebui sa ma duc la job in Burlington. V-am tot povestit aventurile mele pe autostrada si cum incetul cu incetul se obisnuiesc ceilalti soferi cu mine in trafic. Eu cred ca isi dau prin statie ca a iesit iar aia pe hwy si se feresc saracii cat pot.

De casa v-am spus, de job v-am spus, sa va mai spun de prieteni. Anul trecut pe vremea asta aveam cam aceeasi prieteni numai ca acum ii iubesc si mai mult. Odata cu mutarea noastra am aflat ca prietenii adevarati nu tin cont de distante si ca daca spui “Adino, hai la noi weekendul asta!” ea chiar vine si nu se stramba ca te-ai mutat la cucuietii din deal. A venit Adinuta mea si mi-a organizat gradina, mi-a plantat leusteanul si rosiile, a sunat sa ma certe sa le ud. La primavara ne extindem gradinita. Ia sa vedeti recolta atunci! Vindem rosii si ardei. Ne reprofilam daca incepe sa ne placa. Luam pamant in arenda si prindem fluturi pana lesinam.

Apropo de reprofilare. Am cunoscut-o anul acesta si pe Petronela cea care a avut curaj si a deschis Moldavian Kitchen. Fata asta are maini de aur. Gateste de te lingi pe degete si are niste preturi de nici nu se mai merita sa mai pui sortul de bucatarie. Suni la Petro, care e o bomboana de fata, si comanzi mancare pe toata saptamana. Iti vine papica la usa si gata. Happy wife, happy life! Chiar azi ma uitam prostita la bunatatile aduse de ea si ma gandeam ce simpla e viata asa. O singura rugaminte am la voi. Sa nu ma spuneti mamei ca nu-s gospodina. Ca ea, saracuta, nu avea sarbatori fericite pana nu isi rupea mainile cu munca. Eu am ales calea mai usoara de cand am cunoscut-o pe Petronela. Eu zic sa ascultati la fata si sa sunati la Moldavian Kitchen. Va avertizez ca da dependenta.

Pentru anul ce urmeaza nu-mi doresc decat sa am timp si bani sa ma duc la mama. Atat! Si sa ma fac Property Manager in sfarsit. Ca merit! In rest... sanatate! Mai ales pentru copiii mei si pentru cei pe care ii iubesc eu, adica pentru foarte multa lume.