Cred ca vreau sa ma mut...

De cand ma tin eu minte pe pamant ma tot laud ca-s nemtoaica dupa bunica materna cea dulce, buna, frumoasa si desteapta,  ca-s neam de Craus, familie de morari adusi din Nemtia sa administreze o moara care a existat candva in Uricani, langa Iasi, pe mosia nustiu carui boier dar... exista un dar... tare ma tem ca in sangele bunicului era ceva vita de tatar (si ochii nostri alungiti cred ca de acolo vin) care nu ma lasa sa stau locului, sa ma asez, sa prind si eu radacini.
A inceput asa, ca o parere sa nu-mi mai placa Toronto, sa ma gandesc din cand in cand la Iasi, apoi sa ma intreb cum ar fi sa ma mut intr-un oras mai mic, sa semene mai mult cu acasa...
Apoi ma gandeam ca ar fi fain sa ia copilul la facultate in Kingston sau la Windsor. As fi avut motiv sa accelerez lucrarile de convingere a sotului din dotare, om chibzuit si cu toata mintea acasa (spre deosebire de nevasta suie pe care intr-un moment de ratacire a acceptat sa o ia in casatorie ca sa ii tulbure viata pentru totdeauna).
Acum, ca el va merge in Mississauga si mi-e mila de el sa faca naveta, ma gandesc uneori sa ne orientam intr-acolo dar cel mai tare ma atrage Kitchener. Nustiu de ce! Trebuie sa mobilizez familionul, sa ii scot la plimbare, sa cascam gura, sa vedem cum e, daca se merita sau nu. Vreau sa cunosc romani stabiliti pe-acolo care sa ne povesteasca una-alta. Daca se nimereste cineva pe blogul meu din zona si vrea sa ne ajute in luarea unei decizii poate sa imi scrie in privat pe mama.canadei@gmail.com sau public aici.
Pentru noi si fata pare o optiune buna ca si ei ii displace mult prea zgomotosul Toronto. Au si facultate acolo la Waterloo pentru ea... Oricum mandruta ne-a luat-o cumva inainte deja pentru ca si-a facut prieteni din zona saptamana trecuta cand a fost in tabara. Acu ma trage ea de maneca sa mergem sambata sa se vada cu fetele in parc in Kitchener (pe vremea noastra ne jucam maxim pe strada alaturata, nu in orasul vecin!!!!). Apropos, super tabara au avut organizata de biserica! Numai cuvinte de lauda am la adresa organizatorilor si voluntarilor. Eu nu-s prea cucernica dar pentru activitatea asta le dau din inima zece cu felicitari.
No, acum intrebarea intrebatoare e: cum se poate face mutarea asta cat mai putin riscant? Sa ne apucam de cautat joburi in zona si-apoi sa stramutam tot? Sa vindem si sa emigram inca o data? E grele dar le dau eu de capat!

Profund!

Lipicioasa asta am gasit-o acu ceva timp intr-o statie de metrou. Multi o stiti deja de pe pagina mea de Facebook dar mi s-a parut azi mai de actualitate ca niciodata. De ce mama ei de treaba nu ne gasim noi, omenirea, linistea?

Vreau la mama din nou!

Sor-mea imi facea in ciuda dimineata ca ea e acasa cu mama ei. Vreau si eu la mama ei, zic.

Cine pana mea m-a pus pe mine sa plec la capatul pamantului?

Ce-am cautat?

Uite-asa mai sunt si zile dintr-astea cand stai cu coatele pe masa, cu barbia in pumni si ochii atintiti in gol cautand raspunsuri profunde fara sa auzi sau sa mai vezi nimic in jur. Doar ai impresia ca auzi sunetele atat de cunoscute ale Iasiului si-ale Copoului in mod special, ca esti acolo, ratacind pe strada Alecu Russo, strada copilariei mele. Acolo, fiecare pietricica din asfalt ne-ar recunoaste pe mine, pe Zizi, pe Oana si pe Gabi. Am vorbit azi si cu Zizi si i-am spus cat imi este de dor de copilaria noastra minunata. Am auzit ca si Tudy si Focsa sunt in Canada dar cred ca in zona Montreal. Mi-ar placea sa dau de ei pe-aici.

Azi am vazut la un client un salariu de-ala de nici in vise nu indraznesc sa visez si m-am intrebat cu voce tare cum o fi, oare, asa o viata. Colega mea a zis ca e mare pacat sa fii invidios. Fereasca Sfantul! Eu nu-s invidioasa, n-am fost si nu voi fi pe nimeni. Ca mi-ar placea sa fiu si eu in stare e altceva, nu e invidie.

Ce legatura are dorul de mama cu banii omului? Pai are! Ca daca as avea eu banii aluia m-as duce de cel putin doua ori pe an acasa sa stau cu capul in poala maicutei mele macar olecuta. Si cum nu-i am, stau cuminte aici muncind cu drag si spor, sperand ca poate la anul va fi mai bine si-mi voi permite. Si-atunci iarasi ma intreb ca prostul: de ce-am plecat eu de-acasa daca totul este inca mult sub nivelul a ceea ce-am avut acolo? Au trecut doar patru ani. Ok, ok, inca n-au trecut cei cinci, sapte sau zece ani de chin initiatic. Stiu! Strang din dinti si merg mai departe.

Si ca sa fie clar, nu am scris postarea asta ca sa ma plang, nu ma apasa, nu sufar rau. Doar voiam sa va spun ca mai sunt si momente cand doare distanta asa cum promit sa va povestesc si atunci cand va inceta sa mai conteze daca se va intampla vreodata. Ca daca tot m-am apucat de povestit pe-aici cum e cu viata de emigrant apoi sa va spun si cu bune si cu rele.

Istilo - Cea mai faina tunsoare!

In sfarsit sunt fericita! Mi-am gasit frizerita. O canadianca pe care o cheama Angela. 525 University Avenue. Daca o vezi pe Angela iti vine sa pleci de unde ai venit. Parca a dormit in fan toata noaptea si a plecat la munca in pijama dar are maini de aur. I-am explicat ce vreau si cum ma gandesc eu sa indrept ce-a stricat chinezul ultima oara si a priceput, a dat sugestii, m-a tinut de vorba, m-a pigulit de-am crezut ca taie fir cu fir, m-a scarpinat in cap la spalat de era sa adorm.
Am aflat de la ea ceva trucuri interesante: clatitul balsamului se face cu apa rece  iar la final, inainte de-a usca, a dat cu un spray pentru luciu. Daca-s baba demodata... habar n-aveam ca exista asa spray! Cam scump dar... ce nu face D ca sa aiba baba frumoasa!

Rusoaica

Azi m-am decis sa schimb ceva la acest blog. Parca prea seamana cu compunerile de clasa a patra. Ca sa il fac mai dinamic voi posta scurt cate o faramita din viata de zi cu zi. Uneori se intampla cate ceva care imi schimba starea de spirit, lucruri pe care vi le-as povesti si voua dar pana sa ma asez confortabil sa scriu, pana sa gasesc muza, povestea isi pierde din farmec sau ma las pagubasa. Mai bine va spun cate o glumita, cate o prostiuta, pe fuga si fug mai departe sa-mi traiesc viata. In unele zile, cand ma mananca limba mai tare, as putea sa va arunc chiar si doua-trei prostioare pe zi.
Azi, spre exemplu, au venit doua fetite frumoase foc sa inchirieze un apartament. Parca v-am povestit ca ultima mea ocupatie are legatura cu inchiriatul unor apartamente in buricul targului, aproape de toate universitatile importante din Toronto. Ma joc cu studentii.
Am vorbit cu ele ce aveam de vorbit si la sfarsit mi-a zis una dintre ele "spasiba" la care eu i-am raspuns zambind, putin contrariata tot "spasiba". A urmat un "Bla-bla-bla... Dasfidania". Alooooo, fetele, cucuietele, nu pricep nimic. Mi-am epuizat repertoriul rusesc dupa doua vorbe. Da-ti-o pe engleza ca mama nu m-a lasat in clasa a cincea sa invat ruseste. I don't speak Russian!!!! No? But you look like! Si au plecat. Am ramas zambind in urma lor. La cat erau ele de frumoase, am luat-o ca pe un compliment. Sa nu spuneti acum ca accentul meu de moldoveanca de-aia cu limba lata a fost vinovat. Ar fi spus... You sound like.