18 ani de cand sunt mama

Motivul pentru care inca mai sunt in Canada si care probabil ma va tine aici pana la final tocmai a terminat liceul si raspoimaine implineste nici mai mult nici mai putin de 18 ani de cand ne-am privit adanc in ochi pentru prima oara. Mi s-a parut ca ochisorii lui mici si negri m-au citit ca pe o carte deschisa, ca a inteles inca de atunci ca ii voi fi cel mai bun prieten si ca mereu ii voi fi sprijin atat cat ma vor tine balamalele.
Imediat dupa aparitia lui pe scena vietii mele mi-a incoltit in minte gandul ca trebuie sa ii ofer mai mult si mai bine si-am vrut sa plec in Canada dar pe forumurile de emigrare lumea zicea mult si de rau de sistemul de sanatate canadian. Imi amintesc si acum cum citeam ca in parcare la supermarket ti se lipeste mana de manerul portierei iar vantul iti patrunde la oase iar copilul meu era asa sensibil la raceli iar eu atat de tanara si proasta. Acasa, daca ii curgea nasul dadeam repede fuguta la sora-mea sa cer sfaturi mai ceva ca la medic dar daca as fi plecat departe de ea m-as fi simtit handicapata. Am renuntat atunci la gandul emigrarii. Era prin 2000-2001.
Am trecut impreuna prin gradinita, am plans la prima serbare de sarea camesa de pe mine ca am ajuns ziua sa am copil asa mare care imi spune poezii.
Cand l-am inscris in grupa mare tocmai implinise sase ani. Eu lucram in invatamant si l-am adus doar o zi in vizita la clasa intai, la o invatatoare extraordinara care l-a cucerit pentru totdeauna. N-am mai avut nicio sansa sa il iau de acolo si-am fost nevoiti sa incepem clasa intai pe la sfarsitul lunii septembrie. Altii au timp sa se pregateasca sufleteste pentru asa moment dar noi nu. Multi ne spuneau ca e prea mic. Altii ne spuneau ca suntem nebuni ca ne luam dupa el. Directoarea scolii care a semnat dosarul de inscriere... parca o vad si acum. S-a uitat peste ochelari la mine, a dat din cap si a spus ca numai un psiholog ar putea sa faca totul asa anapoda.
Nu pot sa spun ca am avut cele mai bune note, ca am fost premianti si laudati dar ne-am descurcat. Am avut noroc ca atunci cand a intrat in clasa a cincea la liceul de informatica nu s-a dat testare, inainte de capacitate am plecat in Canada iar acum, ieri mai exact, am terminat cei 12 ani de scoala  fara oribilul examen de bacalaureat. Imi amintesc acum cu drag cat chin aveam sa scriem temele pentru acasa. Fix atunci il paleau si foamea, si setea, apoi pipi si somnul si nu toate deodata ci pe rand  ca sa poata face pauze dese. Imi amintesc cu drag si nostalgie cum alergam cu el la antrenamente la Capoeira, apoi la basket sau la fotbal. Imi amintesc de un copil micut, slabut, iute ca argintul viu si ma uit acum (in sus) la un tanar frumos, implinit si linistit, increzator in visele lui si ma topesc de drag.
Cum spuneam, ieri a fost ceremonia de absolvire a liceului. A fost emotionant dar n-am mai bocit ca la gradinita. Nuuuu, acum nu ma mai ascund. Am evoluat! Las lacrimile sa curga in voie pe obraz. Am dreptul sa plang de bucurie. E momentul meu de triumf si de mandrie nemasurata. Si cum sa nu fiu mandra cand profesoarele de mate si de info te cauta dupa festivitate, in marea aceea de absolventi si parinti, sa te felicite personal pentru asa copil bun!
Eu i-am convins si am facut tot posibilul sa ii aduc in Canada sperand sa le fie mai bine. Stiu ca sunt inteligenti si puternici. Acum doar de ei depinde sa faca toate visele sa devina realitate.
Ne indreptam pasii catre University of Toronto. Va mai bocesc inca o data peste patru ani cand o dam gata si pe aia. Deocamdata... Zboara puiule, zboara! La multi ani, pui drag!

Teatru si fotbal

Ce-i, frate, atata intristare si incrancenare ca a pierdut Romania meciul cu Albania? Uitam scopul initial al oricaror intreceri sportive. Sa le strangem mana albanezilor, sa le multumim ca s-au jucat cu noi azi si sa le uram succes mai departe.

Eu, cu ocazia meciului asta, am avut o zi superba! Ma programasem cu Cosi sa mergem la meci la o terasa unde s-au intalnit romanii si la meciurile anterioare. Cum, nu stiti cine e Cosi? Parca nu v-as crede dar daca voi chiar nu stiti o sa va povestesc despre zgaiba asta mica si neastamparata, cea mai patrioata dintre patrioti. Iubeste Romania pana la lacrimi si viseaza la ziua cand se va intoarce acasa. Lupta pentru toate cauzele tarii noastre. Proteste, mitinguri si demonstratii! Toti cei care sunt cu sufletul acasa o stiu si o iubesc.

A venit Cosi sa ma ia si avea steagul Romaniei pe masina. Mi-a placut la nebunie sa merg cu el fluturand si sa ne salutam in trafic cu alte masini. La terasa era o mare galbena de tricouri si sepci condimentata de culorile atat de dragi si binecunoscute ale tricolorului care flutura, infasura trupuri de femei frumoase sau era tinut cu optimism in mana.

Meciul o fi fost fain...sau nu prea... Nustiu sa va spun sigur ca eu eram ocupata cu telefonul sa le explic altor prieteni, care nu au putut veni, ce se intampla acolo si care este atmosfera. Cum sa va spun? Eram prea entuziasmata. Dadeam pe-afara de bucurie si trebuia sa spun si altora ce vad si ce simt. Hai sa nu va mint, m-am intristat putin ca a pierdut Romania dar numai pentru ca nu vom mai avea ocazia sa ne adunam iar acolo.

O alta ocazie minunata cu care s-au intalnit romanii si pruncii lor a fost spectacolul sustinut de micii actori ai trupelor de teatru de la Rainbow Children's Club. Ieri la Solar Stage a fost tare frumos, induiosator de frumos! Normal ca sunt subiectiva pentru ca bebelusa mea  a fost direct implicata si eu am obiceiul sa bocesc de emotie la toate serbarile copiilor mei dar cei care nu au fost acolo sunt invitati pe pagina de facebook a clubului pentru ca sa inteleaga ceea ce s-a petrecut acolo. 

In alta ordine de idei, cursul acesta i-a oferit copilului meu posibilitatea sa isi gaseasca prieteni, sa isi depaseasca complexele si sa isi invinga timiditatea. Am vazut ieri, pe scena, o dulceata de printesa Turandot jucata de ea si sincer va spun ca e complet alt copil datorita acestui curs de teatru. 

Daca inainte de spectacol mi-a spus ca nu mai vrea la anul din nou (avea emotii de nu va puteti imagina), imediat dupa ropotul de aplauze primit dupa spectacol si-a schimbat complet parerea. Ce o fi intr-un sufletel de copil atunci cand este aplaudat minute in sir? 

Am avut un weekend plin de emotii de tot felul. O saptamana cu baterii reincarcate va doresc tuturor!

Invitatie la teatru

Pentru ca fetita mea este o mica artista, pentru ca se termina cursul de teatru la care am alergat in fiecare vineri seara si pentru ca finalul va fi incununat de ce altceva decat o piesa de teatru, va invit pe toti cei care vreti, care puteti, sa veniti sambata, 18 iunie, la Solar Stage (4950 Yonge Street - Madison Centre). Este o locatie super-mega accesibila. Doamnele profesoare au spus ca putem invita pe cine vrem noi asa ca eu va invit pe toti! 😍
Se vor pune in scena doua povesti frumoase. Grupa mica incepe la ora 6 dupa care imediat va intra grupa mare, adica fiica-mea si "fratii" ei.
Va las pe voi sa apreciati prestatia micilor actori dar si munca depusa de doamnele profesoare si sa ii rasplatiti pe toti cu un potop de aplauze. Cred ca asta este tot ceea ce isi doresc, ceea  ce le-ar da curaj si incredere sa continue si ceea ce poate i-ar face si pe alti copilasi prezenti in sala sa isi doreasca sa fie si ei pe scena anul viitor.
Deci, nu puneti altceva in programul de sambata seara. E seara de teatru pentru mari si mici!
Revin sambata seara cu povesti de la teatru.

Cum deschizi o afacere in Canada????

Tot am spus ca nu ma intereseaza politica. Mereu aveam senzatia ca cei ce candideaza sunt toti o apa si-un pamant, cei mai sacali dintre sacali dornici sa apuce osul cel mare si eu, oaie proasta, ma duceam inocenta ca o porumbita sa le dau votul meu ca sa se poata imbuiba ei mai bine. Oricare ar fi iesit, tot ala era rezultatul la sfarsit de mandat indiferent care ne erau simpatiile. Imi amintesc de ceva cursuri de sociologie din facultate in care proful ne explica dinamica alegerilor si cum alegem azi pe unii ca-s mai carismatici dupa care la urmatoarele alegeri ii alegem pe ceilalti pentru ca astia ne-au dezamagit si tot asa. Si totusi...

Dupa ultimele alegeri din Romania la care a castigat Firea Bucurestiul iar un individ aflat in inchisoare a luat primaria Baia Mare eu NU MAI VREAU SA VIN ACASA DECAT IN VIZITA!

Aveam un dor nebun, o zbatere interioara vesnica, de milioane de ori pe secunda ma bombarda intrebarea ce naiba caut eu asa departe de casa. Chiar zilele trecute aflasem si ca pensiile canadiene sunt mici, mici de tot si ca poti muri de foame la batranete pe-aici. Imi faurisem deja un vis de intoarcere acasa peste vreo cativa ani, de construit o pensiune pe malul marii si de trait feeric pe nisipul fierbinte in sunetul valurilor. Voiam sa inchiriez vara camere la turisti, sa spal cearsafuri si sa ofer romanilor un impecabil customer service canadian.
Nu mai vreau! Cel putin acum, cat sunt foarte suparata, nu mai vreau! In Romania sunt admirati smecherii. Care e mai tare in gura, mai arogant si da mai tare din coate castiga admiratia gloatei. Daca esti bun si cinstit, oricat de profesionist si inteligent ai fi esti privit ca fiind fraier si mamaliga. Cum sa alegi pe unul care a fost arestat pentru magarii? Cum de are dreptul sa candideze cand el e in puscarie? Oare chiar o fi nevinovat, toata lumea din oras e convinsa de nevinovatia lui si a fost arestat pe nedrept? Atunci e ceva si mai putred, e mafie curata!

Acestea fiind zise, ma voi gandi, voi studia internetul puternic si voi afla cum se deschide o afacere in    Canada. Am facut eu singura ditamai dosarul de emigrare si n-oi fi in stare sa aflu ce acte imi trebuiesc si de unde le obtin ca sa deschid un butic? Apreciez orice ajutor. Chiar si un link de unde pot afla ce ma intereseaza e bine venit. Sunt suparata si cam asa fac eu la suparare: caut drumuri noi!

1 Iunie

Este ziua copilului acasa si ziua celeilalte BFF a sufletului meu de acasa. La multi ani cu multa sanatate, draga mea, Geani!
Aici am spus cuiva ca este ziua internationala a copilului si a dat a lehamite din mana "Au inventat zile speciale pt orice! In fiecare zi e cate ceva!". M-am bosumflat dar nu mi-am pierdut speranta si entuziasmul si am ghiontit-o ghidus pe colega mea. I-am soptit ca si cum as fi spus ceva extrem de important si serios ca azi trebuie sa fiu sarbatorita pentru ca e ziua copilului deci e si ziua mea. Reactia ei exploziva a fost de milioane: "Ya, because you are retarded!" Am ras de mai aveam putin si faceam pe mine. Asta e ceva nou dupa ce pana acum imi zicea "you are bi-polar". Am momente cand ma concentrez la cate ceva si tac ceasuri intregi dupa care, cand termin ma tin de prostii si rad de rasuna biroul si cladirea toata. Uneori se uita peste ochelari la mine si-mi spune cu voce groasa "Stuuupid!" si ma face sa rad si mai tare. Pacat ca in scris nu pot sa pun si intonatia. Barbat-su o cearta ca imi spune asa. Se teme sa nu o dau in judecata dar pe mine doar ma amuza si nu ma supar.  Stiu ca nu o spune cu rautate ci mai degraba ca o forma de alint.
Intamplarea asta a reusit sa ma bine-dispuna dupa ce dis de dimineata am turnat cafeaua pe mine in statia de autobuz (noroc ca eram imbracata in culori inchise si nu se vedea prea tare), apoi dupa vreo cinci statii cu metroul ne-au dat pe toti jos pentru ca aveau alarma de incendiu si ne-au inghesuit in autobuze pana la destinatie. Ce inseamna asta? Inseamna oameni super iritati, aglomeratie, claxoane, intarziat la munca. Totusi nu m-am putut abtine sa nu zambesc cand in toata nebuneala aia a izbucnit un conflict intre doi tipi. Unul il tot calca pe celalalt la fiecare frana si omul n-a mai putut rabda si i-a reprosat. A urmat un schimb de replici la care au mai intervenit si altii. Intr-un final o voce pitigaiata de femeie le cerea tuturor sa se potoleasca, ca e doar un autobuz supra aglomerat asa ca "Just relax! Ok? Just relax!" Poate va intrebati ce mi se pare amuzant la faza asta? Totul! Cum alergam ca disperatii zi de zi la joburi, ne stresam, ne certam... si toate astea pentru ce? Relax! Just relax! Visez la o viata de grec. Visez sa ma legan toata ziulica intr-un balansoar contempland marea.