La tuns in Canada sau Doamne-ajuta!

Subiectul meu de azi: podoaba capilara sau... cele trei fire de par valvoi pe care le mai am.
Mai ales primavara le apuca pe femei jumuleala si cum fac si eu parte din aceeasi categorie de vietuitoare ma tot chinuia de cateva zile oglinda si un dracusor mic si impielitat tot ma impungea in fund sa fac ceva ca parul asta nu mai sta nicicum.
Azi, zi libera, cafea, muzica si vreme faina, io bine dispusa... pana cand dau cu ochii de capul strain in care salasluieste creierul meu. No, no, no, azi facem ceva cu tine ca nu se mai poate sa-mi strici diminetile. Am asteptat linistita sa-mi plece sotul la serviciu, n-am zis nici pas si-apoi tiptil m-am strecurat pe usa ca si cand as fi facut cine stie ce pozna catre nea chinezul cu foarfecele. Cred ca v-am mai povestit eu de mosul asta de pe Danforth. Tare huschit e! Ras pe laterale dar cu o pala pe par ce vine pe o parte, vopsit si mereu aranjat, cred ca are mai mult de 55 de ani dar nu-i arata. La el ma tund de cand am ajuns in Canada. Am avut mult timp parul lungut si tuns in trepte ca sa para cu mai mult volum. Mai mereu eram la el si tot strigam: mai mult volum, mai mult volum! Ce volum, femeie ca de unde nu-i nici Dumnezeu nu cere!? Cred ca asa spunea in pasareasca lui ca eu una nu inteleg nimic din ce zice. Un fel de Tina Turner ma visam si eu!
Intr-o buna zi, o amica mi-a zis ca ea se tunde la o romanca (chiar ieseanca de-a mea) tare priceputa si care iti mai da si idei, sfaturi... M-am dus si eu la ea anul trecut in toamna si i-am zis sa faca ce crede ea ca ar fi mai bine pentru mine. Am iesit din mainile ei wow! Toata lumea imi spunea ca e super-mega-extra tunsoarea mea asimetrica si imi sta de milioane. Fata asta chiar stie meserie! Problema e ca nu ma prea regaseam eu in mine. Cine naiba e doamna asta stilata care se uita la mine moarta de somn in fiecare dimineata cand intru in baie? Abia dupa ce ma trezeam mai bine imi dadeam seama ca sunt eu, zuza si nebuna. Mai aveam cate un soc in oras cand treceam prin dreptul vreunei vitrine dar evitam sa ma uit de teama sa nu ma salut cu respect. Cum te transforma viata asta din rockerita turbata in mamaie...
Azi m-am intors la chinez. M-am dus si i-am spus sa faca ce vrea el cu mine. A inceput precipitat sa ciripeasca. V-am spus ca nu inteleg nimic dar cred ca zicea ca trebuie sa imi tin parul scurt, ca am fruntea prea mare si sa fac breton si ca daca la final nu-mi place si am reclamatii de la sot sa vin inapoi ca il repara el. Ha, ha! Mi-l si imaginam adunand firele de pe jos sa le puna la loc. L-am linistit ca sunt fetita mare si nu plang la final. Doamne, ce mai plangeam cu sughituri cand eram mica si ma ducea la tuns. Eu voiam codite si mama ma tundea baieteste ca tare multi paduchi i-am mai adus la casa. Chiar asa multi paduchi erau in Romania pe vremea copilariei mele sau ii adunam eu pe toti?
Acum imi place la tuns. Ating aprope starea aceea de care ne vorbea Dafinoiu la Psihoterapie, o stare de relaxare Ericksoniana. Inchid ochii si las chinezul sa ma spele pe cap cu maini blande si pricepute iar eu alunec incetisor pe plaja mea de vis si-i spun sa ma trezeasca la final.
Ei, cand am deschis ochii, de data asta imi venea sa adun eu parul de pe jos sa-l pun la loc. Seman cu mamaaaaa!!! M-a tuns scurt, asimetric si franjurat din nou! Chinezul si ieseanca s-or fi vorbit? Am promis ca nu plang dar nodul din gat nu-mi da pace. Care este viteza cu care creste firul de par? Ce ma fac? Cat costa extensiile? Sau mai bine un baticut? Cum ma duc eu maine la serviciu cu capul asta?
Jur ca nu ma mai tund niciodata!

Alt weekend

Si uite-asa a mai trecut un weekend! Astept cu nerabdare sa vina, sa fiu libera, sa dorm cat vreau, sa imi beau cafeaua in liniste cu facebuciul meu, cu sora-mea pe skype si... Ma trezesc dis de dimineata fara alarma, ma infurii ca nu mai pot dormi, pe facebuci nu mai posteaza nimeni nimic de ai impresia ca esti singur pe-acolo... Imi raman sora-mea pe skype si cafeaua care intotdeauna e mai buna facuta de mine (ca doar n-am fost managerita de cafenea degeaba). Este inca prea frig sa ies la plimbare dar mi-am promis ca indata ce se incalzeste sa o iau la picior, sa merg mult pana la lac si inapoi, sa imbin slabitul cu placutul. De plictiseala si singuratate ajunsesem azi sa ma gandesc chiar ca e mai bine la munca dar mi-am dat rapid doua perechi de palme sa-mi vina mintea la loc si sa nu mai prind fluturi.

Tot din categoria gandurilor ticaloase care nu ma lasa in pace si tot isi fac loc in capul meu face parte si varianta intoarcerii acasa. Inima asta sentimentala si proasta ma tot intreaba ce rost au toate astea, de ce stau departe de ai mei, de ce ma chinui prin straini. Fragmente de amintiri imi tot apar din sertarasele  memoriei, amintiri frumoase mereu care ma cheama precum fata morgana acasa. Trebuie sa fac eforturi sa-mi amintesc de ce am plecat si sa ma calmez. Norocul meu ca sunt inzestrata cu creier si il mai pun la munca uneori ca daca ar fi sa ma iau numai dupa pardalnica asta de inima as face numai prostii! Abia asa realizez ca acasa nu mai am la ce ma intoarce, ca nu mai avem joburi, nici casa si ca mi-ar ramane copiii repetenti dupa 4 ani de scoala canadiana ba chiar e posibil ca fiu-miu sa trebuiasca sa intre la facultate ca student strain pt ca nu are bacalaureat.

Mergem mai departe pentru ca inapoi nu se mai poate! Multi spun ca am realizat multe in astia patru ani de cand am plecat. Eu, capra, tot vreau mai mult si vreau mai sus. Pentru ca pot! E ca in jocul englezesc de cuvinte "I can but may I?" Am venit aici cu o diploma in psihopedagogie speciala. Practic, as putea sa o folosesc la baie sa frec oglinda cand o spal dar o tine barbat-miu incuiata ca stie ca-s nebuna. O trec totusi acolo, frumos, pe Resume ca am mai dat si bani sa o echivalez sa-mi zica astia ca am Bachelor degree 4 years. Wow, ce tare sunt! De fapt ma simt complet necalificata chiar de-ar fi sa vina cineva maine sa imi ofere acel job de vis in domeniul meu. Ma gandeam sa incerc un curs sa ma specializez pe autism dar cand? Ca trebuie sa muncesc... Ce stii sa faci? Intreabare des intalnita la interviu. Stiu sa privesc omul in ochi si sa ii inteleg nevoile. Stiu sa vand lucrul potrivit fiecaruia. Stiu sa fac lucrurile sa mearga, sa organizez oamenii si evenimentele. Ca manager de cafenea m-a intrebat patronul dupa primele 3 luni cum imi explic asa cresteri spectaculoase in vanzari. Am ras si i-am spus ca eu sunt motivul. Acum inchiriez apartamente undeva in downtown. A trecut pe la noi presedintele companiei si constata ca anul trecut pe vremea asta stateam foarte prost cu inchirierile. Normal, anul trecut pe vremea asta nu ma aveati pe mine! Stiu, ma ia gura pe dinainte cateodata dar el a zambit, s-a uitat la mine pe sub sprancene si a zis ca asta e atitudinea care ii place. De-atunci nu conteneste sa ma laude peste tot. Problema e ca mai sus de-atat nu cred ca am cum merge fara sa fac ceva scoala pe-aici. Am inceput sa aplic pe joburi guvernamentale pe tot ce cred eu ca as putea face. Am auzit ca acolo nu mai merge treaba cu recomandarile asa ca sper... daca o fi adevarat... sa ma bage in seama.

Nu-mi doresc decat cat am acum plus o masina pt mine si o vacanta frumoasa pe an ceea ce deocamdata nu imi permit... Am zis bine: deocamdata! Mai lucrez la vis, la visul meu canadian. Va doresc si voua sa va iasa planurile fix asa cum le imaginati!