Friday, November 28, 2014

Marele Black Friday

Dupa cum se stie, azi a fost o zi importanta pentru comercianti adoptata de canadieni si nu numai cu mare drag: Black Friday.

Dimineata, cand plec eu taraindu-ma, pe jumatate adormita spre serviciu, vezi doi, trei oameni pe strada. E pustiu, intuneric si frig. In aceasta dimineata insa am avut senzatia ca am intarziat deja cand am vazut cata lume circula la ora aia. Oamenii, cu ochii rosii de somn, ca niste zombi prin intunericul zorilor, se indreptau catre Tim Hortons atrasi ca molia de lampa. Adormita cum eram, nu prea intelegeam ce se intampla pana cand in cale mi-au aparut vanzatoarele de la Canadian Tire de langa noi. Hopa, asta era! E Black Friday! Fetele mele din tura de noapte erau sfarsite cand am ajuns. Coada era pana la intrarea la baie dupa ce se incolacea pe dupa mese. Oamenii venisera sa-si ia portia de cofeina ca sa aiba cu ce se intretine asteptand sa se dea startul "marilor reduceri". Cineva mi-a spus ca primii nustiu cati clienti pot cumpara un televizor de nustiu cati inch cu doar 100 de dolari. Wow! Trebuie sa fiu cel putin bolanda sa ma trezesc la ora aia fara sa fiu nevoita sa ma duc la munca, sa stau in frig vreo doua ore ca sa iau un televizor la jumatate de pret. Mai bine stau fara televizor toata viata ca si-asa nu ma pasioneaza!

A fost o zi foarte grea, foarte mare aglomeratia. Daca tot a iesit toata lumea din casa la cumparaturi, au trecut si pe la noi sa ia o cafeluta. Aici se bea cafeaua ca pe apa, la orice ora din zi si din noapte. Parca v-am mai spus asta. E posibil sa ma repet pentru ca o fac mereu si cand vorbesc dar imi cer scuze ca-s batrana si uit de la mana pana la gura. Imi amintesc ca asta m-a frapat pe mine la inceput cand eu beam doar o cafeluta mica dimineata si-atat cum eram obisnuita acasa. Acum m-am invatat si pot duce trei sau chiar patru cafele pe zi fara sa am probleme cu insomnia. M-am facut si eu canadianca oare? Glumesc desigur. Stiu ca nu asta este important. Si de fapt nici nustiu daca imi doresc asta pentru ca as vrea sa raman un produs romanesc exportat.

Dupa serviciu m-a scos din casa matza mea sa mergem sa cumparam si noi ceva daca gasim. Am zis hai sa cascam gura prin magazine, sa ne minunam cum se da totul degeaba. Ei, cred ca n-are sens sa va mai spun ca eu n-am prea vazut reduceri ci doar reclame uriase cu mari reduceri si oameni alergand bezmetici prin magazine intr-o frenezie a cumparaturilor pe care nu o intelegeam. Sincer, eu am vrut o masina de paine ca era in pliantul de la Target la 38 de dolari parca dar in magazin nu exista sau nu mai exista la ora cand am fost eu. Asta e! Am salvat 38 de dolari pe care... i-am dat apoi cu varf si indesat pe o rochita frumoasa pentru printesa mea plus o pereche de raiati, un pulover, o pereche de blugi, sosete, fluturasi pentru brad... si lista continua pentru ca e tare placuta o iesire mama - fiica la cascat gura prin magazine si fara paza cardului. Ne-am simtit si noi bine ca fetele daca tot a fost Black Friday!

Tuesday, November 25, 2014

Miroase a sarbatori

Saptamana trecuta a nins putin si-am scos ghetutele si gecile de iarna. Odata cu ele parca as fi deschis si cufarul cu vraja sarbatorilor de iarna. M-a cuprins nostalgia si in acelasi timp nerabdarea. Altii au fost chiar mai grabiti ca mine caci am vazut poze minunate pe Facebook cu braduti deja impodobiti si case ornate cu luminite. Ne ofera canadienii la fiecare sarbatoare un adevarat spectacol cand isi decoreaza casele ba cu luminite, ba cu dovleci dupa specific. E o placere sa te plimbi pe stradute si sa casti gura la casele oamenilor. Cam asa arata dar scuzati calitatea pentru ca n-am avut decat un telefon la mine ca sa fac poza:

Intr-o seara voi iesi prin cartier sa fac poze sa va arat pentru ca e superb. Inca nu am ajuns prin magazinele mari dar sunt sigura ca acolo e clar ca acasa la Mos Craciun incat uiti pentru ce-ai venit si incepi sa te cauti prin buzunare sa cauti cadouri pentru cei dragi. Asa era anul trecut:

Eu mai astept. Pe de o parte imi place sa prelungesc starea asta de asteptare a ceva bun si frumos ce urmeaza pentru ca e o emotie placuta iar pe de alta parte as vrea ca atunci cand vin sarbatorile sa simt ca ceva e schimbat in casa si in atmosfera, sa fie proaspata senzatia de intrare in lumea povestilor. Si-apoi mie imi plac brazii naturali care inca n-au aparut pe piata. Niciodata, de cand ma stiu, n-am avut un brad asa frumos ca ala de anul trecut.
Anul asta am mai cumparat cateva globuri si cativa fluturasi si va fi si mai frumos!

Cat despre cadouri... sa vedem cat de cuminti am fost anul asta!

Monday, November 10, 2014

Nu mai caut un job. Acum inteleg!

Acum inteleg si probabil voi intelege si mai multe pe parcurs, pe masura ce voi capata experienta canadiana. Inteleg de ce marea majoritate a romanilor mai vechi nu sare sa ajute imediat un nou venit. La inceput eram plina de revolta si nu pricepeam de ce. Ma durea raceala si ziceam ca i-a inrait strainatatea.Azi am priceput. Trebuie sa ajunga sa te cunoasca si sa stie ca meriti acea recomandare pentru un job, recomandare care de cele mai multe ori iti aduce si jobul pentru ca aici atarna greu cuvantul cuiva din interior. Nu e acelasi sistem de pile de acasa unde te baga in serviciu X-ulescu oricat de idiot ai fi. Daca nu faci fata cerintelor sau iti bati joc angajatorul se va uita urat la tine, la cel ce a facut recomandarea.

Ieri scrisesem o postare in care va rugam sa ma ajutati sa gasim un job pentru vecina mea. Imi cer scuze pentru ca am indraznit si pentru ca am prins cai verzi de pe pereti. Sa va explic ce m-a adus cu picioarele pe pamant. Imediat dupa ce am postat doua sau trei persoane deja s-au oferit sa ma ajute si le multumesc frumos. Una dintre propuneri era magazinul romanesc din Toronto care face mereu angajari. Au anunt pus in geam chiar acum in caz ca intereseaza pe cineva. Dimineata am sunat fata si i-am propus sa mearga acolo sa incerce. Se apropie sarbatorile si va fi aglomerat. Sigur au nevoie de oameni. Lucrul acolo nu-i usor dar daca vrei sa iesi din depresie, sa te duci la munca asa cum spunea orice si oriunde, macar te duci si incerci. Scuze de genul "e prea departe" nu tin in Toronto unde distantele sunt uriase si e foarte rar sa gasesti job langa casa. Mai bine spui direct ca esti prea pretioasa si nu vrei sa te cobori la munca de jos si e perfect in regula. Nu am nimic impotriva celor care isi fixeaza standarde inalte si nu fac nicio abatere de la ele. Chiar ii admir mai ales daca le si iese! Dar cand spui ca esti disperata si vrei orice atunci nu mai faci mofturi. Cunosc vreo trei persoane care au inceput cu un job acolo si-apoi cand au avut ocazia au plecat la ceva mai bun. Nu spune nimeni sa ramai pana la pensie. Am fost extraordinar de dezamagita. Am sters postarea de pe blog si de pe Facebook. Cred ca m-am vindecat de dorinta asta puerila de-a ajuta pe oricine.

Puteti fi siguri ca data viitoare cand voi cere ajutor va fi pentru cineva care merita cu adevarat. Stiu ca intamplarea asta nu ma va face sa-mi pierd increderea in oameni doar ca voi fi mai retinuta si voi deschide gura dupa ce-mi voi face toate temele.

Sunday, November 2, 2014

O vizita la Consulat

Din vorba in vorba, cu ocazia votarilor de maine, mi-am amintit de unica mea vizita la maretul Consulat al Romaniei in Toronto. Desi pentru multi dintre cunoscutii mei a fost de fiecare data o experienta umilitoare, pentru mine a fost amuzant. Probabil din cauza ca nu i-am luat asa in serios pe cat voiau ei sa para. Astazi va voi povesti cum m-am intalnit eu cu birocratia romaneasca in Canada.

Consulatul in mintea mea ar fi trebuit sa fie o viluta cocheta cum am vazut la Bucuresti cand mergi spre Arcul de Triumf de-o parte si de alta a acelui bulevard (am uitat acum numele lui). Ar fi trebuit sa ne reprezinte dar... poate ca de fapt asta face! Aflat intr-o cladire de birouri (cred), Consulatul nostru este cat cabinetul unui medic dar nici pe departe atat de prezentabil. Parca as fi fost intr-o primarie undeva intr-un sat uitat de lume. Pe pereti atarnau cateva prosoape traditionale prafuite si vai de capul lor. In fata, un ghiseu de gara in spatele caruia nu era nimeni cand am intrat. In sala de asteptare erau cateva persoane foarte tacute plus o familie de tigani cu purandelul pisat, incrucisat si cu mucii pana in gura care urla ca la comanda cand ii lua ma-sa jucaria din mana. Si aia parca avea o placere sadica sa-i ia jucaria mereu si sa-l starneasca...

Tiganii erau urmatorii la rand cand a aparut personajul principal al povestirii mele: domnul mare si rosu ca racul fiert care avea impresia ca este ceva de genul "buricul pamantului". M-a socat din start cand am auzit cum il lua pe tigan la pertu. Da, sunt de vreo 3 ani in Canada, m-am obisnuit ca toata lumea sa fie "you" dar cand vorbesc cu alti romani (altii decat prietenii mei) nu ma pot adresa decat cu "dumneavoastra". Asa am fost invatata de mica si atunci cand se vorbeste altfel intr-o institutie ma zgarie pe timpan. M-a pufnit rasul cand tiganul, transpirat si agitat ca nu gasea nustiu ce hartie, si-a luat piranda la rost pe limba lor iar domnul de dupa sticla a inceput sa se ratoiasca la ei sa vorbeasca romaneste ca sunt la Consulat iar acolo trebuie sa vorbeasca romaneste. Ce vorbesti frate? Adica daca venea vreunul vorbind engleza ar fi fost la fel pus la colt ca nu stie romaneste? Pun pariu ca nu! Stiu ca multi dintre noi nu voteaza cu tiganul acum mai ales ca ne fac de ras in toata lumea si mai nou in Canada dar in situatia data mie mi s-a parut o mare exagerare si un abuz de putere.

Urmatorul a fost un cetatean britanic fost student in Romania care voia un cazier. Se vedea ca este un domn stilat si din pura curiozitate feminina am aruncat un ochi pe diploma universitara pe care o avea in mana. Facuse medicina omul. Domnul de la ghiseu l-a expediat rapid de parca i-ar fi tras doua perechi de palme. Eu am simtit asta de parca mi-ar fi tras mie palmele alea. In fata doctorului mi-a fost rusine pentru cum s-a comportat mitocanul ala. Sper ca englezul daca a facut 6 ani de scoala in Romania sa stie ca nu toti romanii sunt asa.

In fata mea, o doamna foarte simpatica, vizibil intimidata de individ si-a gresit numele pe cererea pe care i-a inmanat-o. A pus numele de domnisoara pentru ca era vorba de o succesiune si probabil s-o fi gandit ca ar trebui sa faca parte si ea din familie. In fine, nustiu ce-a fost in capul ei de a gresit dar a facut-o ala de doua parale. Se inrosise toata saracuta dar nu riposta in niciun fel. Am avut senzatia o clipa ca ne-am intors in comunism cand toti trebuiau sa stea ghiocel in fata sefului.

Cand mi-a venit randul m-am dus hotarata sa ma iau de el daca ma tutuieste dar spre surprinderea mea a aratat ca stie si pronume personale de politete. Problema a aparut cand mi-a citit numele pe cerere si mi-a atras atentia ca nu stiu cum ma cheama. What? Pai da, ca numele dumneavoastra nu este Veronica L... ci L... Veronica. Intai se scrie numele si-apoi prenumele. Nu observatia m-a revoltat ci tonul de atoatestiutor. Zic izbucnind in ras de-a binelea: Nu! Poate sunt si eu o personalitate si-mi pun prenumele primul precum Traian Basescu sau alt mare nume romanesc Bianca Dragusanu. N-a gustat gluma mea si a plecat mormaind in spate, in alta camera sa proceseze documentele. Adevarul este ca n-am mai pus numele primul din clasele primare cand ma striga tovarasul invatator Dumitru in loc de Veronica. Am asteptat o ora sa imi dea o hartie cu experienta mea in condus pe meleagurile natale. M-a iritat asteptarea mai ales cand stiu ca am lucrat cu baza de date in care m-a cautat si stiu ca e la distanta de un click sa afle totul despre mine.

Am petrecut o jumatate de zi la Consulat si mi-a ajuns pentru jumatate de viata. Sper sa nu mai am treaba pe-acolo niciodata iar daca se va intampla sa apelez din nou la ei sper sa fie schimbat nenea ala ca nu de alta dar la final s-ar putea chiar sa-l aplaud ca la o comedie buna.