Alti oameni

Din nou despre oamenii din jur dar de data asta nu despre comunitatea romaneasca ci despre cei cu care lucrez. Se poate spune ca am de-a face la serviciu cu acea mult vestita multiculturalitate. Am colegi din India, Bangladesh, Canada, China, Filipine, etc. Cand eram in Romania tot incercam sa-mi imaginez cum o fi sa ai asa, colegi din toata lumea dar oricat de mare mi-ar fi fost staruinta, imaginatia mea n-avea cum sa reflecte realitatea.

Colegele din Bangladesh acasa la ele n-au muncit niciodata. Aveau servitoare iar ele traiau intr-o trandaveala continua. Toate au studii superioare si o situatie materiala destul de buna ca doar nu orice sarantoc de-acolo isi permite sa vina incoace. Adesea organizeaza petreceri cu multa mancare iute de-ti sare parul, se imbraca in sariuri colorate si sclipicioase exact ca in filme, se acopera cu bijuteriile din dotare si... isi fac poze. Tare le mai place sa-si faca poze!Vorbeam odata cu mama in timp ce ea se uita la un serial indian si i-am spus sa vina aici ca le vede live pe strada.

Am o relatie destul de apropiata cu una dintre ele al carei sot a fost neurochirurg in tara lui dar a preferat sa emigreze desi aici lucreaza ca instructor intr-un program de first aid parca pe la Crucea Rosie. Ea nu este fericita aici dar el da. Niciodata n-am inteles cum poate fi el fericit cand si-a abandonat cariera si a renuntat la prestigiul dat de nobila meserie pe care o avea. Cica o fac pentru copiii lor.

Ele se marita numai cu persoana aleasa de parinti. Sunt casatorii aranjate, uneori el fiind mult mai in varsta dar odata ajunse aici se intampla ca unele sa-si ia inima in dinti si sa divorteze pentru ca apoi sa se recasatoreasca cu vreun dragut lasat acasa, sa inceapa intreaga procedura de sponsorizare si sa-si astepte iubitul. Am o colega care isi petrece fiecare pauza pe skype cu sotul (al doilea) care este in Bangladesh si asteapta sa vina viza. Problema e ca uneori statul canadian le cere sa aduca dovezi ca nu-i o casatorie aranjata si asta inseamna drumuri numeroase in tara adica mari cheltuieli.

Azi am vorbit mai mult cu un baiat din India care vrea sa se insoare anul viitor. Si-a rugat parintii sa-i gaseasca o fata acasa, in India. L-am intrebat de ce nu isi gaseste o indianca pe-aici daca tot vrea din neamul lui ca sa nu mai astepte pana obtine ea viza si-a zis ca nu, ca o vrea de-acasa, ca astea crescute aici nu-s bune. El e un indian musulman si pentru ca e ghidush de felul lui mi-am permis sa-l intreb daca isi va lua mai mult de o nevasta si-a zis cu o moaca speriata: Oh, nooo... too much expensive! Asta e omul meu de baza. Imi place cum imi spune: Don't worry, dear! A venit in Canada cu viza de studii apoi a obtinut work permit pentru 3 ani iar in timpul asta ar trebui sa aplice pentru rezidenta permanenta.

Alte personaje interesante sunt canadienii. Cei mai multi lucreaza aici in timpul facultatii sau mai sunt la extrema cealalta cei carora nu prea le-a placut scoala. Ei suna adesea sa ma anunte ca-s bolnavi si nu pot veni la munca sau au cursuri sau i-a chemat mama la masa si mama sta in alt oras asa ca in weekend nu sunt disponibili... Am o zapacita trecuta de prima tinerete care vine mereu sa-mi povesteasca toate escapadele ei amoroase pentru ca e singura si fara obligatii si... de ce nu? E total open-minded! E o nebuna amuzanta! Studentele mele, in schimb, sunt finute si educate, vorbesc frumos iar clientii le adora chiar daca nu sunt asa rapide ca altele. Nu stiu cum or fi alte studente canadiene, nu vreau sa generalizez si sa intru in polemici legate de tineretul din zilele noastre.

Chinezoaicele imi sunt foarte dragi ca-s fete muncitoare si copilaroase. Au in jur de 25 de ani dar daca le auzi cum vorbesc si ce preocupari au, nu le dai mai mult de 11 ani. Una dintre ele avea nustiu ce aplicatie pe telefon si se tinea dupa mine sa-mi faca o poza ca sa ma transforme in personaj de desene animate. Alta a venit plangand la mine ca un coleg a tipat la ea si ca ea pleaca acasa. Am tinut-o in brate si-am mangaiat-o ca pe un copil mic pana i-a trecut.

Ar fi multe chestii interesante de povestit despre fiecare natie dar poate altadata mai revin asupra subiectului. Sa mai aprofundez...

Azi sunt fericita!

Azi, precum va spuneam in titlu, sunt fericita! E acea stare de bine ce te cuprinde cand vezi soarele dupa o ploaie zdravana de vara cand joaca mii de curcubee in ultimele picaturi dansatoare prin aer. Azi mi-au gadilat nasul in vant mai multe raze de soare nu doar una si mi-au dat impresia ca viata e frumoasa desi afara a plouat mocaneste toata ziua. Azi nu mi-a pasat de ploaia de afara! Sunt raze de soare pornite din sufletul meu de copil vesel asa cum imi amintesc uneori ca sunt.

Luni este una dintre zilele mele libere si o iubesc. Unii urasc ziua de luni dar eu am posibilitatea sa lenevesc, am bucuria aceea rautacioasa de-a fi libera intr-o zi cand toata lumea munceste, pot sa fac ce vreau si sa ma duc unde vreau pentru ca am avantajul de-a avea toate institutiile deschise. Deci, dupa ce am dormit cat am putut, mi-am baut cafeaua de dimineata pe indelete asa cum imi place mie, am bodoganit ca intotdeauna cu sorela pe Skype (ca de cand am plecat parca vorbim mai mult ca inainte) si am plecat sa dau examenul pentru permis. Va amintiti ca povesteam abatuta acum cateva zile in urma ca am picat? Ok, azi am luat nemernicul ala de permis. Am cinci ani la dispozitie de-acum incolo sa trec si ultima treapta a permisului asa ca nu-mi mai bat capul cu asta acum. Imi statea pe suflet ca un bolovan faptul ca am picat prima oara. Cum? Eu cea care conduc de-atata timp sa pic? Azi am plecat razand de la examen. Aveam si motive...

Tot azi implinim 18 ani de la nunta. Acum 18 ani eram ca o papusica in rochie alba de mireasa si ma aruncam in viata cu tupeu. Acum ma uit in urma cu nostalgie, ridic din umeri si mergem mai departe cu incredere. Am sarbatorit ieri momentul pentru ca am vrut sa ne vedem cu prietenii, sa papam tort si sa ciocnim un pahar de sampanie si nu toata lumea este libera luni ca mine. Azi am avut timp sa pun poze pe Facebook desi mi-ar fi placut sa pun de-alea cu atunci si acum dar noi am facut niste poze oribile la nunta asa ca doar cele din secolul asta le-am pus. Nu am facut mare isprava in astia 18 ani doar ca ne-am trait viata cu bune si rele si am ajuns si la acest moment care pana la urma e doar un numar si nimic mai mult. Instructorul meu auto il compatimea pe-al meu consort azi ca a trait toti anii astia alaturi de mine. Eu am ras si am luat-o ca pe un compliment.

Am avut o zi superba! Azi sunt fericita! Stiu ca si maine voi fi...

Oamenii din jur

De foarte multe ori am fost dezamagita de oamenii din jurul meu si cred ca uneori am fost si eu cauza unor asemenea reactii in sufletul celorlati ca doar nici eu nu sunt perfecta. Problema este ca numai cei care inseamna ceva pentru tine te pot dezamagi pentru ca numai in ei investesti sentimente, incredere si asteptari. Ceilalti? Ceilalti iti sunt indiferenti ca trecatorii de pe strada intr-o zi normala cand treci neobservat prin multime.

Aici, in Canada, am auzit de multe ori vorba aia cu romanul care te sapa mai rau ca strainul dar eu nu o cred. Este problema noastra daca ne asteptam ca romanul sa ne cocoloseasca ca si cand ne-ar fi cel putin frate. Pe de alta parte, e adevarat ca doare mai tare cand te faulteaza un roman pentru ca ai asteptari mai mari de la el, te leaga o intreaga retea nevazuta de trairi cu radacini intre Carpati. Sunt multi care s-au schimbat odata cu emigrarea. Ai senzatia ca inima li s-a impietrit. N-ai cum sa-i judeci pentru ca n-ai trecut tu prin experientele lor, n-ai suferit alaturi de ei. Pentru unii e usoara emigrarea, pentru altii este iad. Sunt unii care ajung aici si sunt asteptati cu covorul rosu desi n-au niciun merit personal in asta pe cand altii se zbat mult si doare rau pana apuca o margine din acel covor rosu. Cel mai dureros e atunci cand romanii ajung sa rada unii de altii si sa se creada mai pretiosi decat sunt si cu asta am spus tot! Unii vor intelege mai mult decat altii sau s-ar putea ca in trufia lor sa nu realizeze cat gresesc dar asta este tot problema lor...

Pe de alta parte sa nu intelegeti ca romanul e rau, increzut si arogant. Am spus si mai sus ca nu cred asa ceva. Eu inca mai cred in poporul din care ma trag si am motive sa bag mana in foc pentru ca am intalnit si aici oameni calzi si buni, gata sa iti ofere un umar sa plangi, sa iti intinda o mana de ajutor cand ai nevoie sau un pahar cu apa cand ti-e sete. Eu trec acum printr-un moment mai dificil si sunt putin trista dar am cui povesti pe limba mea ce ma doare si simt ca sunt inteleasa si sustinuta. Unii fara sa astepte sa le cer de doua ori ajutorul s-au oferit imediat. Toata treaba este sa stii si cui sa-i ceri ajutor, cine este in masura sa te ajute si cine este acea persoana dispusa sa te ajute. Nu va ganditi ca s-a intamplat vreo nenorocire ci doar nemultumiri legate de actualul job si de dorinta de-al schimba. Poate parea un fleac pentru o persoana foarte rationala dar eu pun prea mult la suflet si nu ma pot abtine sa nu o fac (cum zicea sefa mea azi: Asta e defectul tau! Pui prea mult la suflet!). N-am zis niciodata ca sunt perfecta. Da, pun la suflet si sufar ca un caine batut multa vreme pana uit.

Am scris aceasta postare pentru ca desi am vrut un blog vesel, viata nu e mereu roz bombon cu picatele verzi si nu vreau sa creada cineva ca in Canada curge lapte si miere pe strazi mereu (doar uneori!).

Am scris asta pentru a sublinia ca oamenii pot fi de mai multe feluri indiferent de nationalitate si ca selectia lor este alegerea noastra personala. Nu are sens sa pastram in preajma noastra oameni care ne incarca negativ de cate ori ne intalnim sau care ne cauta doar ca sa aiba in fata cui se lauda chiar daca sunt romani ci trebuie sa ne inconjuram cu oameni buni si frumosi la suflet. Stiu ca e mai greu dar odata gasit un asemenea om trebuie pretuit el si prietenia pe care ti-o ofera neconditionat. Eu am gasit asemenea oameni. Sunt norocoasa!

Am scris asta pentru a multumi celor din jurul meu care ma sustin si mi-au sarit in ajutor! O vorba buna, un mesaj cu o incurajare primit dis de dimineata, un semn de prietenie, o speranta oferita fac uneori tare bine... Va multumesc prieteni!