Thursday, May 29, 2014

Filmulete de final de an scolar

Cam asa arata un filmulet facut de profesorii de la liceul fiului meu la fiecare final de an scolar. V-am pus trei dintre ele. Vizionare placuta! Intrebare: ati vedea profesorii din Romania facand asa?

Tuesday, May 27, 2014

Dor de Iasi

Acum un an, fiind un cititor fidel al lui Mowgli, urmaream cu ingrijorare framantarile ei legate de dorul de casa. Acum le traiesc si eu in felul meu pentru ca dorul este dat fiecaruia dupa tiparul sufletului sau unic. Asemanarea consta in faptul ca senzatia asta de gol interior survine si la mine la fix doi ani de la plecarea in lumea larga. Oare de ce? Avem un cronometru interior sau se termina doza de Romanie luata la plecare? Nu-mi dau seama care o fi misterul dar e clar ca anul trecut n-am simtit nevoia asta acuta de acasa.

Multi dintre cei ce pleaca acasa se intorc dezamagiti si vindecati. Mie imi pare imposibil sa fiu dezamagita pentru ca n-am uitat absolut nimic din ce-am lasat acasa. N-am uitat absolut nimic! Cred ca nu pot fi surprinsa de Romania...

Mie nu mi-e dor de acasa la modul general ci de niste locuri si oameni anume care stiu ca n-au cum sa se schimbe si n-au cum sa fie altfel decat i-am lasat. Poate doar sa le lipsesc si lor la fel de mult cum imi lipsesc ei mie. Cu locurile am o mica strangere de inima pentru ca orasul meu, Iasi, era vestit mai ales datorita teilor si aud acum ca un neica nimeni, un venetic de primar, vrea sa taie teii mei iubiti. A taiat buna parte deja. Cand am vazut poze cu strada adolescentei mele, strada Stefan cel Mare, doua lacrimi mari si grele s-au rostogolit pe obrajii mei pentru ca nu mai sunt teii aceia superbi care te imbatau cu mirosul lor si te plimbai pe sub bolta lor ca intr-un castel simtindu-te printesa din alte timpuri mergand spre Palat.Acum aud ca vrea sa taie copacii din Parcul Expozitiei. Omul asta trebuie oprit! Cineva sa ii faca o evaluare psihiatrica. Un nebun nu va merge niciodata singur sa se caute. Opinia publica sa-l duca in camasa de forta la spital pentru ca e plin de sadism si rea vointa.

Cand traiesti acolo totul devine atat de banal incat treci prin Piata Unirii fara sa bagi in seama porumbeii dar de-aici din Toronto, te uiti la filmulete pe net si esti invidios pe oamenii care trec pe acolo fara sa le pese. Eu m-as aseza pe o banca si as uita de notiunea timpului uitandu-ma la tineri, la copii, amintindu-mi de mine cum treceam in cete galagioase de fete frumoase, plesnind de entuziasm si vise exact prin aceleasi locuri, grabite spre Copou.

Chiar azi am vorbit cu cineva drag de acasa si i-am zis sa se plimbe pentru mine pe Copou si sa priveasca totul in jur ca si cum s-ar uita prin ochii mei: cu mirare la ce e nou si cu mult drag la vechile locuri, la parcul Expozitiei, la parcul Copou, la Universitate, la tot. Multumesc!

Oricum, suntem in tratative... daca obtin eu concediu sa plecam acasa 2 saptamani sau nu. Am auzit si varianta cu mai bine v-ati face concediul in Cuba sau in Dominicana decat sa va duceti pana acasa dar cine iti stie sufletul mai bine ca tine? Cine iti poate judeca deciziile?

Daca luam bilete va anunt pe toti si sa va pregatiti sa primiti pupaciuni. Pana atunci mai am in desaga vise ca doar din asta mi-am cladit toata viata pana acum.

Tuesday, May 20, 2014

Jocul de carti

Buna din nou! Daca e marti e zi de blog. Numai ca asta este o marti mai speciala ce vine dupa un long weekend in care a fost Victoria Day. Sunt obosita si mi-e somn de la atata aer curat. O zi intreaga m-au smuls de langa laptopul meu si m-au tinut afara, in parc, sa respir oxigen pur si simplu!!!! Chiar le-am spus ca ma doare capul de la atata oxigenare. Cred ca e prima noastra iesire dupa iarna grea ce pare sa fi trecut. Acum ne chinuie o primavara ploioasa si rece dupa care, intr-un final, probabil va veni o toamna la  fel. Si ieri ne-a picurat putin dar ne-am incapatanat sa ramanem sa coacem micii la gratar. Si gratarul a fost primul facut de noi de cand suntem in Canada. Am mai fost invitati la unii sau la altii dar pe asta l-am chinuit noi. I-am facut vant, l-am gadilat si l-am sucit pana am obtinut ce voiam de la el. S-a lasat greu convins! Oricum, ideea e ca ne-am intors victoriosi si fericiti acasa cu hainele de pe noi mirosind infernal a fum. Mare isprava am mai facut!

Am mai repeta ce-am invatat ieri si am mai experimenta multe altele daca am avea masina  pentru ca fara acest lux necesar este tare dificila deplasarea cu toata trupa. Am putea evada din oras, sau am vedea alte orase apropiate dar asa... stam in zona si ne gandim de nenumarate ori pe secunda daca ne bagam sau nu sa luam masina. Nu pretul ne sperie ci asigurarea de circa 400 dolari pe luna plus parcarea plus benzina... Ca sa nu mai spun de alte cheltuieli legate de masina ce pot sa apara. Am avut o experienta tare urata acasa cu o masina second hand si tare ne temem sa nu se repete povestea.

In rest... long weekendul a venit dupa o alta saptamana grea de munca asa cum sunt toate saptamanile noastre. Abia in Canada am aflat ce inseamna sa muncesti cu adevarat. Si daca tot am adus vorba despre asta va voi povesti azi o intamplare de pe vremea cand eram acasa inca. Eram intr-un tren si la un moment dat, o tipa bruneta cu parul lung, ce aducea putin a Leonida Lari in tinerete, iese dupa mine pe culoar si ma cheama in cuseta la ea. Nu intelegeam ce vrea dar am zis sa o ascult si m-am dus. Era singura si s-a apucat de scotocit in poseta. Eram si mai intrigata dar ma grabeam si-am intrebat ce vrea. Mi-a spus ca a simtit dintr-o data ca trebuie sa trag o carte din pachetul ce-l avea in mana si, acum, il intindea spre mine. I-am spus razand ca nu cred in asa ceva si-am dat sa ies. A insistat ca simte ea ca eu trebuie sa fac asta. Avea un pachet de carti mai mari decat cele obisnuite. Probabil erau de Tarot (habar n-am!). Am tras o carte si pe ea era desenat un magar incarcat cu mai multi saci mergand pe un drum. Apoi mi-a intins un alt pachet de carti mai mici si mai vechi. Mi-a zis ca sunt carti vechi rusesti. Am tras si de acolo o carte pe care scria "IZVINITE" cu litere rusesti. Mi-a zis ca inseamna "IERTARE". Am ridicat din umeri si intrebarea nerostita din ochii mei a facut-o sa-mi spuna ca in sinea mea cu siguranta stiu ce inseamna toate astea. Doar sa privesc atenta inlauntrul meu. Am plecat din cuseta ei profund tulburata si de atunci ma tot gandesc ce-o fi insemnat asta. Uneori, cand muncesc prea mult, ma gandesc ca eu oi fi magarul ala si ca odata si odata voi fi iertata si va fi soare si pe strada mea.

Poate am fost programata atunci pe modulul "munceste!" prin cine stie ce tehnici de hipnoza pe care nu le-am aprofundat in facultate si trebuie sa imi gasesc iertarea cumva, sa ies din transa sau... poate era mai bine sa-mi vad de drum si sa nu ma uit in gura si in cartile altora!

Va pup pana martea viitoare cu mult drag!

Tuesday, May 13, 2014

Zile libere

Luni si marti sunt libera! E cel mai relaxant sa te trezesti dimineata cu mintea goala, fara ingrijorarile aferente unei zile de luni. Cred ca daca nu ar trebui sa-mi trimit copiii la scoala as putea dormi pana la pranz. Imi beau cafeaua in liniste... doar eu si calculatorul. In curand voi putea savura dimineata din balcon. Iubesc diminetile de vara! Aerul inca racoros iti infioara pielea si te ghemuiesti alintacios pe scaun ca un copil.

Tocmai am primit in dar de la niste prieteni un set complet pentru balcon: scaune, masa, covor de iarba falsa si gratar. Dupa amiaza avem program de amenajari. Va fi coltisorul meu de liniste. Ma voi simti aproape ca acasa la mine, in foisor. Abia astept! Sunt bucuroasa ca un copil in fata unei jucarii noi. Le multumesc frumos! Lucrurile lor raman pe maini bune si cineva chiar se bucura de ele.

De cand am venit in Canada am primit si am dat lucruri. Am primit de la cei mai vechi, de la romanii nostri, si am dat la randul nostru celor nou veniti. Cand ajungi aici ai cateva valize iar apartamentele nu sunt mobilate. Isi face mare pomana cu tine cineva care iti ofera o masa, un scaun sau o saltea. Dupa o perioada, cand gasesti de lucru si incepi sa intelegi ce ti se intampla, iti cumperi una-alta si ce iti prisoseste pui deoparte pentru altii care vin din urma. Acum asteptam sa se hotarasca ieseanul nostru unde va ateriza ca sa vedem daca ne apucam sa strangem cate ceva pentru ei. Cine se simte vizat sa ia aminte si sa ia decizia cat de curand! :)))

Mereu avem senzatia ca traim intr-un camin studentesc aici. Platim chiria si mai stam si luna asta... Nu e ca si cand ar fi casa ta. Suntem cateva familii venite in ultimii doi ani care ne mai vedem cand si cand la cate o ocazie mai speciala. In rest... fiecare cu munca si cu familia lui, cu putinul timp liber pe care il avem. Poate am avea o viata sociala mai bogata daca am avea cu totii weekendurile libere dar probabil mai curge multa apa pe Prut pana la momentul acela. Obisnuiam sa spun Bahlui dar parca Prutul e mai cunoscut! :)

Azi am vorbit la telefon cu o alta romanca tare simpatica pe care am cunoscut-o pur intamplator si-mi place de ea ca inca ma cauta. Eu am o mare problema cu sunatul. Mereu mi-e teama sa nu deranjez si de aceea ma bucur tare cand vad ca cineva imi cauta compania. Inseamna mult pentru mine! Are si ea copiii mari si simt ca avem subiecte in comun.

Stiu ca prietene ca acasa e greu sa mai gasesc dar inca mai sper desi recunosc ca programul meu cu susul in jos e un mare impediment. Deocamdata traiesc pe Skype si Facebook impreuna cu sora si prietenele mele din Romania. Chiar daca voi fi criticata pentru viata mea virtuala eu va asigur ca oamenii cu care vorbesc eu online sunt absolut reali, rupti fix din sufletul meu si croiti dupa tiparul temperamentului meu. Am crescut impreuna, ne intelegem perfect trairile si ne sustinem reciproc: eu pe ei si ei pe mine.

Va pup cu drag dintr-un Toronto in care pare ca vine primavara pana la urma iar eu simt ca renasc! (asta-i sentimentul meu de primavara :))))

Wednesday, May 7, 2014

2, 5 sau 7 ani

Cica e greu primii 2, 5, 7 ani in Canada. Apoi... te obisnuiesti! Nimeni nu spune ca e mai bine dupa acesti ani in care "trebuie sa aveti rabdare!" ci doar... te obisnuiesti precum calul cu bataia si tiganul cu scanteia, vorba romanului! Si chestia asta cu rabdarea in loc sa te linisteasca si sa te faca apt pentru o lunga asteptare, mai rau te enerveaza. Cum Doamne, sa ai rabdare cand ti-e dor de ai tai, de tara ta sau cand uneori ti-e greu de nu mai poti?

Multi pleaca de-acasa hotarati sa faca orice, sa spele bude daca trebuie. E tare fain sa visezi din confortul locuintei tale din Romania cum vei onora budele in fiecare zi cu augustele tale manute inmanusate (ca doar noi, romanii, suntem harnici) si cum dupa o bucata de vreme vei reusi sa razbesti si vei scoate capul din rahat invingator (ca doar noi, romanii, suntem destepti si descurcareti). Din pacate realitatea bate filmul din capul nostru si cand esti prins intr-un asemenea job de subzistenta, rutina zilnica devine cosmar si ai senzatia ca ziua de maine nu are cum sa difere de cea de azi daca nu faci ceva in sensul asta si simti ca n-are sens, ca toate visele se naruie.

Din tot ce s-a intamplat in ultimii 2 ani nu regret decat faptul ca nu ne-am dus in Vancouver si cred ca poate nu e prea tarziu. Nu ma mai simt in stare sa o iau total de la zero ca aici dar daca mi-as gasi job acolo as pleca fara sa ma gandesc de doua ori asa ca... mai cautam, mai aplicam... poate mergem macar in vizita sa vedem ce-am pierdut...

Eu va rog frumos sa nu ma bagati prea tare in seama azi ca-s mai abatuta si as fi putut sa ma abtin, sa nu scriu nimic dar am vrut sa stiti ca plecatul asta la mama supararii uneori doare rau si cei ce se gandesc sa ne urmeze sa fie pregatiti pentru ca oricat de adult cu picioarele pe pamant ai fi, uneori tot o mai iei razant pe panta melancoliei la vale. Maine dimineata voi fi cu siguranta vesela si pozitiva din nou pentru ca voi merge acum la culcare si inainte de a adormi imi voi enumera in gand motivele pentru care ma bucur ca am plecat din Romania.

Noapte buna, Canada! Buna dimineata, Romania!